Analiza Tranzacțională

Analiza tranzacţională poate fi considerată atât ca o tehnică psihoterapeutică, cât şi autoformativă, dar şi ca o tehnică de explorare a personalităţii.

Ea consideră că în fiecare individ coexistă 3 stări ale Egoului- stări aditive, dinamice: starea de părinte, de adult, de copil. Starea de părinte se subîmparte în starea de părinte critic şi cea de părinte grijuliu, iar starea de copil în starea de copil liber şi starea de copil adaptat. Fiecare individ are nevoie de recunoaştere şi are planul de viaţă format din timpul copilăriei şi se bazează pe credinţele timpurii cu privire la sine şi la alţii, credinţe ce sunt întărite în cursul timpului.

Reprezentarea dinamică a energiilor psihice individuale: părinte critic, părinte grijuliu, adult, copil liber, copil adaptat poate fi exprimată grafic sub formă de egogramă. Echilibrul energetic al egogramei va rămâne fix până când individul nu decide cu ajutorul psihoterapiei să-şi modifice comportamentul. Un terapeut specializat în analiză tranzacţională e un catalizator care facilitează schimbul şi maturizarea psihică la clienţii săi.

Conceptele specifice ale analizei tranzacţionale sunt stări ale Egoului, respectiv starea de:

- copil- arnepsine,

- de adult- neopsine;

- de părinte- extereopsine.

Nu se pune accent în A.T. pe dinamica inconştientului, deşi nu se neagă

existenţa lui, dar se consideră că concentrarea pe aceasta nu este necesară în practica A.T. Structurile descrise de aceasta, spre deosebire de cele psihanalitice, sunt observabile în comportamentul subiecţilor. Astfel, starea de copil liber implică comportamente emoţionale, intuitive, reactive, nesupuse rigorilor discuţiei. Starea de copil adaptat presupune conformism, adaptabilitate, complezenţă. Starea de adult presupune un comportament realist, logic, raţional, neafectiv ca şi cum subiectul s-ar comporta ca un calculator electronic. Starea de părinte presupune valorile preluate de la proprii părinţi, respectarea normelor, regulilor morale, sistemului atitudinal, credinţe. Starea de părinte critic e caracteristică pentru cei care vânează greşelile altora, iar starea de părinte grijuliu se referă la decelarea de comportamente empatice, de grijă, ocrotire faţă de ceilalţi.

Tranzacţiile psihanalitice reprezintă interacţiune socială pe care se bazează procesul comunicării. Dacă într-o încăpere sunt 2 persoane intervin 6 stări ale Egoului. Deci tranzacţia este unitatea de comportamente interumane ce implică un stimul şi un reactant între 2 stări ale Egoului aparţinându-le la 2 persoane diferite. Ea se poate desfăşura la nivel social deschis unde se manifestă prin linii continue, dar şi la nivel psihologic prin linii discontinue.

Specialiştii arată că atunci că 2 nivele social, psihologic, operează în acelaşi timp are loc jocul psihologic, ce presupune o serie ordonată de tranziţie, ulterior cuprinzând atât aspectul deschis, cât şi pe cel latent şi comunicarea are drept rezultate nişte plăţi ce generează starea afectivă negativă pentru ambii parteneri.

Întâlnirile comportamentale constituie motivaţia de bază pentru orice interacţiune socială şi aceasta presupune la rândul ei nevoia de întărire. Atunci când un comportament nu e întărit, subiectul tinde să modifice jocul psihologic. Deşi întăririle pozitive sunt superioare celor negative de a produce stări afective pozitive, sunt de preferat şi întăririle negative în lipsa oricărei întăriri. Modul în care primeşte şi acordă întăriri stă la baza modelului viitoarei personalităţi.

Scenariul de viaţă. În urma interacţiunii cu părinţii şi cu alte persoane, copilul va dezvolta ulterior un model comportamental care va fi suportiv- agresiv. Copilul ia de timpuriu decizia dacă e o persoană bună ce merită sau nu să fie iubită. De asemenea, ia decizii asupra celorlalţi ce merită sau nu încredere. Acestea vor forma ulterior scenariul ce va duce la câştigător sau la cel care pierde. Fiecare scenariu implică roluri specifice cum ar fi: de erou, de salvator, răufăcător, persecutor, victimă, etc.