Didactica – gr. Didaskein- a învăţa, didactik- arta de a învăţa
Consacrarea termenului a realizat-o pedagogul ceh Amoscomenius prin lucrarea „Didactica Magna”. Semnificaţia iniţială era arta a predării, arta universală de a-i invăţa pe toţi totul.
Comenius arată că a invăţa pe altul e a şti ceva şi a face şi pe altul să inveţe, să ştie repede, plăcut, temeinic. Didactica cuprinde toate problemele de învăţare şi educare. Comenius este primul care vorbeste de necesitatea de a manifesta grija pentru copii def mintal, de a-i instrui şi educa.
Comenuis arată ca toţi cei născuţi ca oameni sunt născuţi cu scopul de a fi oameni.
Cu cât cineva este mai greoi, cu atât are mai mult nevoie de ajutor spre a se elibera de mărginirea şi prostia sa, pt ca nu există nici un caz atât de nefericit care să nu fie susceptibil de a se imbunătăţii. Cei mintea slabă devin mai cultivaţi in comportament.
Concepţia sa cu privire la educatie, învăţarea a fost dezvoltata de alţi mari pedagogi, dar contribuţia cea mai mare a avut-o pedagogul german Nerbart.
- obiectivul didacticii este procesul de învăţare
- cele 2 componente ale procesului de invăţare se află in strânsă interdependenta, realizarea obiectivelor predării depind de substratul psihic al invăţ.
Obiectivul Didacticii- proces de învăţare- teorie ştiinţă a procesului de invăţare ce reflectă relaţiile dintre latura acestuia şi interdependenta dintre procesul de invăţare şi contextul social in care se desfasoara.
Didactica studiază şi sistemul de invăţamant ca ansamblu al instituţiilor de instructie şi educatie, studiază principii; tehnologia didactic, formele de organizare şi desfasurare a actvităţii didactice- relatia dintre conduitele profesionale şi modalităţiile de răspuns ale obiectului acţiunii (elevii), in vederea armonizării acestora.
Didactica- ştiinţa teoretică, având ca scop elaborarea bazelor teoretice de organizare a procesului de invăţamint dar şi o ştiinţă practică, de a forma deprinderi, conduite, de a modela personalitatea copiilor prin instrucţie.
A instrui pe cineva- a-l transforma, a-i forma personalitatea. Conţinutul instrucţiei e mai restrâns decât al educatiei, care are ca scop trensformarea personalităţii celui educat.
Instrcuţie- acţiuni conştiente care au ca scop formarea de cunoştiinţe, priceperi, deprinderi. Instrucţia se realiz in şcoala, in activitatea prof-elev.
In sfera didacticii intră tot ceea ce e implicat in predare şi invăţare. Didactica studiază procesul de invăţamant in ceea ce are el esenţial independent de obiectul de invăţamant sau tipul de şcoala in care se realiz. Problemele specifice sunt studiate de metodicile de predare ale disciplinei.
Didactica- baza teoretică a metodicii, metodica oferă baza concretă pt generalizările didacticii.
In învăţamantul special există şi alte tipuri de metodici: de terapie ocupaţională, psiho-motorie, educare vizuală, orientări in spaţiu.
Procesele de invăţamant- cea mai inaltă formă de organizare a instruirii- ansamblu de acţiuni exercitate sistematic de educator asupra educatilor intr-un cadru instituţional in vederea formării personalitatii in raport cu idealul educaţional.
Educatorul- persoana pregătită in mod special pt desfasurarea acestei activităţi.
Procesul de invăţamant se desfasoara in cadrul unităţiilor sistemului de invăţamant având particularităţi specifice de la o unitate instituţională la alta.
Sistemul de invăţamant- organizare instituţională a invăţamantului; invăţamant- subsistem integrat şi subordonat , sistemului global de invăţamant.
Procesul de invăţamant - parte a sistemului in care sunt incluse instituţiile şcolare.
In 1950, a avut loc la Bucuresti o conferinţă a cadrelor didactice din şcolile speciale: principiile sunt valabile pt invăţ special, procesul de invăţamant are particularităţi specifice, dar componentele sunt aceleaşi ca in oricare institutie de invăţamant.
Componente:
- obiectivele condensează tipul de rezultate scontate. Ce informatii, deprinderi trebuie să facă
- resursele umane, agenţii acţiunii, prof, elevi, aportul părinţilor. Didactica modernă pune in centru elevul, proful conduce activitatea din şcoala şi din afara ei.
- Continutul: suportul de bază, ceea ce a acumulat elevul, cunoştiinţele sunt programate după nivelul de dificultate.
- Mijloacele de invăţamant şi materialele didactice pot fi intuite sau figurative, truse aparate.
- Formele de organizare: pe clase sau lecţii
- Timpul şcolar: ani, semestre, ore de curs, planificat de profesor- interacţiunea tuturor componentelor- caracter sistematic al procesului de invăţamant.
Procesul de invăţamant - relatia predare-invăţare-evaluare- reprezinta o alternanţă de activitati de predare-invăţare şi evaluare ce alcătuiesc o unitate organică.
Scopul – angajarea elevilor in trăirea de experienţe organizate pedagogic.
Procesul de învăţamant imbină tehnicile de muncă cu eforturile de insuşire din partea elevilor- bagaj de structuri cognitive care permit relevarea datelor importante ce i se prezintă.
Predarea- ansamblul de operaţii, sistematice intreprinse de prof in vederea desfasurarii optime a invăţ.
A preda- a provoca schimbări in comportamentul elevilor printr-o experienţă organizată pedagogic, presupune cunoaşterea particularităţilor intelectuale şi fizice ale elevilor.
Învăţarea- schimbarea in comportamentul individual ca urmare a unei experienţe proprii, ca răspuns la influentele mediului care conferă o mare capacitate de acţiune asupra mediului inconjurător.
Invăţarea şcolara- activitatea supusă observării, controlului sistemic al profesorului.
Invăţarea- proces, produs, condiţionată de anumiţi factori:
1. ca proces- succesiune de operaţii, stări, conştient finalizate in comportament, proces de reflectare a realităţii in plan superior. Invăţarea impune un activism susţinut din partea elevilor, sarcina profesorului e de a determina participarea elevilor in proces
2. ca produs- ansamblu de rezultate exprimate in idei, principii, atitudini.
Invăţarea condiţionată de factori:
- condiţii interne: particularităţiile celui care invaţă- factori biologici: dezvoltarea fizică, starea analizatorilor
- factori psihologici: nivelul dezvoltarii intelectuale
- condiţii externe: mediul şcolar, familia.
Invăţarea umană imbracă mai multe tipuri:
1. învăţ psiho-motorie- insuşirea de scheme motorii
2. invăţ cognitivă-dobândirea de cunoştiinţe intelectuale
3. invăţ afectivă- reacţii la situaţii afectogene
4. învăţ practică- deprinderi de autoservire, autogospodărie
5. învăţ morală- deprinderi de conduită socială
cursuri carantina an II psihopedaogie
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
