Delim Conceptual

1. Definirea şi problematica educaţiei

- educaţie poate fi dedus din latinescul educo-educare, ce înseamnă a alimenta, a îngriji, a creşte, acţiuni ce se referă în concepţia vechilor latini, atât la copii cât şi animale şi plante.

- de asemenea termenul poate fi dedus şi din altă rădăcină lingvistică: educo-educere care înseamnă a duce, a conduce, a scoate.

- astăzi, termenul de educaţie face trimitere la activitatea de scoatere a copilului dintr-o stare rudimentară (starea de natură) şi conducerea sa către una evoluată (starea de cultură).

Începând cu secolul al XIX-lea, mulţi gânditori de seamă au încercat să elaboreze definiţii, câteva exemple, în acest sens sunt edificatoare.

- filosoful german Immanuel Kant (1724-1804), afirma că educaţia este o activitate de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul ei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care el este susceptibil (vezi şi R.Hubert, 1965).

- J.Fr. Herbart (1776-1841) consideră că educaţia reprezintă acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese (după Şt. Bârsănescu, 1968).

- ulterior acestora, E.Durkheim (1858-1917), vede în educaţie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului social cărora le sunt destinate.

- E. Spranger (1882-1963), pentru acesta, educaţia este”o voinţă purtată de o iubire generoasă pentru sufletul altuia, ca să-i dezvolte acestuia receptivitatea pentru valori şi capacitatea de a crea el însuşi valori” (cf. Şt. Bârsănescu, 1935, p.154).

- pentru R. Hubert (1888-1964) “educaţia este ansamblul acţiunilor şi influenţelor exercitate voluntar de către o fiinţă umană asupra altei fiinţe umane, în principiu, de către adult asupra unui tânăr şi orientată spre un scop, care constă în a forma în fiinţa tânără dispoziţii de toate felurile, corespunzătoare rosturilor cărora, ajunsă la maturitate, le este destinată” (1965, p.4-5).

- Ştefan Bârsănescu (1895-1984), în cursul său de Pedagogie generală din 1933-1935, analizând diversele definiţii date educaţiei şi îmbrăţişând în bună măsură opinia lui Spranger (al cărui student fusese), conchide că “educaţia este activitatea conştientă de a influenţa pe om printr-o triplă operă: de îngrijire, îndrumare şi cultivare, orientându-i evoluţia în direcţia valorilor (obiective şi subiective)” (1935, p.164).

- mai aproape de noi I.Nicola definea educaţia, sintetic: “activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ de acţiuni exercitate conştient, sistematic şi organizat de către un subiect (individual sau colectiv) asupra unui obiect (individual sau colectiv), în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare corespunzătoare cerinţelor socio-istorice şi potenţialului său biopsihic” (Nicola, 1994).

În urma unei analize minuţioase, putem socoti valabile toate aceste definiţii. Dacă le aşezăm într-un ansamblu, vom constata că ele se completează reciproc evidenţiind puncte de vedere de mare valoare pentru pedagogie. Reţinând elementele valoroase am putea formula astăzi următoarea definiţie: educaţia este un fenomen social, specific uman, constând dintr-un sistem conştient, organizat şi planificat, de influenţe de durată, exercitate de generaţia adultă asupra generaţiei tinere, în vederea realizării unui anumit tip de om, potrivit cerinţelor unei epoci şi societăţi concrete.

Pentru mai buna înţelegere a fenomenului educaţional concret sunt necesare unele precizări:

1. Educaţia este o acţiune sau activitate concretă, inspirată din teoria pedagogică, dar care nu se poate confunda cu pedagogia, adică cu teoria despre educaţie (vezi şi Hubert, op.cit., p.7, sau Bârsănescu, op.cit., p.154).

2. Ca activitate de influenţare în sensul creşterii, dezvoltării, formării, ea se referă numai la fiinţa umană. Influenţele de formare aplicate altor animale sunt încadrate în altă categorie, cea de dresaj. Vechiul termen latin educare îşi restrânge sensul în cadrul definiţiei noastre. Ceea ce deosebeşte clar cele două tipuri de influenţare (educaţie şi dresaj) este caracterul de acceptare şi cooperare conştientă – în cazul educaţiei, în opoziţie cu cel de constrângere şi lipsa coparticipării conştiente, în cazul dresajului.

3. Educaţia nu constă din acţiuni ocazionale sau izolate şi nici nu este rezultatul tuturor influenţelor ce se exercită asupra omului, din partea naturii şi a societăţii. Aceste influenţe ce se răsfrâng spontan asupra fiinţei umane, trebuie considerate influenţe ale mediului, nefiind confundate cu educaţia. Educaţia are un scop bine precizat şi se obiectivează într-un sistem de acţiuni, elaborat şi realizat în mod conştient (Hubert, idem).

4. Reprezintă un sistem de influenţe de durată apreciabilă, aşa cum reiese şi din definiţie. Motivaţia acestei durate este multiplă. Pe de o parte, este impusă de complexitatea psihică a fiinţei umane, care n-ar putea fi realizată doar în câţiva ani. Pe de altă parte, vastitatea culturii şi experienţei de viaţă a umanităţii nu poate fi asimilată într-un interval scurt de timp. Trebuie să avem în vedere că materiile şi activităţile şcolare nu pot cuprinde această cultură decât în formă condensată şi mult simplificată, mai ales în fazele de început ale evoluţiei individului uman. În fine, o a treia motivare a acestei durate se bazează pe caracterul prea repede schimbător al culturii şi al mediului de viaţă al umanităţii, schimbare ce se accelerează continuu şi care impune cu necesitate pregătirea omului în a-i face faţă pe tot parcursul vieţii sale (educaţia permanentă a devenit unul dintre obiectivele factorilor educaţionali de pretutindeni – vezi cursul pe semestrul al doilea).

Delim conceptual -Definirea şi problematica educaţiei