Perspective filosofice care au precedat aparitia psihologiei: rationalism versus empirism. Radacinile psihologiei se regasesc in doua abordari ale mintii umane: (a) filosofia, care cauta sa inteleaga natura generala a multor aspecte ale lumii, in principal prin introsepctie, examinarea ideilor si experientelor interne si (b) fiziologia, studiul stiintific al functiilor vitale ale materiei vii, prin metode empirice (bazate pe observatie). Chiar si in momentul de fata, problemele ridicate si intrebarile formulate in aceste doua domenii continua sa influenteze modul in care se dezvolta psihologia. Abordarea lui Platon a fost cea a unui rationalist- cineva care considera: calea cunoasterii se strabate prin analiza logica. In opozitie, Aristotel (filosof, naturalist si biolog) considera ca observatiile lumii externe sunt singurele cai catre adevar. Abordarea lui este cea a unui empirist- cineva care crede ca oamenii dobandesc cunostinte prin probe empirice, obtinute prin experienta si observatie. Perspectiva lui Aristotel a favorizat investigatiile empirice ale psihologiei, in timp ce cea a lui Platon a anticipat folosirea diferitelor rationamente in dezvoltarea teoretica.
- Perspective psihologice care au precedat si favorizat aparitia psihologiei cognitive. Structuralismul: obiectivul structuralimsului, considerat a fi prima scoala importanta in psihologie, a fost sa inteleaga structura (configuratia de elemente) psihicului si perceptiile sale prin analizarea acestora pornind de la componentele sale. Structuralistii ar lua perceptia unei flori, de exemplu, si ar analiza-o in termeni de culori, forme geometrice, relatii de marime etc. Functionalismul: o alternativa la structuralism a sustinut ca psihologii ar trebui sa-si indrepte atentia asupra proceselor gandirii decat asupra continutului ei. Functionalistii s-au intrebat: ,,Ce fac oamenii si de ce o fac?", in timp ce structuralistii s-au intrebat: ,,Care sunt continuturile elementare (structurile) psihicului uman?" Functionalistii au sustinut ca, cheia intelegerii psihicului si a comportamentului uman era studiul proceselor psihice. Ei au incercat sa raspunda la intrebarile ,,cum functioneaza psihicul uman?" si ,,de ce functioneaza psihicul uman?" cautand relatii functionale intre un stimul specific primar (ceva care indeamna la actiune) si un raspuns specific care ii urmeaza (o actiune sau o reactie care este legata de stimul). Asociationismul: Asociationismul examineaza cum evenimentele sau ideile pot deveni asociate unele cu altele in mintea noastra rezultand intr-o forma de invatare. Behaviorismul: behaviorsimul care poate fi considerat o forma extrema a asociationismului, se concentreaza in intregime pe asociatia dintre mediu si un comportament observabil. In conformitate cu behavioristii radicali, orice ipoteza despre gandurile interne si modurile de gandire nu este decat pura speculatie si, desi pot apartine domeniului filosofiei, nu isi au locul in psihologie. Gestaltismul: reprezentantii gestaltismului s-au numarat printre cei mai acerbi critici ai behaviorismului. In conformitate cu psihologia gestaltista, putem intelege cel mai bine un fenomen psihic atunci cand il consideram un intreg organizat, structurat si nu atunci cand il descompunem in parti mai mici.
- Aparitia psihologiei cognitive. Rolul psihobiologiei: Karl Spencer Lashley (1850- 1958) a fost printre primii care a considerat ca psihologii trebuie sa depaseasca teoria behaviorista si sa studieze subiecte care nu erau usor de explicat cu ajutorul conditionarii simple si sa foloseasca alte metode decat manipularea experimentala a contingentelor din mediu. Lashley a fost profund interesat de neuroanatomie (studiul structurilor creierului) si de modul in care organizarea creierului guverneaza activitatea umana. Lashley i-a provocat pe behavioristii care credeau ca creierul uman este un organ pasiv care raspunde la contingentele din mediul exterior individului. El a considerat ca acest organ este un organizator activ, dinamic al comportamentului. Ingineria si computatia: alaturi si, adesea, impreuna cu dezvoltarea stiintei are loc si o dezvoltare tehnologica care a inceput sa influenteze modul in care psihologii privesc mintea umana. Progresul facut in telecomunicatii, in ingineria factorilor umani si in computerele digitale au condus la progrese analoage in teoria psihologica, in special in ceea ce priveste procesarea informatiei.
La inceputul anilor '60 progresele facute in psihobiologie, lingvistica, antropologie si inteligenta artificiala, precum si reactiile unor psihologi la adresa behaviorismului, au condus la crearea unei context propice pentru o revolutie. Primii cognitivisti (ex. Miller, Galanter si Pribram, 1960; Newell, Shaw si Simon, 1975) au considerat ca ideile behaviorismului traditional nu sunt corecte deoarece nu fac referire la, si mai mult, ignora, modul in care gandesc oamenii. Cartea lui Ulric Neisser, Cognitive Psychology (1967) a cuprins multe idei critice si si-a propus informarea studentilor, profesorilor etc. despre domeniul care se nastea. Neisser definea psihologia cognitiva ca studiul modului in care oamenii invata, structureaza, stocheaza si folosesc cunostintele.
- Metode de cercetare in psihologia cognitiva. Psihologii cognitivisti utilizeaza diferite metode pentru a explora gandirea umana. Aceste metode includ: 1. experimente de laborator sau alte experimente controlate; 2. cercetarea psihobiologica; 3. rapoartele personale (,,self-reports"); 4. studiile de caz; 5. observatia naturala; 6. simularile
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
