Teoria Instruirii

Conceptul de instruire. Etimologie. Evoluţia conceptului -accepţiuni contemporane. Educaţie –pedagogie-didactică –instruire.

Instruire : în limba latină instructio: aranjare, amenajare, construire;

Instruere : a construi, a învăţa pe cineva;

Termenul subliniază sensul acţional de sistematizare, ordonare a elementelor , conţinuturilor, procesului de învăţământ pentru realizarea scopurilor, obiectivelor, prin intermediul proiectării pedagogice strategice(curriculum şcolar) şi a unui proiect acţional (programe analitice, planificări, proiecte didactice).

Instruire – acţiune culturală specifică, deliberată, în strânsă legătură cu mementele definitorii ale acesteia – cunoaşterea, creaţia, comunicarea, valoarea.(cf. Mihai Călin, 1995, pag. 13-14).

Instruire – efort de ajustare şi modelare a dezvoltării(cf. J.S.Brunner, 1970, pag. 11)

Se construieşte pe acţiunile de câştigare a experienţelor de învăţare, afirmare ale elevilor.

Modelele de concepere a instruirii au la bază psihologia învăţării şi teoriile acesteia: asociaţionistă, condiţionarii, semiotice, modulară, integralistă, diferenţiată.

Unele modele iau în considerare şi alte dimensiuni ale învăţării: relaţiile dintre diferitele componenete ale sistemului de instruire, funcţionalitatea valorilor comportamentale, structura procesului de organizare a unităţilor de învăţare.

! Instruirea – modalitatea de concepere şi realizare a triadei predare-învăţare-evaluare într-un curriculum şcolar.!

Metodologia instruirii

Este sistemul de căi, modalităţi, tehnici adecvate de instruire prin care se asigură desfăşurarea şi finalizarea eficientă a procesului de predare-învăţare.

Tehnologie a instruirii: subliniază faptul că orice proces, acţiune pedagogică implică o anumită modalitate de rezolvare conform unei organizări, programări, acceptată drept concepţie pedagogică(cf. Miron Ionescu, V. Chiş, 1995, pag. 139).

Tehnologia instruirii – este un mod sistematic de proiectare , realizare, evaluare a întregului proces de predare-învăţare.

• Este procedeul prin care mediul unui subiect este deliberat manipulate pt. a învăţa să fie capabil să emită sau să se angajeze într-un comportament specific în condiţii şi cu răspunsuri specifice. Operaţionalizarea unui model de i. devin optimă în măsura în care comportamentul lui se articulează şi apare o convergenţă acţională şi progresivă caracterizată printr-o semnificaţie valorică în zona A-zona nucleu optimală –expresia unităţii procesului de p-î-e şi a timpului si autoevaluării.

• Este însuşirea unui corp de cunoştinţe într-o anumită manieră care să declanşeze elaborarea unor structuri şi proc. Intelectuale operaţionale şi să contribuie la dezv. potenţialului indiv. (descriptivă-distribuirea cun. Şi deprinderilor instruirea neputând exista fără învăţare; intenţionată –normativă ; ştiinţifică).

Teorie –abordarea mai restictivă în sensul normativităţii ştiinţifice

Model- mediator între teorie şi realitate

Model didactic:

- Socratic: Profesor - Elev

- Tradiţional: obiective-material did.-muncă individuală-grupe competitive

- Activism-acordă şcolii active promovare-prevenire-sancţiune-repetare

- Raţionalităţii tehnologice şi scientismului – sunt expresia testabilităţii, formalismului logico-mat, experimentalismului

- Calitative-învăţre deplină, socio-utilitarism, interacţiune verbală

feed-back

activitate evaluare

Obiective-grup-planificare-material-învăţare-rezultate

Conţinuturi

motivaţie

normativitate

obiective plan de actiune – investigatie- aplicatie -evaluare

cunoştinte modele didactice tehnologie didactică

mijloace

Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu

D.P.P.D anul univ. 2009-2010