Psihologia Relațiilor de Cuplu și a Familiei

INTRODUCERE

Iubirea imbogateste, pentru ca primeste si daruieste la nesfarsit, pe cand ura saraceste, caci nu da si nu primeste nimic.

(Parintele Dumitru Staniloaie)

Studiul familiei s-a impus cu necesitate in epoca moderna, desi preocuparile sunt foarte vechi. Initial, metodele de cercetare a familiei au fost filologice, etnologice si istorice. Abea in ultimele patru decenii ale secolul XX concepandu-se abordari teoretice si metodologice de pe pozitii complementare si interdisciplinare, intre care cele de psihologie sociala, sociologie, pedagogie a adultului si psihologie a copilului, psihopatologie si psihiatrie sociala, psihoterapie si antropologie detin pozitii prioritare.

Importanţa familiei ca instituţie, ca microsistem social, este confirmată si de apariţia unor domenii conexe ca: planing familial, educaţia părinţilor, design ambiental, dreptul familie etc.

Numerosi autori au intreprins studii comparative si transculturale privind structurile si tipurile familiale, dinamica relatiilor conjugal-parentale, a structurilor rolurilor familiale, fenomenele de psihosociologia si psihosexologia familiei

CURSUL 1

DELIMITARI CONCEPTUALE

1. Cuplul este definit ca o structura bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe interdeterminism mutual – partenerii, barbat si femeie, se sustin, se dezvolta, se stimuleaza, se satisfac, se realizeaza ca individualitati biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).

Cuplul conjugal reprezinta nucleul generativ al microgrupului familial, exprimand structural si functional modul in care doua persoane de sex opus se intemeiaza creator, dezvoltandu-se, motivandu-se si determinandu-se mutual prin interacomodare si interasimilare, simultan in plan biologic, psihologic si social (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1991, p. 89).

Cuplul poate fi armonic, satisfacator, stabilizator, avand mari sanse de a se transforma intr-o casatorie, sau, din contra, dizarmonic, nesatisfacator, distorsionant, tinzand la disociere/dizolvare.

2. Casatoria

Din punct de vedere juridic, casatoria reprezinta uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii.

Din punct de vedere psihologic, “casatoria este o relatie psihologica intre doi oameni constienti, o constructie complicata, alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand o natura foarte eterogena” (C.G. Jung, Casatoria ca relatie psihologica, in vol. Puterea sufletului, a treia parte, Editura Anima, Bucuresti, 1994) ; este un proces interpersonal al definirii si maturizarii noastre ca personalitati, de autocunoastere prin intercunoastere ; este o ’’experienta traita’’ si care nu poate fi inteleasa decat din interiorul trairii (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).

Din perspectiva sociologica, actul casatoriei semnifica unirea a doua neamuri intre care nu exista legaturi de consangvinitate.

Aceasta unire poate fi endogamica – partenerul este ales din acelasi grup, comunitate, rasa, religie etc. – sau exogamica – partenerul este ales din afara grupului.

Pe de alta parte, casatoria poate fi : patrilocala, neolocala sau matrilocala.

Patrilocalitatea implica stabilirea resedintei noilor soti impreuna sau in apropierea parintilor sotului. Neolocalitatea implica o resedinta neutra. Matrilocalitatea inseamna stabilirea domiciliului impreuna sau in apropierea parintilor sotiei.

In prezent, arata I. Mihailescu (1993), domina casatoriile matrilocale si, indeosebi, cele neolocale.

Din perspectiva religioasa, vorbim despre taina casatoriei (a cununiei), ce implica relatia de „comuniune responsabila dintre barbat si femeie”; o legatura naturala de dragoste si ajutor reciproc, bucurie de celalalt si rabdare a lui” (D. Staniloaie); o legatura pe viata intre cei doi soti alcatuind unitatea completa (barbat-femeie).

Parintele Dumitru Staniloaie: „Adam a fost totdeauna Adam-Eva. Aceste doua aspecte (masculin si feminin) ale omului sunt in asa masura inseparabile in iubirea lui Dumnezeu, incat o fiinta umana, luata izolat si considerata in sine, nu e om deplin...Nu este decat o jumatate de om, intr-o existenta izolata de complementarul sau, care s-ar iubi numai pe sine. Cei doi se iubesc pentru ca se completeaza si nu sunt uniformi. Iubirea nu se naste intre doua suflete care suna la fel, ci in cele care suna „armonic”, spune Schiller. Iubirea imbogateste pe fiecare, pentru ca primeste si daruieste la nesfarsit, pe cand ura saraceste, caci nu da si nu primeste nimic”.

Casatoria ca legatura naturala si monogama a fost slabita si desfigurata de poligamie/poliandrie. Omul nu se mai realizeaza ca persoana. El devine un fel de individ-specie, lipsit de o adevarata comuniune personala. In el se dezvolta mai mult pasiunea speciei dereglate de pacat, decat trasaturile unei persoane cu caractere spirituale reliefate in mod propriu.

3. Familia reprezinta ultimul element al triadei: cuplu-casatorie-familie.

Din punct de vedere juridic, familia reprezinta grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, avandu-si originea in acte juridice precum: casatorie, rudenie, adoptie.

Din perspectiva sociologica, „familia este elementul natural si fundamental al societatii” (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1991); reprezinta una dintre constructiile sociale cele mai vechi si mai specifice in asigurarea continuitatii si afirmarii speciei umane, fiind conditionata si determinata in organizarea si evolutia sa de modul in care este organizata societatea pe care o reflecta.

Familia este „nucleul organizarii umane, molecula/microstructura (grup social unic) care realizeaza, in mic, totalitatea functiilor societatii, ca mare sistem: reproducerea si asigurarea continuitatii biologice a speciei umane, producerea mijloacelor de subzistenta, educarea si socializarea nou-nascutilor si, prin aceasta, asigurarea continuitatii moral-spirituale a societatii” (I. Mitrofan, 1989).