Introducere la Studiul Istoriei Baptiștilor

1. MOTIVE PENTRU A STUDIA ISTORIA BAPTIŞTILOR

Este imposibil să construim un viitor coerent şi legitim fără a ne cunoaşte în prealabil trecutul. Lucrul acesta nu înseamnă că dacă vom deveni experţi în istorie, vom avea garanţia unei lansări ireproşabile spre viitor. Dar fiecare individ şi fiecare grupare de indivizi trebuie să posede conştiinţa amplasamentului său în timp şi în spaţiu, întrucât fiecare dintre noi ne desfăşurăm existenţa în perimetrul unei tradiţii, adică a unui teritoriu pe care fie că alegem să îl contestăm sau fie că alegem să îl continuăm, ne defineşte ca indivizi sau ca grupare.

În sensul acesta, baptiştii reprezintă în contextul larg al denominaţiilor creştine, o ramură radicală a Reformei Protestante din secolul al XVI-lea, care se consideră a fi continuatoarea unei tradiţii evanghelice prezentă în Europa, de-a lungul multor secole de istorie creştină. În Anglia, anabaptiştii (ramura radicală a Reformei Protestante) au fost numiţi baptişti începând cu anul 1569, dar prima congregaţie care a purtat numele de Biserică Baptistă s-a născut în anul 1609, la Amsterdam, in Olanda şi a fost formată din emigranţi englezi. Persecutaţi în Anglia, baptiştii s-au răspândit ulterior atât în America de Nord, cât şi pe celelalte continente, constituind în contemporaneitate cea mai răspândită confesiune creştină de tradiţie protestantă. Se estimează că există biserici baptiste în circa 220 de ţări, iar în ceea ce priveşte numărul credincioşilor afiliaţi, acesta depăşeşte cifra de 120 milioane de membrii (Vezi Preambulul Mărturisirii de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România).

Şi chiar dacă preocuparea cu privire la identitatea confesională pare a fi anacronică într-o epocă a globalizării, un timp în care se depun toate eforturile pentru a integra diversele identităţi într-una singură, demersul nostru nu trebuie catalogat ca fiind o preocupare sectară, ci dimpotrivă o tentativă de a dezvălui contribuţia pe care mişcarea baptistă a adus-o în ceea ce priveşte progresul creştinismului şi chiar construcţia lumii moderne.

2. ETIMOLOGIE ŞI ELEMENTE SPECIFICE

Termenul Baptist provine din cuvântul grecesc baptistes, utilizat pentru a-l descrie pe Ioan Botezătorul, cuvânt care este înrudit cu verbul baptizo ( a scufunda, a afunda). Numele de baptist apare ca o modificare operată începând din anul 1569 a termenului anabaptist (rebotezat), nefiind un nume ales de către adepţii mişcării, ci unul care le-a fost atribuit ca urmare a practicii lor specifice de a boteza prin imersiune doar acele persoane care pot depune în prealabil o mărturie a credinţei lor.

Numele de baptist, în limba germană „Taufer” a fost dat mai întâi de către reformatorul Zwingli, celor care nu au acceptat să-şi boteze copiii, întrucât doreau să le ofere acestora oportunitatea de a se boteza la o vârstă matură. În acelaşi timp, cei care s-au botezat din nou la o vârstă matură, după ce în prealabil fuseseră botezaţi pe când erau copii, au fost numiţi „Wiedertaufer”(anabaptişti), adică botezaţi din nou.