Psihologia Personalității

1. IPOSTAZELE PERSONALITĂŢII

Personalitatea este cel mai complex fenomen studiat de psihologie, reprezentând cadrul de referinţă pentru celălalte concepte. Personalitatea reprezintă un ghid în interpretarea fenomenelor psihice, o modalitate de a selecţiona mijloacele de influenţare adecvată. Allport a identificat 18000 de termeni la personalitate grupaţi în 4 categorii:

1. Trăsături de personalitate reale, moduri stabile şi consistente de comportament.

2. Comportamente specifice şi temporare.

3. Evaluări.

4. Metafore.

Integrarea conceptelor, surprinderea unităţii dintre ele poate rezulta accepţiunile unor concepte şi definiţii variate.

2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

A. INDIVID

B. INDIVIDUALITATE

C. PERSOANĂ

D. PERSONALITATE

E. PERSONAJ

A. Individul defineşte totalitatea însuşirilor biologice care asigură adaptabilitatea la mediul natural. Individul este un produs determinat biologic, individul reprezentând o specie, indiferent dacă este umană sau infraumană. Nu presupune conotaţii evaluativesau descriptive.

B. Structurile individului devin mai complexe pe parcursul timpului, rezultând diferenţieri. Individualitate= individul cu organizarea sa specifică, diferenţială, irepetabilă.

C. Ceea ce este individual în plan biologic este persoana în plan social, respectiv ansamblul însuşirilor psihice care asigură adaptabilitatea la mediul său social-istoric.

D. Ceea ce este individualitatea în plan biologic, reprezintă personalitatea în plan social. Personalitatea reprezintă o organizare complexă de fenomene şi prin care purtătorul lor se diferenţiază în raport cu ceilalţi, este o entitate psiho-socială diferită, unică.

E. Persoana în rol, modul cum aceasta interpretează un rol social. Aceste concepte nu epuizează punctele de vedere legate de personalitate.

3. ACCEPŢIUNILE PERSONALITĂŢII

I. Antropologică—în decursul vieţii, personalitatea se formează în funcţie de influenţele mediului social.

II. Psihologică—se centrează asupra conţinutului intern al personalităţii. În structura personalităţii intră toate componentele psihicului uman, numai că ele se organizează în însuşiri psihice, după cum pot fi identificate o serie de structuri funcţionale în personalitate.

Însuşirile psihice sunt formaţiuni psihice stabile, integratoare care sintetizează particularităţile dominante ale proceselor psihice. Se caracterizează prin:

a. dispun de o relativă stabilitate neputând fi modificate de situaţii tranzitorii sau accidentale

b. sunt formaţiuni sintetice care rezultădin condensarea unor procese psihice

c. sunt generalizate, se manifestă asemănător în cele mai diferite situaţii

d. dispun de o relaţivă plasticitate, respectiv potenţial de schimbare (educabilitate)

e. reflectă modul specific al unei persoane de a se comporta şi adapta.

III. Axiologică—omul asimilează şi produce valori spirituale, ştiinţifice, culturale, astfel încât omul însuşi este o valoare. Personalitatea este:

1. Entitate bio-psiho-socio-culturală.

2. Purtător de funcţii de cunoaştere şi de execuţie.

3. Produs şi producător de situaţii, medii sociale, etc.

Indiferent de accepţiune, există perspective diferite din punct de vedere psiho-social:

a. personalitatea reală, aşa cum este ea în structura sa intimă

b. personalitatea autoatribuită, pe care individul crede că o are, reprezentând fenomenul prin care individul îşi percepe propria personalitate, îşi construieşte o imagine despre ea.

c. personalitatea percepută de alţii, felul în acre ne evaluează ceilalţi.

Conţinuturile celor trei perspective nu sunt identice, gradul de similaritate dintre ele joacă un rol important în planul relaţiilor interpersonale. Sunt evidente disfuncţiile care pot apărea în relaţionarea umană atunci când imaginea de sine diferă foarte mult de personalitatea reală şi/sau de personalitatea percepută de alţii.

4. TIPURI DE DEFINIŢII ALE PERSONALITĂŢII

A. Definiţia prin efect extern—se iau în considerare modul de manifestare a personalităţii în exterior şi efectele produse asupra comportamentelor altor oameni.

Personalitatea este suma totală a efectelor produse de un individ asupra celorlalţi.

Personalitatea este stilul general al persoanei de interacţiune cu lumea.

B. Definiţia prin structura internă—se referă la structura internă, la componente.

Allport (1937) definea personalitatea: “O organizare dinamică în cadrul individual al sistemelor psiho-fizice care determină gândirea şi comportamentul caracteristic persoanei în cauză.”

P.P.Neveanu: “Personalitatea este ansamblul însuşirilor care se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii pentru persoana în cauză.”

Perspectiva modernă asupra personalităţii este cea structural-sistemică care face o sinteză între definiţiile prin efect extern şi cele prin structură internă.

Personalitatea este definită ca o structură complexă compusă dintr-un ansamblu de substructuri ce funcţionează sistemic.

P.P.Neveanu: “Prin personalitate se înţelege macrosistemul constantelor informaţionale şi operaţionale ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii pentru subiect, făcând din acesta o entitate unică şi irepetabilă.”

Subsistemele funcţionale ale personalităţii sunt:

a. de orientare care cuprinde concepţii despre lume şi viaţă, idealuri, imagine de sine

b. bio-energetic

c. instrumental—aptitudini, abilităţi

d. relaţional-valoric şi de autoreglaj (atitudini, voinţă)

e. rezolutiv-productiv (inteligenţă)

f. transformativ-constructiv (creativitate)

Astfel, Mielu Zlate vorbeşte de laturi ale personalităţii, astfel:

1. Temperament

2. Aptitudini

3. Inteligenţă

4. Creativitate

5. Caracter