Gnosticismul

Un câmp cu totul deosebit în care filosofia neoplatonică şi orientală - parsistă a intrat în interferenţă cu religia, a fost concepţia GNOSTJCĂ numită GNOSTICISM. Cuvântul derivă de la grecescul γνωτις = cunoaştere, ştiinţă, prin care apartenenţii acestui curent filosofico-religios pretindeau că pot ajunge la cunoaşterea superioară a divinităţii, a religiei şi a misterelor sale şi a dobândi pe această cale măntuirea.

Gnosticismul, ca doctrină filosofico - religioasă, este un ansamblu de idei cu

mistic şi heteroclit care au avut o apreciabilă răspândire şi audienţă în secolele I şi II d. Hr. Plecând de la o anumită opoziţie între γνωτις şi ιστις ( cunoaştere şi credinţă ), Gnosticismul a încercat o completare a credinţei religioase printr-o cunoaştere γνωσα de natură mistică spirituală. Gnosticismul se subîmparte ca şi ideologie mistico - religioasă în :

- Gnosticismul iudaic

- Gnosticismul păgân şi eretic şi

- Gnosticismul creştin

Gnosticismul păgân a cultivat o doctrină sincretist - electică, prin îmbinarea unor elemente preluate din religiile orientale, cu idei de ale filosofiei platonice, stoice şi pitagorice. Baza GNOSTICISMULUI se sprijină pe concepţia DUALISMULUI, cu evident caracter parsist, confruntarea între spiritul Divin şi MATERIE pe ideea EMANAŢIE şi pe credinţa în mântuire, care are ca temei cunoaşterea , adică mântuirea prin gnoză.

Dualismul este o concepţie cu rădăcini adânci în gândirea orientală şi greacă. În ORIENT Dualismul se evidenţiază în special în găndirea şi religia persană codificată în cărţile AVESTA în care lumea cosmică şi spirituală se întemeiază pe lupta între principiul binelui AHURA-MAZDA sau Ormuzd şi principiul răului numit Arviman ( Angromainius ) , până la urmă triumfând binele asupra răului.

În filozofia greacă, DUALIISMUL apare în pistomul filosofic lui Aristotel ( + 322 a Hr ), conform căruia există din eternitate două principii : DUMNEZEIREA spirituală şi materia senzorială, care există din veşnicie într-o opoziţie continuă. Marea defecţiune a GNOSTICILOR a fost aceea că ei nu puteau concepe existenţa lumii prin actul creator al unei voinţe libere divine.

Aşa după cum spuneam mai sus, fondul comun al ideologiei gnostice constă în :

- DUALISM

- EMANAŢIONISM şi

-MĂNTUIREA prin gnoză

GNOSTICISMUL IUDAIC avea doi reprezentanţi de bază şi anume : CERINT şi ELKASAI sau ILKASAI.

Gnosticul CERINT era un iudeu din Alexandria influenţat de filosofia lui Filon.

S-a născut în anul 20 î. Hr şi a murit la anul 40 d. Hr. A trăit în Asia Mică.

Gnoza lui Cerint admitea existenţa unui Dumnezeu invizibil şi inefabil şi a materiei eterne. După Cerint, lumea nu a fost creată de Dumnezeu ci de un ÎNGER numit Δημιονργος :

Demiurg ( creator ). Un alt înger a dat iudeilor LEGEA MOZAICĂ. lisus a fost după Cerint un om natural, dar mai bun şi mai drept decât ceilalţi oameni. Asupra Lui lisus, în momentul botezului, s-a pogorât Hristos - spiritul Lui Dumnezeu, care a făcut minuni prin lisus. Spiritul divin L-a părăsit totuşi pe lisus în momentul morţii. Cerint făcea parte şi din eresul DOCHETIŞTILOR, negând realitatea întrupării Lui Hristos. El menţinea din legea mozaică circumcizia, sabatul şi unele ritualuri. Acest esetic gnostic - CERINT, a fost combătut de Sf. Evanghelist loan Teologul.