Studierea particularităților procesului dezvoltării la copiii aflați în dificultate

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Trăsături comune ale dezvoltării copiilor normali şi a celor deficienţi

- Tendinţa organismului de a parcurge aceleaşi stadii ale dezvoltării.

În consecinţă, sensul general al procesului dezvoltării ne obligă la asigurarea unui trunchi comun, atât activităţilor educative obişnuite, cât şi activităţilor terapeutice specializate.

Educaţia terapeutică a copiilor cu deficienţe sau cu alte CES nu trebuie privită ca un alt tip de educaţie, ci ca o educaţie obişnuită, dar cu adaptările necesare pentru a fi cât mai eficientă în situaţiile concrete în care se află aceştia.

- În faţa unor eventuale bariere, a unor afecţiuni apărute pe parcursul acestui proces, organismul afectat reacţionează spontan, mai mult sau mai puţin eficient, dar, de regulă, energic, prin reacţii (mecanisme) compensatorii, menite să refacă, fie şi numai parţial, procesul ca atare, cât mai aproape de parametrii săi obişnuiţi.

Rezultă că, unul din obiectivele centrale ale intervenţiei educativ-terapeutice este să stimuleze, să întreţină şi pe cât posibil, să direcţioneze acţiunea mecanismelor compensatorii ale organismului afectat.

DEZVOLTAREA PSIHICĂ ŞI ÎNVĂŢAREA ÎN CAZUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

- Conceptul de dezvoltare, tulburări primare şi derivate ale dezvoltării

Dezvoltarea la om înseamnă formarea treptată a individului ca personalitate, proces complex bazat pe creştere, mai ales în plan biomorfogic, maturizare, mai ales în plan psihofuncţional şi pe socializare, în planul adaptării la condiţiile mediului comunitar.

Dezvoltarea psihică (Ursula Şchiopu, 1976) se caracterizează prin “achiziţionarea, evoluţia, modificarea şi ajustarea unor atribute şi instrumente ale personalităţii – cu elementul ei său central, conştiinţa – la condiţiile mediului (biofizic şi cultural)”.

“În dezvoltarea psihică pot avea loc opriri sau chiar regrese sub influenţa unor factori deterioranţi, stresanţi, tensionali, etc. Întârzierile dezvoltării psihice pot fi întârzieri de apariţie a unor conduite superioare sau a unor conduite noi (întârzieri în structurarea vorbirii la copiii mici) sau întârzieri de dezvoltare psihică propriu-zisă (după ce conduitele s-au constituit). Fiind în cea mai mare parte dependentă de caracterul şi conţinutul influenţelor educative, dezvoltarea psihică constituie finalitatea principală a procesului de învăţământ”. (Gh. Radu, 1999)

Tulburările procesului dezvoltării sunt inerente oricărei deficienţe sau incapacităţi cu caracter complex, generatoare de inadaptări stabile, adică unei stări de handicap.

În concluzie, dereglarea funcţionalităţii normale a parametrilor fundamentali a dezvoltării psihice duce la tulburări ale procesului dezvoltării cu consecinţe asupra procesului adaptativ.

Raportul dintre fenomenul de dezvoltare psihică şi activităţile de învăţare

Activităţile de învăţare, orientate terapeutic, reprezintă principala pârghie de declanşare, susţinere şi direcţionare a dezvoltării compensatorii.

Mecanismele dezvoltării compensatorii la copii cu CES pot fi susţinute eficient, când activităţile de învăţare se sprijină pe un demers metodologic adaptat particularităţilor dezvoltării la elevii în cauză.

Când vorbim de raportul specific dintre dezvoltare psihică şi învăţare la persoanele cu dizabilităţi, folosim următoarele sintagme: tulburări de dezvoltare, întârzieri în dezvoltare, tulburări de învăţare.

a. “O tulburare de dezvoltare (”Legea publică SUA 95-602”, citată de Gh. Radu, D. Popovici, 1998) este o deficienţă cronică severă, determinată de un handicap mental sau fizic, care se manifestă înaintea vârstei de 22 ani, care, de regulă, se întinde pe o perioadă nedefinită de timp şi care:

- limitează substanţial funcţionarea în trei sau mai multe domrnii majore ale activităţii esenţiale (autoigiena, mobilitatea, învăţarea, recepţia şi emisia limbajului, capacitatea de autoconducere, abilitatea de a trăi independent, autonomie economică suficientă);

- reflectă necesităţile persoanei pentru îngrijire planificată, tratament sau alte servicii pentru perioade îndelungate sau chiar pentru întreaga viaţă.”

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Studierea Particularitatilor Procesului Dezvoltarii la Copiii Aflati in Dificultate.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (4 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
20 pagini
Imagini extrase:
20 imagini
Nr cuvinte:
4 132 cuvinte
Nr caractere:
23 342 caractere
Marime:
19.80KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Sus!