Psihologie

Limbajul, limba si vorbirea sunt elemente componente ale unui proces unitar. Echivocul ce ar rezulta, asa cum remarca M.Golu, din asimilarea acestor termeni unei singure semnificatii nu ar avea efecte benefice nici din punct de vedere metodologic si nici sub aspectul explicarii fiecarui termen.

Ca instrument al comunicarii limbajul beneficiaza de limba, care este elaborata social-istoric si înglobeaza în structura sa elemente de cultura, tehnologie s.a.

În psihologie, la ora actuala se regasesc doua tendinte: una care echivaleaza termenii de limba si limbaj si alta care-i disociaza. Orientarea cea mai buna ar fi ca, cei doi termeni sa fie inclusi în termenul general de comunicare, cu specificul lor particular.

Ca orice proces informational si comunicarea dispune de cele trei laturi: cantitativa (statistica), semantica si pragmatica.

Specificul psihologic al limbajului

Limbajul reprezinta modul în care se asimileaza, se integreaza si functioneaza limba la nivel individual. Din punct de vedere psihologic si psihofiziologic functia semiotica a limbajului exprima capacitatea partial înnascuta, partial dobândita a omului de a folosi semne sau simboluri (semnificanti) ca înlocuitori ai obiectelor semnificate si de a efectua cu ajutorul lor combinatii si transformari în plan mental.

Ca achizitie filogenetica limbajul a fost dependent de creier, de aceea în functionarea creierului, limbajul s-a impus ca un nou sistem de codare si vehiculare a informatiei, integrându-se astfel celorlalte doua sisteme: sistemul bioelectric si spatial-configural (ca suport al memoriei de scurta durata) si sistemul biochimic (combinatii ale moleculelor de AND si ARN – suportul memoriei de lunga durata).

Se stie ca limbajul are un rol primar în codarea-fixarea si vehicularea informatiei în: gândirea formal-abstracta, memoria logica, imaginatia lingvistica, reglajul voluntar s.a. La rândul lor aceste structuri psihice superioare influenteaza functionarea si dezvoltarea limbajului.

Asa cum subliniaza M.Golu, limbajul nu are o manifestare independenta, ci se integreaza în procesul functionarii generale a proceselor psihice, în sensul ca fiecare cuvânt obiectiveaza si exprima continuturi senzorial-perceptive, notionale, emotionale etc. Noul tip de comportament pe care-l genereaza limbajul este comportamentul verbal, limbajul poate fi definit ca: ansamblul raspunsurilor verbale la actiunea diferitilor stimuli externi.

Verigile functionale ale limbajului

Ca forma specifica a activitatii de comunicare, limbajul verbal este organizat si functioneaza dupa principiul intrarii-iesirii si dispune de urmatoarele verigi:

a. veriga aferenta (receptia);

b. veriga eferenta (emisia);

c. veriga de autoreglare de tip feed-back si feed-before.

Veriga aferenta este cea cu care se începe, în ontogeneza, formarea sistemului verbal de comunicare. Initial pâna la însusirea alfabetului si a deprinderii cititului, aceasta veriga se realizeaza în cadrul analizatorului auditiv si presupune urmatoarele niveluri: fonetic elementar - care asigura constituirea modelelor interne ale sunetelor limbii ca invarianti ce permit recunoasterea si identificarea categoriala a acestora, în ciuda varierii intensitatii, înaltimii si timbrului cu care sunt exprimate; fonetic secvential - prin care se asigura formarea modelelor interne ale cuvintelor ca etaloane de comparatie si identificare a cuvintelor receptionate, separat sau împreuna; fonetic structural-supraordonat, în cadrul caruia se stabilesc repere pentru recunoasterera identitatii propozitiilor; nivelul decodarii semantice, care permite formarea si consolidarea legaturii designative dintre cuvinte si continuturile informationale determinate de reflectarea obiectelor si fenomenelor externe. În afara acestei componente, care presupune, elaborarea unui nou subsistem functional – auzul verbal sau fonematic – în raport cu o anumita realitate ligvistica: limba materna sau limba straina care constituie obiect de învatare, mai exista componenta vizuala a verigii aferente. Ea are o schema structurala similara cu componenta auditiva: în cadrul ei se delimiteaza nivelurile: figural elementar - în care se constituie modelele interne „imagistice“ ale literelor corespunzatoare sunetelor limbii si care asigura recunoasterea lor în text; figural secvential care consta în stabilirea legaturilor integrative între imaginile singulare ale literelor si în structurarea imaginilor seriale ale cuvintelor; nivelul integrarii seriale-supraordonate, în limitele caruia se elaboreaza scheme de conectare, într-o structura unitara a propozitiei sau frazei; nivelul decodarii semantice care asigura medierea legaturii dintre cuvântul scris si continutul informational.

Veriga eferenta asigura producerea independenta a limbajului oral si scris, sub forma unor raspunsuri la stimulii externi.

Veriga eferenta dispune de urmatoarele componente: motrica datorita careia se executa miscari cu aparatul fono-articulator si buco-facial, precum si cu membrele superioare în cazul scrisului; componenta constructiv-praxica prin intermediul careia se asigura selectarea miscarilor singular-secventiale si integrarea lor în schemele logice, corespunzatoare caracteristicilor fonetice ale sunetelor limbii si ale formei grafice a sunetelor.