Caracteristici psihopedagogice ale elevilor cu CES
Copiii cu dizabilitaţi intelectuale, senzoriale (auditive şi vizuale) sau motorii au fost până de curând şcolarizaţi doar prin unităţi speciale de învăţământ. Prezenţa lor din ce în ce mai mare în şcolile obişnuite deschise tuturor copiilor este o tendinţă tot mai observabilă, mai evidentă a diver¬sificării populaţiei şcolare în toată lumea. Dreptul şi accesul efectiv la educaţie şi pentru aceşti copii se realizează însă în modalităţi diferite, adesea foarte complexe, în care esenţiale sunt ideile de nondiscriminare şi de egalizare a şanselor, de acceptare în şcoală a tuturor copiilor, de abordare şi de valorizare educaţională adecvată pentru fiecare, de aceeaşi calitate a educaţiei la toţi elevii.
În mod particular pentru situaţia actuală a României, conceptul educaţiei pentru toţi, reflectat aici mai ales prin cel al educaţiei incluzive, se traduce în principal prin două opţiuni (trasee) şcolare:
- cea a şcolii obişnuite, cu prioritate pentru cât mai mulţi dintre aceşti copii;
- cea a clasei sau a şcolii speciale - dacă pentru anumiţi copii şcolarizarea obişnuită nu este benefică; şcolarizarea separată trebuie să dispună de condiţii de organizare, curriculare şi de o
calitate a instruirii echivalente celor din şcolile generale; şcolarizarea specială trebuie de asemenea să fie pe cât posibil temporară şi tranzitorie şi să fie combinată parţial şi/sau alternativ
cu frecventarea şcolilor obişnuite, cât mai aproape spaţial de acestea (Regulile Standard, 1993; Declaraţia de la Salamanca, 1994).
3.1. Copiii cu dizabilităţi (deficienţe) mintale/intelectuale
Terminologie şi problematică
Sintagma „deficienţe mintale" (d.m.) este folosită de majoritatea specialiştilor din România, alternativ cu cea de „handicap mintal". Pe plan internaţional, concepte similare sunt:
- întârziere mintală/retard mintal (America de Nord);
- tulburare de dezvoltare;
- dificultăţi/dizabilităţi severe de învăţare;
- dizabilitate intelectuală - termenul cel mai nou, care pare a tinde să-i înlocuiască pe ceilalţi.
Definiţia nord-americană este una dintre cele mai acceptate la ora actuală: „întârzierea mintală se referă la limitări substanţiale ale nivelului de funcţionare actuală. Se caracterizează prin funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, care se manifestă concomitent cu limitări asociate în două sau mai multe dintre următoarele arii de abilităţi adaptative:
- comunicare;
- autoservire;
- viaţa acasă (în gospodărie);
- abilităţi sociale;
- viaţa în comunitate;
- autodirecţionarea (independenţa, autonomia);
- sănătatea şi securitatea personală;
- capacitatea de învăţare teoretică;
- timpul liber;
- munca.
întârzierea mintală se manifestă înainte de vârsta de 18 ani. " Această definiţie, ca şi majoritatea definiţiilor din ultimele 2-3 decenii, nu mai asimilează deficienţa mintală cu boala mintală (deşi poate fi consecinţa ei), ci o consideră pur şi simplu un mod diferit de organizare şi funcţionare mintală (a intelectului, a structurilor cognitive).
Acest grup constituie una dintre cele mai numeroase categorii de elevi cu CES, deoarece în termeni psihopedagogici cuprinde elevii cu ritmuri lente de învăţare, cu abilităţi şi realizări şcolare sub medie - mai ales dacă avem în vedere şi gama dificultăţilor (tulburărilor) de învăţare.
Identificarea
Dizabilitatea (deficienţa) mintală este diferită de boala mintală dar, din păcate, s-a făcut multă vreme (şi încă se mai face) confuzie între ele. Spre deosebire de persoana cu deficienţă mintală, o persoană bolnavă mintal poate avea o inteligenţă obişnuită sau chiar peste medie dar, din diferite motive, conduita sa devine bizară cu toate că ea ştie cum să se comporte normal.
Identificarea acestor copii se poate face prin mai multe indicii care pot fi grupate în şase arii Se poate afirma cu mai multă certitudine că au o deficienţă mintală doar acei copii care manifestă semne din toate aceste arii. Problemele care pot să apară într-o arie - dar nu apar şi în altă arie - pot indica doar o anume dificultate/tulburare specifică de învăţare care se referă, de exemplu, la citit, scris sau socotit.
Vârsta copilului reprezintă doar un indicator foarte general. Cel mai bun indicator este vârsta la care copilul din comunitatea respectivă ajunge să capete aceste deprinderi.
Copiii cu dizabilitaţi intelectuale, senzoriale (auditive şi vizuale) sau motorii au fost până de curând şcolarizaţi doar prin unităţi speciale de învăţământ. Prezenţa lor din ce în ce mai mare în şcolile obişnuite deschise tuturor copiilor este o tendinţă tot mai observabilă, mai evidentă a diver¬sificării populaţiei şcolare în toată lumea. Dreptul şi accesul efectiv la educaţie şi pentru aceşti copii se realizează însă în modalităţi diferite, adesea foarte complexe, în care esenţiale sunt ideile de nondiscriminare şi de egalizare a şanselor, de acceptare în şcoală a tuturor copiilor, de abordare şi de valorizare educaţională adecvată pentru fiecare, de aceeaşi calitate a educaţiei la toţi elevii.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
