Psihologia Vârstelor

6.1. DEZVOLTAREA FIZICĂ ÎN ADOLESCENŢĂ

Situată între copilăria propriu-zisă şi vârsta adultă, adolescenţa face trecerea de la copilărie spre maturizare şi integrare în societatea adultă. Această perioadă marchează un adevărat salt în dezvoltarea fizică a copilului.

6.1.1. Dezvoltarea somatică

Continuare a procesului de dezvoltare încheiat în copilărie, între 10 şi 18 ani masa corporală şi înălţimea cresc; de asemenea, perimetrul toracic înregistrează valori de creştere aproape duble faţă de perioada precedentă. Se produc modificări sensibile, în greutate, lungime, în perimetrul diferitelor segmente cu schimbări ale raportului dintre ele. Începutul acestei perioade este marcat de o creştere şi dezvoltare impetuoasă atât sub aspect corporal extern, cât şi în funcţiile diferitelor organe. Într-un timp relativ scurt apar elemente noi, care imprimă o restructurare profundă a întregului organism al persoanei. Atât băiatul cât şi fata nu mai sunt copii, dar nu sunt nici adulţi. Pe plan fizic, la începutul fazei, individul se prezintă proporţional şi cu o motricitate mai bine stăpânită, dominat de voinţă (Bogdan şi Stănculescu, 1973).

Volumul şi greutatea creierului nu prezintă deosebiri faţă de adult, dar se produc încă perfecţionări continue în activitatea creierului, se înmulţesc considerabil fibrele nervoase care leagă diferiţi centri din creier. Glandele cu secreţie internă funcţionează mai intens, ceea ce atrage un ritm accelerat de creştere a organismului (Bogdan şi Stănculescu, 1973).

Talia depăşeşte ritmul creşterii în greutate. Oasele devin mai rezistente. Sistemul muscular capătă mai multă vigoare. În preadolescenţă volumul inimii creşte destul de mult în raport cu vasele sanguine, care se dezvoltă mai lent. Din această cauză presiunea sângelui este mai ridicată şi inima este supusă la efort mărit. Capacitatea pulmonară în creştere provoacă la preadolescent o respiraţie neregulată, relativ superficială. Creşterea este însoţită uneori de momente de oboseală, dureri de cap, iritabilitate.

Deşi dezvoltarea fizica este reglata de legi biologice, pot să apară dizarmonii trecătoare ale proporţiei segmentelor corpului, ale organelor şi sistemelor. De pildă, creşterea în înălţime se realizează mai ales pe seama membrelor, în vreme ce toracele şi bazinul rămân în urmă. De aici, înfăţişarea mai puţin armonioasă a persoanei, mâinile şi picioarele lungi, pieptul căzut şi îngust (corpul cu aspect de “păianjen”). Tot aşa, musculatura corpului se dezvolta mai lent decât scheletul, ceea ce face ca preadolescentul să manifeste o oarecare stângăcie şi imprecizie în mişcările care în perioada anterioară erau coordonate. Asemenea fenomene se pot observa în mersul adolescentului, în coordonarea mişcărilor de echilibru etc

A doua jumătate a perioadei face trecerea spre organismul adult şi se caracterizează prin apariţia şi dezvoltarea unor procese importante anatomice, fiziologice şi psihice în drumul spre realizarea configuraţiei adultului. Creşterea în talie şi greutate dă corpului proporţia, vigoarea, graţia şi frumuseţea care îl caracterizează pe adolescent. Maturizarea treptată a aparatului circulator asigură o funcţionare normală a inimii. Ca urmare a creşterii suprafeţei plămânilor, volumul de aer introdus prin inspiraţie este mai mare (Bogdan şi Stănculescu, 1973).

Dintre factorii care influenţează procesele de creştere un rol deosebit îl au glandele cu secreţie internă. Astfel hipofiza secretă mai mulţi hormoni. Unii dintre aceştia influenţează creşterea, alţii stimulează şi reglează funcţia altor glande endocrine. Glanda tiroidă exercită acţiune asupra sistemului nervos central, asupra funcţiilor organismului, precum şi asupra dezvoltării psihice.

Acumularea atâtor modificări, în situaţia în care din punctul de vedere al dezvoltării psihice adolescentul este pregătit pentru a face faţă, creează o stare de alertă, o preocupare de a se înscrie în registrul normalului, de a fi ca şi “ceilalţi”. Adolescentul e preocupat de aspectul corpului; cea mai mică abatere (îngrăşare, bustul prea voluminos sau prea plat, nasul mai lung, creşterea exagerată în înălţime, acneea etc.), ca şi dezvoltarea mai lentă a unor caractere sexuale secundare creează teme de frământare, insatisfacţii. Băieţii sunt cu deosebire deprimaţi de constatarea deficitului lor morfologic, statura mică fiind uneori sursa unui “complex de inferioritate”. La fete produce insatisfacţie de durată “complexul de urâţenie”, pe temeiuri adesea aparente. În organizarea vieţii şi activităţii şcolarilor de vârsta mijlocie trebuie să se evite factorii care duc la supraexcitarea sistemului nervos central sau pot induce labilitatea neurovegetativă cu simptome cardiovasculare, respectiv cefalee, algii abdominale etc. Depistarea la timp a acestor modificări, instituirea unui sistem adecvat de muncă, odihnă, sport şi alimentaţie sub un control medico-pedagogic constituie soluţii indicate pentru prevenirea îmbolnăvirilor

Elementul esenţial în realizarea unui corp armonios dezvoltat, mobil şi puternic este musculatura. Pubertatea este momentul de diferenţiere între sexe în ceea ce priveşte forţa musculară. Daca se ia drept reper forţa musculară maximă a bărbaţilor, se poate observa că la 14 ani fetele au 50% din această forţă iar băieţii 60%; la 18 ani forţa musculara a băieţilor creşte până la 90% faţă de reperul amintit, în timp ce la fete – la aceeaşi vârstă – ea ajunge numai la 60%. Folosirea adecvată a culturii fizice îmbunătăţeşte sensibil procesul de dezvoltare (Stănculescu şi Bogdan, 1973)

Are loc perfecţionarea activităţii motrice sub aspectul forţei fizice, a preciziei şi coordonării mişcărilor, a rezistenţei la efort. Capătă fineţe şi reglajul nervos al mişcărilor. În general, adolescenţii sănătoşi pot, în condiţii normale, să depună efort reprezentând 70-78% din cel al adulţilor, când e vorba de băieţi şi de 60-70% când ne referim la fete.