Oamenii sunt destul de putin preocupati sa defineasca normalitatea, poate si
datorita caracterului sau tautologic. Ea pare a se defini prin sine insasi, pare a fi implicita
si cosubstantiala fiintei noastre.
Ce inseamna a fi normal? inseamna a fi "ca noi", cei multi. Anormalitatea
constituie exceptia. Ea este cea care frapeaza, este stridenta, uneori ne inspaimanta, alteori ne amuza, uneori ne uimeste, alteori ne dezgusta. Orice contrariaza reprezentarile noastre asupra normalitatii este imediat etichetat ca "anormal". Cineva si-a propus si chiar a inceput sa construiasca o racheta in miniatura, care sa zboare cel putin 100 km., cu trei oameni la bord. "Nu-i normal" - vom gandi - pentru asta trebuie sa lucrezi la NASA". si totusi este posibil, iar toti cei angajati in acest proiect se plaseaza la limita superioara a normalitatii si inteligentei. Altcineva viseaza sa construiasca o societate in care toti oamenii sa fie egali, sa munceasca in mod egal si sa primeasca in mod egal. "Nu-i normal - vom exclama - oamenii sunt diferiti de la natura, au capacitati si resurse diferite". si totusi, atatia oameni "normali" au impartasit aceasta idee anormala, incat am trait cu totii zeci de ani sub un regim comunist. De cate ori nu auzim pe strada replici de tipul "baiatul acesta nu-i normal, poarta cercei si are parul verde" sau "fata asta nu-i normala, i-a intrat in cap sa se faca cosmonaut". si cate astfel de fenomene "anormale" nu s-au produs de-a lungul timpului. in reprezentarile oamenilor normalitatea echivaleaza adesea cu conformismul. Tot ce se abate de la norme, reguli, clisee de evaluare, cutume este "anormal".
in psihopatologie insa, normalitatea reprezinta un sistem de referinta in functie de care se diagnosticheaza o tulburare si se stabileste severitatea sa, motiv pentru care, in acest domeniu nu este posibil sa operam cu un concept cu o asemenea nedeterminare semantica. Cu toate acestea exista foarte putine definitii ale normalitatii. Criteriile dupa care sunt diferentiate normalitatea si anormalitatea sunt relative. Cele doua stari se intrepatrund in grade diferite, fara a exista o stricta delimitare. Psihicul uman presupune uneori desfasurari anormale (vise terefiante, halucinatii, iluzii) fara ca personalitatea sa poata fi considerata ca anormala, dar si momente de luciditate pe fondul unei tulburari psihice, care nu justifica totusi o predictie optimista.
Normalitatea este abordata, in general, din perspectiva normelor (Lazarescu, 1997)
1. Norma statistica (este criteriul de analiza cel mai frecvent utilizat) :
Cu cat un fenomen este mai frecvent, cu atat este considerat mai normal; iar cu cat este mai rar, cu cat se indeparteaza mai mult de norma statistica, cu atat este considerat ca fiind anormal. Functioneaza drept norme anumite modalitati atitudinale, reactive, expresive, comportamentale, care sunt mai frecvente intr-un context socio-cultural si servesc drept cadre de referinta pentru comportamentul deviant. Gorgos afirma insa ca "Normalul ca norma statistica nu pare semnificativ decat partial in cadrul psihopatologiei, abaterile de
1 Gorgos C. (sub red.)(1985) - Vademecum in psihiatrie, Ed. Medicala, Buc, pag. 208
tip cantitativ fiind pe al doilea plan fata de cele calitative"1. Din aceasta perspectiva anormalitatea este considerata ca indepartare de la norma si se poate manifesta:
- in sens pozitiv - genii, supradotati, paranormali
- in sens negativ prin deficit functional si de performanta, destructurare, dizarmonie, dezorganizare
2. Norma ideala (valorica) se refera la idealul de normalitate, atat din punct de vedere individual, cat si comunitar si reprezinta tipurile ideale pe care le promoveaza anumite culturi (ex: figuri de eroi, legende, modele educative etc.).
3. Norma functionala reflecta masura in care o persoana isi exercita rolul in sistemul supraordonat (cat de adaptat si eficient este in familie, la serviciu, ca cetatean, etc.), gradul de ajustare a comportamentului la diverse solicitari si situatii de viata.
Conceptul de anormalitate are o sfera semantica foarte mare, ceea ce face dificila o definitie exthaustiva si unanim acceptata a sa. A defini anormalitatea presupune a explica nu doar ce este anormal, ci mai ales ce nu este anormal.
Exista numeroase mituri si credinte empirice in legatura cu anormalitatea. Kendall si Hammen (1998, pg. 5) citeaza cateva dintre cele mai frecvente:
1. persoana care a dezvoltat odata o tulburare psihica, nu va mai fi niciodata normala
2. Bolnavii psihici prezinta o deteriorare cognitiva severa si ireversibila etc.
3. Persoanele cu tulburari psihice sunt imprevizibile si periculoase.
in realitate, multe dintre aceste credinte sunt infirmate partial sau total de practica psihiatrica.
1. Adesea tulburarile psihice sunt temporare, intinzandu-se pe durata a cateva saptamani sau chiar zile si sunt urmate de perioade de normalitate. Se intampla uneori chiar ca o persoana sa traiasca un singur episod de boala in intreaga viata. in cele mai multe cazuri remisiunea este totala, iar persoana revine la nivelul anterior de functionare psihica.
2. Sunt binecunoscute cazuri de oameni cu o inteligenta sclipitoare care au traversat in viata episoade de tulburari psihice (Churchil, Lincoln, Van
Gogh, Eminescu etc.). Este adevarat ca anumite tulburari psihice severe (in general psihotice) se pot intinde pe o perioada mai lunga, pot induce modificari psihice mai dramatice sau sunt reziduale, in sensul ca anumite simptome persista, uneori cu o intensitate atenuata, dar, cu medicamentatie adecvata, cu suport din partea familie si o asistenta psihologica eficienta, persoanele in cauza pot fi reintegrate social si familial, pot duce o viata activa si productiva si pot avea o conduita adaptativa.
3. in ceea ce priveste gradul de periculozitate acesta nu este mai ridicat decat in populatia generala. Este adevarat ca in anumite tulburari psihice pot apare descarcari intense de furie (ex. raptusul depresiv, furorul maniacal etc.), in cursul carora bolnavul poate deveni auto sau heteroagresiv. De asemenea, anumite simptome pot induce un risc de agresivitate mai mare, cum ar fi, de ex., halucinatiile auditive (care pot fi uneori imperative, dand anumite comenzi bolnavului), unele halucinatii vizuale cu caracter inspaimantator, terefiant sau diferite forme de delir, dar acest pattern nu este valabil pentru toti bolnavii. in general bolnavii psihici periculosi sunt cei care au manifestat un potential agresiv premorbid.
Gorgos C. (sub red.)(1985) - Vademecum in psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti
2. Ionescu G. (1995) - Tratat de psihologie medicala si psihopatologie, Ed. Asklepios, Bucuresti
3. Kendall P.C., Hammen C. (1998) - Abnormal Psychology, Houghton Mifflin Company, Boston
4. Lazarescu M. (1994) - Psihopatologie clinica, Ed. Helicon, Timisoara
5. Riga S., Riga D., Mihailescu R., Tudorache B., (2004) - Sanatatea mintala si stresul: prioritati ale societatii moderne, Revista romana de sanatate mintala, vol.11, nr.1
6. Shives L. R. (1990) - Basic Concept of Psychiatric-Mental Health Nursing, J.B.Lippincott Company, Philadelphia
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
