Somnul și Visele

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Un aspecte deosebit de important care a fost studiat în cadrul psihanalizei este visul. Visul este un fenomen ce apare în cursul somnului şi ca atare marea majoritate a specialiştilor se referă la acestea împreună.

În sfera psihanalizei, Freud consideră somnul ca pe o întoarcere la viaţa prenatală. Prin intermediul său se creează condiţii similare acelui tip de existenţă, condiţii reprezentate prin căldură, întuneric, izolare, absenţa excitaţiilor externe, sentimentul de protecţie.

Somnul apare şi ca o atitudine de apărare împotriva unei realităţi neplăcute sau a unei tensiuni intrapsihice penibile pentru individ.

Din punct de vedere neuropsihologic, somnul este de 2 tipuri: somnul lent şi somnul paradoxal, fiecare dintre acestea având caracteristici şi dinamică proprie.

Somnul lent corespunde stării de adormit, cu imobilitate şi relaxare musculară, respiraţie calmă şi regulată. Prin studierea EEG, au fost depistate 5 stadii ale acestui tip de somn:

- stadiul A este caracterizat prin rărirea undelor alpha pe traseul EEG;

- stadiu B este caracterizat prin scăderea voltajului traseului EEG;

- stadiul C este caracterizat prin apariţia pe EEG a unor vârfuri de unde ample şi a complexelor kappa (unde mari negative, lente şi elemente polifazice);

- stadiile D şi E se caracterizează prin unde mari şi regulate pe EEG şi corespund fazei de somn profund;

Somnul paradoxal apare la un interval de 10 minute de la adormirea individului

şi se repetă de 3-6 ori pe noapte. Această perioadă a somnului constă din următoarele tipuri de manifestări:

- mişcări globale ale corpului;

- mişcări rapide ale globilor oculari sau faza R.E.M (rapid eyes movements);

- neregularitatea ritmurilor cardiace şi respiratorii.

Caracteristica somnului este reversibilitatea sa, spre deosebire de stările de

stupoare sau stările comatoase.

În timpul somnului se produce visul, acesta nefiind un fenomen psihic izolat. El face parte dintr-un ansamblu de experienţe sufleteşti trăite de persoana umană. . În viziunea lui Hencke, deoarece omul şi experienţele sale aparţin antropologiei psihologice, studiul viselor trebuie bazat pe o anumită concepţie despre om.

Elementul central al experienţelor unui individ îl reprezintă pulsiunile, motiv pentru care ele vor constitui factorul central al tematicii şi al dinamicii viselor. Visul apare ca o experienţă psihologică, legată în primul rând de satisfacerea pulsiunilor individuale.

Literatura de specialitate consemnează mai multe opinii ale specialiştilor privind visul. Porot defineşte visul ca fenomen psihologic ce apare în timpul somnului fiind alcătuit dintr-o serie de imagini a căror desfăşurare constituie o situaţie dramatică mai mult sau mai puţin completă şi coerentă.

Pentru Freud, visul la persoanele normale este un obişnuit. Ele pot fi confuze, chiar absurde, uneori în contradicţie flagrantă cu realitatea. Cu toate acestea, individul este înclinat să admită calitatea de realitate obiectivă a visului. Acest fapt se datorează naturii speciale a visului, care reprezintă o experienţă sufletească deosebit de acută, de vie şi de intens trăită de individ.

Jung, ca şi Freud, consideră visele ca fiind o autoprezentare a proceselor inconştientului, pe care trebuie să le considerăm, de fiecare dată, ca pe o compensare a stării conştientului, raportându-le la o situaţie existenţială anterioară şi particulară a vieţii celui care visează.

Jung leagă atât travaliul oniric, cât şi conţinutul viselor de temele arhetipale ale sferei inconştientului, teme care sunt exteriorizate în cursul viselor sub formă de imagini şi simboluri. Pentru el, arhetipurile reprezintă materialul din care se construiesc scenele din cursul visului.

Observații:

an IV psihopedagogie speciala

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Somnul si Visele.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
6.7/10 (4 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
2 965 cuvinte
Nr caractere:
16 362 caractere
Marime:
16.01KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Profesorului:
Urea Roxana
Sus!