Psihoterapie

PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI

Psihoterapia aplicata de specialisti se deosebeste de demersurile empirice, de sfatuire prin faptul ca presupune aplicarea sistematica si constienta a unor mijloace psihologice de influenta a comportamentului uman.

Psihoterapia se bazeaza pe supozitia ”chiar în cazul unor patologii somatice, modul în care individul percepe si evalueaza starea sa, precum si strategia adoptata folosita de el, joaca un rol important în evolutia tulburarii sale”.

La baza oricarei psihoterapii se afla convingerea ca, persoana cu probleme psihologice are capacitatea de a se modifica învatând. Obiectul oricarei psihoterapii îl constituie asadar întelegerea comportamentului pacientului si modificarea acestui comportament astfel încât dificultatile acestuia sa fie înlaturate sau daca nu diminuate. Demersul psihoterapeutic va avea apoi sarcina sa elibereze pacientul de anxietate sau de alte trairi afective care împiedica adaptarea optima a acestuia la mediu.

Psihoterapia este deci definita ca actiunea psihologica sistematica, planificata si intentionata, având la baza un sistem teoretic si conceptual bine pus la punct, exercitata fiind de un psihoterapeut calificat, psiholog sau medic asupra unui pacient. Ea dispune de metode si actiuni specifice si nu se poate confunda cu actiunea calda si simpatica pe care o exercita o ruda sau un prieten foarte apropiat pacientului.

Psihoterapia se aplica la o gama larga de tulburari de personalitate, începând cu crizele existentiale, tulburari din sfera personalitatii: nevroze, afectiuni psiho-somatice, boli organice cronice si terminând cu sustinerea psihoterapeutica a unor pacienti psihotici aflati în remisie, unde vine în completarea tratamentului psihiatric.

Exista, însa, anumite categorii de persoane ce nu beneficiaza de psihoterapie:

- Deficientii mintali, incapabili sa înteleaga sensul interpretarilor realizate de psihoterapeut si sa ajunga la descoperirea cauzelor si solutiilor pentru propriile probleme;

- Persoanele care nu realizeaza un contact uman si, deci, nu pot trai relatia psihoterapeutica- aici intra unii psihopati si unii psihotici, mai ales schizofreni;

Strupp si Harley ara ca succesul psihoterapiei poate fi evaluat dupa 3 criterii principale:

1. traire subiectiva a pacientului- disparitia simptomelor, faptul ca pacientul se simte mai bine, mai fericit, mai împacat cu sine;

2. recunoasterea sociala- progresele pacientului în profesie, în învatare, familie;

3. materializarea expectantelor psihoterapeutului în ceea ce priveste modificarile realizate în sfera personalitatii si a comportamentului subiectului

Multi pacienti se pot simti ameliorati când scapa de simptomele neplacute ce-i deranjeaza (exemplu- logonevroza). Succesul asteptat de psihoterapeut e mai greu de atins, mai ales în cazul psihoterapiilor de orientare analitica, unde simpla disparitie a simptomelor nu e considerata suficienta, ea nefiind sinonima cu restructurarea în profunzime a personalitatii nevrotice. Specialistii în psihoterapiile scurte sunt mai putin pretentiosi, rezolvând doar problemele de care pacientii se plâng

Ca demers stiintific psihoterapia trebuie sa aiba la baza ipoteze clare si un sistem de reguli bine stabilite ce deriva din conceptia teoretica a scolii psihoterapeutice respective asupra personalitatii umane si a tulburarii respective, de natura psihologica din sfera acesteia.

Psihoterapia trebuie sa cunoasca legile functionarii subsistemului personalitatii, sa-si formuleze clar obiectivele si treptele necesare atingerii acestora, cât si metodele adecvate pacientului. Majoritatea specialistilor sunt de parere ca, obiectul psihoterapiei vizeaza în principal urmatoarele aspecte:

1. scoaterea pacientului din criza existentiala pe care o traverseaza;

2. reducerea sau eliminarea simptomelor;

3. întarirea Eu-lui si a capacitatilor integrative ale personalitatii pacientului;

4. rezolvarea sau restructurarea conflictului intrapsihic al pacientului;