Eshatologie Creștină și Eshatologie Islamică

Baalbeck

În viaţa de apoi crede atât creştinismul, cât şi islamul. Această credinţă comună este însă exprimată în mod diferit în cele două religii. Eshatologia creştină fiind cunoscută de către auditorii mei, voi dezvolta, prin comparaţie, elementele eshatologiei islamice pe care le voi grupa sub trei titluri: 1) moartea şi judecata individuală a omului; 2) sfârşitul lumii şi judecata tuturor; 3) omul în viaţa veşnică.

După această descriere, voi încerca, în cea de-a doua parte, să compar atitudinea islamului şi a creştinismului faţă de problematica lui Hristos şi a eshatologiei.

Partea întâi

Aspecte esenţiale ale eshatologiei islamice

Problema eshatologiei constituie una dintre problemele esenţiale ale islamului, iar credinţa în viaţa de apoi reprezintă una din dogmele principale ale doctrinei musulmane. Credinciosul o posedă în aceeaşi măsură în care posedă credinţa în Dumnezeu, în îngeri, în cărţile sfinte şi în trimişi. În acest sens, citim în sura femeilor: „Iar cel care nu crede în Dumnezeu, în îngerii Săi, în Scriptura Sa, în trimisul Său şi în ziua de apoi, acela rătăceşte foarte mult” (4, 135).

„Însă celor ce sunt puternici în pricepere între ei şi celor credincioşi care cred în ceea ce ţi s-a trimis ţie şi s-a trimis înaintea ta şi celor ce împlinesc rugăciunea, dau milostenie şi cred în Dumnezeu şi în ziua de apoi, le vom da răsplată mare” (4, 160).

Expresia „a crede în Dumnezeu şi în ziua cea de pe urmă” este foarte des întâlnită în Coran. Ea pare a concentra în sine obiectul credinţei musulmane (vezi 2, 8.62. 177; 4, 38; 9, 44). Islamul a fost, de altfel, propovăduit din perspectiva iminentă a vremurilor de pe urmă şi a Judecăţii de Apoi. Potrivit Coranului, profetul Mahomed este, înainte de toate, „vestitorul“ (Al-Nadhir 34, 44). Funcţia sa legislativă se referă atât la viaţa viitoare, cât şi la cea prezentă, în măsura în care sensul şi scopul acesteia sunt de a pregăti viaţa viitoare. Iar noi întâlnim, atât în Coran, cât şi în Hadith, tradiţia orală a aşa-zişilor profeţi, numeroase texte referitoare la ziua cea de pe urmă şi care descriu detaliat răsplata care-i aşteaptă pe credincioşi în viaţa viitoare.

Moartea şi judecata individuală.

Referitor la firea omului, există în islam două linii de gândire : linia teologiei tradiţionale (ash’arit), conform căreia sufletul şi corpul sunt ambele de natură materială, grosieră, dacă e vorba de corp, şi subtilă, dacă e vorba de suflet; linia spiritualistă reprezentată mai ales de filozofii musulmani ca Averroes, Avicena, Ikhwan al-Safa, şiiţii şi unii Mu’taziliţi, după care sufletul este un principiu pur, liber de orice materie. Omul este un spirit care, pentru un timp, locuieşte un trup. Sufletul este aşadar de natură nemuritoare.

Conform acestor două tradiţii, găsim în islam două moduri de a concepe moartea şi judecata individuală a oamenilor.

Ce se întâmplă în momentul morţii?

1. Tradiţiile mai vechi vorbesc despre două morţi referitor la expresia: „Doamne, ne-ai dat de două ori moartea şi ne-ai înviat de două ori” (40, 11).

La moarte, moare atât corpul, cât şi sufletul. Totuşi, Dumnezeu va învia în mormânt corpul şi sufletul pentru a cere socoteală despre credinţa de care persoana a dat dovadă în timpul vieţii. Corpul de asemenea va învia, chiar dacă în exterior nu va fi vizibil nici un semn de viaţă. Căci Dumnezeu poate să redea viaţă unui mort fără ca cei care se află în jurul lui să sesizeze acest lucru. Comentariile dau exemplul catalepticului care pare mort, dar care totuşi trăieşte; la fel şi cel adormit poate suferi, simţi sau se poate bucura fără însă să se manifeste înafară. Şi chiar dacă trupul a fost devorat de o fiară sălbatică sau redus la stadiul de cenuşă, nu e deloc greu pentru Dumnezeu să reunească rămăşiţele şi să învie o cantitate suficientă pentru judecată . Întrebările vor fi puse de cei doi îngeri, Mounkar şi Nakir. Ele se vor referi în esenţă la credinţa în Dumnezeu şi în profetul Mahomed. Acela care nu va şti să răspundă şi îşi va dovedi astfel lipsa credinţei va fi pedepsit cu asprime. Conform unui hadith, „mormântul se va strânge până ce coastele necredinciosului vor fi sfărâmate” .

Unele tradiţii vorbesc de asemenea, de o răsplată acordată drepţilor în ziua socotelii. Potrivit aceluiaşi hadith, „i se va da spaţiu în mormânt, şi i se va arăta locul pe care îl va ocupa în rai”.

2. Filozofii, pentru care sufletul este un spirit pur, nu cred în această viaţă în mormânt şi nici în interogatoriul din „ziua socotelii”. Pentru ei, corpul este un cadavru care, după moarte, se descompune conform legilor care guvernează materia neînsufleţită. Dumnezeu nu-l mai învie, nici în totalitate, nici în parte. La ieşirea din corp, sufletul omenesc începe să trăiască viaţa care îi este proprie, viaţa veşnică.

Situaţia sufletelor între moarte şi învierea generală.

1. În concepţia filozofilor, după moarte sufletele continuă să trăiască. După Ikhwan al-Safa, sufletele credincioşilor urcă în Împărăţia cerurilor, într-o lume spirituală şi luminoasă, unde vor sta până în ziua învierii şi a judecăţii. Cât despre sufletele necredincioşilor, acestea vor rămâne în întuneric şi tristeţe, până în ziua judecăţii. Atunci corpurile vor învia şi vor exista pedepsiţi sau răsplătiţi.