Teoria și metodologia instruirii - teoria și metodologia evaluării

Cuprins curs:

Cuprins:
Programa şi bibliografia cursului, evaluarea
Obiective
Tematică generală
Metode de predare, mijloace didactice
Bibliografie obligatorie (selectiv)
Evaluare: condiţii, criterii, forme, formula notei finale
Elemente de teoria instruirii – didactică
1. Câteva elemente de istorie a didacticii
2. Didactica – teorie a procesului de învăţământ
3. Procesul de învăţământ ca obiect de studiu al didacticii

Extras din curs:

Elemente de teoria instruirii – didactică

Câteva elemente de istorie a didacticii

Una dintre primele menţionări ale termenului „didactică” o întâlnim în lucrarea „Didactica magna” – Marea didactică, a pedagogului ceh Jan Amos Comenius în secolul al XVII-lea, cu sensul originar de artă de a-i învăţa pe toţi – toate. În bună parte, acest înţeles primar s-a păstrat până spre sfârşitul secolului trecut, didactica fiind definită ca teorie a procesului de învăţământ.

În accepţiune clasică, dar şi conform dezvoltărilor moderne din ştiinţele educaţiei, termenul de “didactică” desemnează:

teoria procesului de învăţământ, ca proces de predare, învăţare şi evaluare;

ştiinţa predării, învăţării şi evaluării, în educaţia formală;

teoretizarea elementelor structurale ale procesului de învăţământ (obiective, conţinuturi, metode, evaluare etc.);

„arta” de a preda.

Cei mai semnificativi autori pentru Didactica clasică sunt: Comenius, Pestalozzi şi Herbart. A mai existat o orientare majoră – didactica experimentală

Didactica Clasică:

Comenius consideră că învăţământul (educaţia formală) trebuie să reprezinte forma principală de realizare a educaţiei. Pentru a se realiza educaţia, se impune introducerea sistematică, urmând anumite principii, a copiilor în cunoaştere. El a enunţat pentru prima dată principiile didactice, a structurat primele planuri de învăţământ şi programe şcolare, a organizat programul de lucru al elevilor, a explicat rolul unor metode de învăţământ etc. Considerat pe drept cuvânt „părintele didacticii”, marele pedagog ceh are meritul de a prefigura şi chiar de a teoretiza elementele esenţiale ale didacticii.

Pestalozzi, un urmaş al lui Comenius, s-a remarcat prin organizarea învăţământului primar, prin elaborarea primelor metodici, anticipând o serie de principii psihologice ce stau la baza învăţării: observarea sistematică a obiectelor şi fenomenelor, sublinierea rolului intuiţiei în predare şi învăţare etc. Este unul dintre primii pedagogi care au emis ipoteze privitoare la instruire, pe care le-a testat, prefigurând astfel experimentalismul de la începutul secolului XX.

Herbart, teoreticianul modern al didacticii a contribuit esenţial la edificarea acesteia prin stabilirea celebrelor „trepte formale”, adică anumite etape în predarea unei lecţii: claritatea, asocierea, sistemul şi metoda. Adept al asociaţionismului, doctrina psihologică a sfârşitului de secol XIX, Herbart consideră că învăţarea se produce prin formarea la elevi a unui număr cât mai mare reprezentări clare şi distincte.

Dezvoltările ulterioare au completat aria de preocupări a didacticii cu aşa numita didactică experimentală, ivită odată cu curentul educaţiei noi. Scopul acestei orientări în didactică constă în a ameliora acţiunea educativă prin observarea cât mai fidelă a acesteia în desfăşurare. Aşadar, demersul deductiv – normativ herbartian va fi înlocuit de demersul descriptiv – inductiv de tip experimental. Dintre reprezentanţii cei mai importanţi ai acestei noi orientări îi pomenim pe E. Meuman, W. Lay şi Peter Petersen. Vom vedea, pe scurt, contribuţiile fiecăruia dintre ei.

Meuman, lucrând cu Wundt în laboratorul de psihologie experimentală al acestuia, s-a ocupat de probleme precum: dezvoltarea limbajului, originea semnificaţiei cuvintelor, tehnicile de învăţare, rolul repetiţiei, al uitării în memorare, efectul lucrului individual sau în grupuri, psihologia învăţării la adulţi şi la copii etc. Metoda utilizată cel mai frecvent de el este experimentul de laborator, iar ţelul lui era să producă progrese în practica didactică prin intermediul cercetărilor empirice. Deşi a ignorat relaţia umană şi firescul situaţiilor educative naturale, meritul lui constă în abordarea experimentală a problemelor didacticii, conferind pentru prima dată un suport ştiinţific legilor didacticii. În opinia unor exegeţi, meritul lui cel mai important constă în distanţarea faţă de acea pedagogie filosofică şi deductivă, cât şi de pedagogia empirică, bazată pe tot felul de experienţe subiective şi de opinii.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • curs 1 ped 2.ppt
  • curs 10 ped 2.ppt
  • curs 2 ped 2.ppt
  • curs 3 ped 2.ppt
  • curs 4 ped 2.ppt
  • curs 5 ped 2.ppt
  • curs 6 ped 2.ppt
  • curs 7 ped 2.ppt
  • curs 8 ped 2.ppt
  • curs 9 ped 2.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
10/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
10 fisiere
Pagini (total):
228 pagini
Marime:
375.13KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Sus!