Cursuri Religie

Sf. Taine sunt lucrări instituite de Hristos, prin care se împărtăşeşte harul Sf. Duh. Despre Sf. Taine tratează Teologia Dogmatică, într-un capitol special. Însă ele sunt importante pentru viaţa moral-creştină, întrucât primirea harului divin naşte imperativul moral al vieţii creştine (Galateni 5:25).

Sf. Taine sunt importante pentru viaţa moral-creştină, întrucât săvârşirea şi plinirea lor presupun nişte condiţii morale :

1. Tainele vieţii spirituale : Botez, Mirungere, Euharistie.

2. Tainele restabilirii sănătăţii trupeşti şi sufleteşti : Maslul, Pocăinţa.

3. Tainele speciale : Preoţia, Cununia.

- Tainele vieţii spirituale – acestea sunt taine esenţiale pentru viaţa spirituală, înţelegând aici, viaţa prin Sf. Duh.

a) Botezul – viaţa de început a vieţii în Hristos. Prin botez, între Hristos şi credincios se stabileşte o legătură directă, acesta devenind o creatură nouă. Cel botezat nu mai e cel dinainte de botez, forţele lui morale fiind înnoite şi înălţate.

b) Mirungerea – prin botez ne-am născut la viaţa cea nouă, iar prin mirungere începem creşterea în această viaţă spirituală. Puterea mirungerii s-a dovedit în mod desăvârşit în viaţa sfinţilor şi mucenicilor, care în numele lui Hristos au biruit lumea păcatului.

c) Euharistia – viaţa spirituală începută la botez, întărită prin mirungere este în necontenită creştere, iar această desăvârşire nu se realizează numai prin colaborarea cu harul primit în botez şi mirungere, ci printr-o nouă comuniune de har a lui Hristos Însuşi. Astfel prin Sf. Euharistie se realizează cea mai intimă unire posibilă între Hristos şi credincios.

- Tainele restabilirii sănătăţii trupeşti şi sufleteşti

d) Pocăinţa – împarte harul iertării păcatelor săvârşite după botez, tuturor celor ce se căiesc şi se mărturisesc sincer preotului. Taina pocăinţei este taina minunatei pedagogii divine pentru însănătoşirea sufletului slăbit de păcat, şi întoarcerea fiului risipitor la caa părintească.

e) Maslul – împărtăşeşte harul tămăduirii trupeşti, dar şi al celei sufleteşti. Ea se săvârşeşte pentru cei bolnavi (Iacob 5:14).

- Tainele speciale

f) Preoţia – se primeşte prin hirotonie (punerea mâinilor). Candidatul primeşte un har special prin care are puterea de a împlini funcţiile ierarhiei (diacon, preot, episcop). Taina preoţiei oferă candidatului calităţile morale necesare împlinirii obligaţiilor ei, impunându-i importanţa acestor obligaţii, şi însufleţindu-i sufletul, ca slujirea lui să fie o dăruire totală lui Hristos şi bisericii sale.

g) Cununia – este taina care sfinţeşte unirea tainică şi liberă dintre bărbat şi femeie, care se căsătoresc. Ea revarsă peste aceştia harul divin, care-i uneşte într-un singur duh şi trup, astfel că relaţia dintre ei este asemenea legăturii dintre Hristos şi Biserică. Taina cununiei stă la temelia virtuţilor ce caracterizează familia creştină.

Afară de Sf. Taine, biserica are şi Ierurgii (rugăciuni speciale) prin care se binecuvintează lucrurile şi lucrările creştinului, şi făptura întreagă. Ele sunt cuprinse în Molitfelnic (sfinţirea apei etc.).

Prin aceasta se arată că toate acţiunile creştinului se bazează pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Ierurgiile prin sfinţire, dau noi puteri morale, de înnoire duhovnicească, de luptă împotriva păcatului.

Virtuţile teologice

Credinţa

Sensurile cuvântului credinţă – credinţa e sinonimă cu părerea în expresii de genul : eu cred că e aşa, mi se pare că e aşa. Iar prin credinţa sinonimă cu părerea, se înţelege o cunoaştere nedeplină a unui fapt sau a unei idei.

1. Credinţa sinonimă cu certitudinea – ea înseamnă în acest caz o certitudine identificată cu întreaga fiinţă a celui ce o are şi o mărturiseşte.

2. Credinţa sinonimă cu încrederea – în acest sens ea stă la baza relaţiilor interumane.

3. Credinţa sinonimă cu statornicia – a fi credincios cuiva, înseamnă a-i rămâne statornic.

Credinţa ca virtute teologică

Ea este un fenomen teandric, adică un act în care se împleteşte elementul divin cu cel uman, aceasta reprezentând capacitatea receptivă a spiritului cu harul divin. Credinţa ca virtute teologică cuprinde o împletire de elemente. Ea este adeziunea totală şi liberă a spiritului omenesc la revelaţia divină păstrată în biserică, adeziunea izvorâtă din har şi pe temeiul autorităţii lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Cea mai simplă definiţie pe care o putem da credinţei.

Necesitatea credinţei şi însuşirile ei

Ea ne este absolut necesară pentru mântuire. Necesitatea credinţei pentru mântuirea e evidentă dacă ne gândim că numai ea este organul receptiv al revelaţiei divine. Cel ce nu are credinţă este despărţit de viaţa divină. Ea este partea veşnică, început al relaţiei noastre cu Dumnezeu, şi menţinerea acestei relaţii.

Credinţa trebuie să aibă următoarele însuşiri :

- Din punct de vedere al conţinutului să fie universală, adică să cuprindă toate adevărurile revelate de Dumnezeu şi mărturisite de biserică.

- Din punct de vedere al certitudinii să fie convingere absolută, statornică şi mărturisitoare.