Caracteristici generale ale vârstei adolescenței - 2

Evoluţia afectivităţii, a motivaţiei şi voinţei în adolescenţă

Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele înalte pe care le atinge şi cogniţia. Principalele manifestări afective întâlnite la adolescenti, sunt:

- entuziasmul juvenil chiar exaltarea afectivă (M. Debesse) ce exprimă cu precădere, intensitatea înaltă şi expansiunea vieţii afective. De aceea mulţi autori au afirmat că adolescenţa este o vârstă a „furtunii şi stresului” sau a „vivacităţii afective” etc.;

- rezonanţa afectivă profundă si extinsă fată de (1) evenimente familiale (starea de sănătate a membrilor familiei, climatul afectiv familial, dificultăţile, certurile, divorţul părintilor, nereuşitele financiare sau şomajul, strămutarea dintr-o regiune în alta, dintr-o tară în alta, emigrarea, etc.), (2) scolare (reuşita/nereuşita în plan scolar, succesul/insuccesul în competitiile scolare si sportive, impresia de a fi nedreptăţit de către profesori versus satisfactia dobândirii atenţiei si pretuirii acestora) şi (3) sociale (desfasurarea unor evenimente politice, sociale, culturale, sportive de importanţă locală, naţională sau internaţională);

- intensificarea conştientizării trăirilor şi a experienţelor afective, exprimată în tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie, introspectie, etc.;

- eficientizarea reglajului conduitelor emoţional – expresive, atât în sensul diminuării cât şi în cel al amplificării acestora. În relaţia cu sexul opus există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate de cunoastere, discriminare şi decodificare a celor mai mici manifestări ale comunicării verbale si nonverbale, în raport cu persoana care le suscită interesul;

- dezvoltarea acceptorilor morali, aprofundarea şi transformarea în repere ale evaluării reacţiilor afective proprii precum şi ale altora, în cele mai diverse situaţii.

În structura generală a motivaţiei, în adolescenţă se relevă următoarele aspecte:

- se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi de autoafirmare, adolescentul cautând permanent noi ocazii pentru a şi le satisface, ignorând uneori riscurile şi pericolele;

- se parcurge o nouă fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea profesie şi se amplifică identificarea vocaţională (H. Lehalle);

- în adolescenţă devin active trebuinţele din vârful piramidei ”construite” de A. Maslow, acestea constituind factorii mobilizatori si declansatori pentru numeroase activităţi, initiative, etc.

În strânsă legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un anume grad de maturizare a mecanismelor voluntare.

Dezvoltarea voinţei la nou nivel în adolescenţă şi postadolescenţă se exprimă mai ales, în următoarele planuri:

- voinţa este implicată în luarea si asumarea deciziilor pentru viitoarea profesie şi în procesul de pregătire pentru aceasta;

- este angajată în manifestarea autonomiei şi a independenţei dorite puternic de adolescenţi şi extinse treptat în toate planurile vieţii acestora;

- activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară adolescentul, antrenează calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa şi tenacitatea.

Personalitatea adolescentului şi a postadolescentului

Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte de continuitate faţă de stadiile anterioare si totdată, o serie de transformări, motiv pentru care, adolescenta este considerată de către multi autori, ”o a doua naştere”. În acest stadiu încep să acţioneze factori noi cum ar fi:

a). dezvoltarea semnificativă a relaţiilor şi a experienţei personale;

b). dezvoltarea cogniţiei sociale;

c). implicarea în propriul proces de formare;

d). intrarea în viaţa comunităţii.

În cursul acestui stadiu se înregistrează de asemenea, schimbări importante în structura personalităţii, constând pe de o parte în consolidarea unor aptitudini, în reorganizarea caracterului şi, în fine, în apariţia unora noi: a sistemului propriu de valori, a concepţiei despre lume si viaţă, conştiinţa apartenenţei la generaţie.

Transformări deosebite se petrec şi în structura imaginii de sine şi a identităţii de sine. Astfel, personalitatea se prezintă pentru prima dată cu toate componentele ei, ca un ansamblu organizat şi unitar dar încă insuficient stabilizat. Se realizează tranzitia de la caracteristicile specifice copilăriei la o nouă formă a personalitătii, caracterizată prin autonomie crescută, echilibru între aspiraţie şi posibilităţi, între propriile interese şi cele de grup, prin conturarea mai clară a propriei identităţi şi prin capacităţi sporite de adaptare la mediu.

Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu, la niveluri mai înalte:

- Aptitudinile generale şi cu deosebire inteligenţa, ating un vârf specific stadiului (J. Piaget, B. Inhelder, 1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive exprimată în capacităţi deosebite de prelucrare a informaţiilor, de rezolvare a problemelor, de abstractizare şi generalizare.

- Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se exprimă în rezultate remarcabile în diverse competitii (olimpiade, manifestări artistice, competiţii sportive, etc.).

- În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un spor al creativităţii exprimată mai ales în creşterea originalităţii. Totodată se formează însuşiri importante ale personalităţii creative cum ar fi: spirit de obiectivitate, nonconformism epistemic şi pragmatic, asumarea riscului, cutezanţă, atitudine interogativă, încredere în forţele proprii etc. (I. Mânzat, citat de T. Cretu).

- Imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mult clarificate datorită:

a) intensificării conştiinţei de sine;

b) intensificării trebuinţelor de autoafirmare şi autorealizare. Principalele căi de autocunoaştere folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia şi meditaţia asupra a ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii, profesorii, colegii, confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în activităţi diverse, atenta recepţionare a atitudinilor celor din jur, etc.

Studiind modul în care adolescentii caută răspunsurile la întrebările ”ce sunt?”, ”ce pot?”, ”ce voi fi?”, E. Erikson a constatat că adolescenţii se pot grupa în patru categorii:

1) cei care îsi găsesc o identitate adecvată, după căutări intense şi responsabile. Adolescentii care se încadrează în această categorie, stiu ce au de făcut şi cum anume şi astfel se integrează optim şi se adaptează bine la toate tipurile de solicitări;

b) cei care aleg să urmeze modelul părinţilor, identificându-se cu acestia. Ei se vor adapta bine în prezent dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au valorificat adevăratele lor capacităţi;

Universitatea Ovidius Constanta