Sistemul Metodelor de Instruire

1. SISTEMUL METODELOR DE INSTRUIRE

Prin metodele de instruire nu trebuie să se urmărească doar înregistrarea în memoria elevilor a mii și mii de informații, ci realizarea participării elevilor la procesul care face posibilă constituirea unui corp propriu de cunoștințe, abilități și deprinderi.

Obiectivul central al instruirii școlare este crearea situațiilor de învățare în urma cărora elevul sau studentul să învețe să gândească, să aprecieze și să poată acționa singur, cu propriile capacități, asupra problemelor pe care le are de rezolvat.

Caracteristici ale metodelor didactice:

1. sunt demersuri teoretico-actionale executive de predare- învatare care asigura derularea si finalizarea eficienta a procesului instructiv- educativ

2. sunt in acelasi timp demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice

3. cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice

4. se elaboreaza si implementeaza corelat cu: gradul si profilul învatamântului, cu specificul disciplinei de învatamânt, cu natura si specificul activitatilor didactice, cu nivelul de pregatire al celor care învata

5. se elaboreaza si se aplica în strânsa legatura cu celelalte componente ale procesului de învatamânt

6. se elaboreaza si se aplica în functie de particularitatile de vârsta si individuale ale agentilor actului pedagogic;

7. contribuie la realizarea obiectivelor didactice

8. au caracter dinamic (elimina "uzurile morale" si adopta noul, sunt deschise perfectionarilor)

9. contribuie la realizarea eficienta a predarii-învatarii(unele servesc în mai mare masura muncii profesorului , în predare; altele servesc mai ales elevului, învatarii)

10. sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.

Clasificarea metodelor de instruire se face după mai multe criterii:

1. După gradul de generalitate avem metode generale ( metode comune pentru mai multe obiecte de învățământ) și metode particulare (specifice unei discipline sau unui număr redus al acestora).

2. Din punct de vedere al gradului de participare a celor care învață, avem metode active și metode contemplative sau pasive, metode noi sau metode vechi.

3. Din punct de vedere al numărului de elevi avem: metode frontale (atunci când lucrăm cu toți elevii), individuale (când lucrăm cu fiecare elev) sau grupale.

4. Gruparea cea mai uzuală a metodelor de instruire este însă cea după criteriul – mijlocul utilizat sau suportul cu ajutorul căruia se asimilează informațiile, abilitățile și deprinderile. În acest sens putem deosebi metode de comunicare verbală (orale și scrise) și metode dialogate sau interogative.

Expunerea didactica consta din prezentarea verbala monologata a unui volum de informatie, de catre educator catre educati, in concordanta cu prevederile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii; e o metoda de predare traditionala, verbala, expozitiva.

Metoda observarii consta in urmarirea sistematica de catre elev a obiectelor si fenomenelor ce constituie continutul invatarii, in scopul surprinderii insusirilor semnificative ale acestora; e o metoda de invatare prin cercetare si descoperire.

Studiul de caz e o metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere.