Psihodiagnostic

Cursul Psihodiagnostic vizează pregătirea teoretică şi metodologică a viitorilor specialişti în domeniul psihologiei şi ştiinţelor educaţiei. Avînd în vedere ansamblul pregătirii metodologice, el precizează specificul elaborării şi aplicării metodelor de cercetare şi evaluare în domeniile vizate, centrîndu-se pe metoda testelor cărora li se acordă cea mai mare parte a spaţiului rezervat. Cursul urmăreşte mai multe obiective.

Primul obiectiv a fost să ne axăm pe evidenţierea celor mai actuale probleme psihologice abordate în psihodiagnostic. Astfel, după o prezentare a problemelor generale ale psihodiagnosticului: definiţii, izvoare, apariţie şi dezvoltare şi o clarificare a caracteristicilor şi proprietăţilor metodelor de psihodiagnostic, cursul se axează pe evidenţierea celor mai mari categorii de teste utilizate în psihodiagnostic fără a intenţiona o epuizare a acestora, avînd în vedere atît varietatea, cît şi numărul lor. Este vorba despre testele de eficienţă (de inteligenţă, de aptitudini speciale, de cunoştinţe) care studiază aspectele cognitive ale personalităţii; şi despre testele de personalitate (chestionare, teste proiective, teste obiective de personalitate) care studiază aspectele afective şi conative ale personalităţii.

Cel de-al doilea obiectiv propus a fost să prezentăm informaţia într-o formă cît mai structurată, pentru a stimula şi favoriza studiul. Astfel, fiecare temă începe cu o scurtă argumentare a utilităţii studierii temei respective, urmată de finalităţile de învăţare, unităţile de conţinut şi termenii-cheie. Conţinutul de bază este prezentat într-un mod clar şi concis, astfel încît lectura să fie uşoară. Pentru a sprijini procesul de învăţare, conţinutul de bază este urmat de mai multe activităţi de învăţare, menite să faciliteze procesul respectiv. În fine, prezentăm un şir de probe de evaluare/autoevaluare pentru a încuraja controlul şi verificarea.

Lista bibliografică a fost în mod voluntar redusă la minimul necesar obiectivării elementelor teoretice avansate. Totodată, titlurile recomandate permit să se acceadă la o literatură mai completă asupra temei tratate.

• PROBLEME GENERALE ALE PSIHODIAGNOSTICULUI

Argument

Cunoaşterea bazelor psihodiagnosticului face parte integrantă din pregătirea profesională a oricărui specialist din domeniul educaţional. Tema dată prezintă o panoramă a problemelor generale ale psihodiagnosticului – obiect de studiu, izvoare şi domenii de aplicare, metode şi aspecte deontologice - cunoaşterea cărora va contribui la înţelegerea complexităţii acestui proces multidimisional.

Concepte-cheie: abordare obiectivă, abordare proiectivă, abordare subiectivă, eşantion, etalon, fidelitate, item, metodă, obiectiv, psihodiagnostic, psihologia diferenţială, psihologia experimentală, scor, sensibilitate, standardizare, test mental, validitate.

1.1. Obiectul de studiu al psihodiagnosticului

În psihologie, termenul psihodiagnostic (grec. psyche – „suflet” şi diagnosticos – „apt de a recunoaşte”) are o dublă semnificaţie: de disciplină teoretică şi de sferă a activităţii practice.

Ca domeniu teoretic, psihodiagnosticul studiază legităţile elaborării metodelor de recunoaştere, depistare şi măsurare a particularităţilor psihologice ale persoanei. În competenţa psihodiagnosticului se înscriu: construirea probelor, definirea cerinţelor vizavi de acestea, elaborarea regulilor de desfăşurare a examenului psihodiagnostic, determinarea modalităţilor de prelucrare şi interpretare a rezultatelor, definirea valorii şi limitelor diverselor probe. Or, psihodiagnosticul are menirea de a asigura, prin intermediul anumitor metode, acumularea informaţiei despre particularităţile psihicului uman.

Actualmente, psihodiagnosticul, ca domeniu al ştiinţei, şi-a formulat trei abordări fundamentale, care cuprind, practic, toată multitudinea probelor existente.

1. Abordarea obiectivă - diagnosticul se realizează pe baza succesului (rezultativităţii) realizării activităţii. Abordarea obiectivă a dus la elaborarea a două tipuri de teste tradiţional contrapuse: teste de inteligenţă şi teste de personalitate. Primul tip de teste este orientat spre determinarea nivelului de dezvoltare intelectuală a personalităţii şi este reprezentat de testele de inteligenţă, de aptitudini şi de cunoştinţe, al doilea vizează măsurarea particularităţilor ei nonintelectuale şi pot fi divizate, la rîndul lor, în teste acţionale şi teste situaţionale.

2. Abordarea subiectivă – diagnosticul se realizează pe baza informaţiei despre sine, comunicate de subiect, a autodescrierii particularităţilor sale şi a comportamentului său în diverse situaţii. Abordarea subiectivă este reprezentată de numeroase chestionare.

3. Abordarea proiectivă - diagnosticul se realizează pe baza analizei interacţiunii cu stimuli externi neutri, care, în virtutea ambiguităţii lor, devin obiect al proiecţiei. Abordarea proiectivă este reprezentată de variate metode proiective.

În cadrul fiecărei abordări pot fi uşor depistate grupuri de teste destul de omogene, iar unele probe pot fi atribuite cu greu unei abordări concrete, ele plasîndu-se pe o poziţie intermediară.

Ca domeniu practic, psihodiagnosticul presupune activitatea concretă de examinare a subiectului şi de formulare a diagnosticului. În examinarea psihodiagnostică pot fi evidenţiate 3 etape de bază: acumularea datelor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor obţinute, formularea deciziei.

Examinarea psihologică se finalizează cu elaborarea unui program de acţiuni de recuperare. În dependenţă de o situaţie concretă, acesta poate fi realizat de psiholog, de alţi specialişti (pedagog, defectolog, medic) sau poate fi transmis spre realizare subiectului sau părinţilor lui. Orice examinare psihologică trebuie să fie realizată în strictă corespundere cu cadrul deontologic al psihologului.

1.2. Domenii de aplicare a psihodiagnosticului

Domeniile de aplicare a psihodiagnosticului sînt foarte variate. Unul din cele mai importante ţine de optimizarea procesului educaţional, de soluţionarea unui şir de probleme întîlnite de lucrătorii instituţiilor de diverse tipuri: grădiniţe, şcoli, şcoli-internat etc. Determinarea maturităţii şcolare, definirea cauzelor nereuşitei şcolare, diferenţierea instruirii, orientarea şcolară şi profesională, tratarea individuală a elevilor, depistarea elevilor dotaţi, examinarea copiilor cu nevoi speciale etc. - iată doar cîteva exemple de aplicare a psihodiagnosticului în învăţămînt.

Selecţia şi orientarea profesională constituie, de asemenea, o sferă largă de aplicare a psihodiagnosticului. Aceasta are menirea să ajute orice persoană să îşi aleagă profesia potrivită, să găsească modalitatea cea mai rapidă şi eficace în asimilarea cunoştinţelor profesionale, să obţină calificarea dorită.

Activitatea psihoterapeutică constituie un alt domeniu de aplicare a psihodiagnosticului. În acest context, una din sarcinile primordiale ale acestei activităţi ţine de depistarea cauzelor apariţiei unei probleme concrete la pacient (anxietate, fobii, complicaţii în relaţiile cu cei din jur etc.) şi determinarea modalităţilor de rezolvare a ei.

În consiliere, metodele psihodiagnostice sînt utilizate într-un spectru foarte larg de probleme: în alegerea instituţiei de învăţămînt, în examinarea stărilor emoţionale şi a relaţiilor interpersonale, în autocunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii.

Practica judiciară utilizează metodele psihodiagnostice în validarea expertizei psihojudiciare; în examinarea inculpaţilor, martorilor, formulîndu-se concluzii despre trăsăturile de personalitate, dezvoltarea intelectuală, particularităţile psihofiziologice ale acestora.

Aplicarea psihodiagnosticului însă nu se reduce numai la soluţionarea problemelor de ordin practic. Metodele psihodiagnostice sînt instrumente importante ale cercetărilor fundamentale. Majoritatea studiilor apelează la diverse probe ca la o modalitate eficientă de acumulare a informaţiei în scopuri ştiinţifice. Cercetarea particularităţilor psihologice, a deosebirilor de grup, a factorilor biologici şi culturali care generează deosebirile comportamentale; studierea schimbărilor de vîrstă în dezvoltarea individului; cercetarea eficienţei diverselor metode de instruire; investigarea influenţei rezultatelor psihoterapiei şi a diverselor programe sociale - iată doar cîteva exemple de aplicare a metodelor psihodiagnostice în cercetare. Or, fără o bună cunoaştere a acestora, devine imposibilă înţelegerea adecvată a principalelor orientări ale psihologiei moderne.