Psihologia Educației

CURS 1- Obiectul de studiu al Psihologiei Educației

Ce este Psihologia?

Care este obiectul de studiu al acestei discipline?

- Ca preocupare practică, în sensul de cunoaștere empirică, despre alții și despre sine, psihologia s-a născut odată cu primii oameni, odată cu dezvoltarea contactelor interumane.

- Mărturie vie al acestei psihologii empirice este folclorul, limba și alte produse spirituale ale popoarelor al căror studiu oferă date în acest sens.

- Preocupările mai sistematice apar mai târziu, în operele diferiților gânditori. Încă din antichitate au existat preocupări pentru descrierea psihicului uman.

- Prima încercare îi aparține lui Aristotel în lucrarea numită De Anima (Despre Suflet).

- Termenul de psihologie provine de la cuvântul psyche=suflet și logos=cuvânt, teorie sau învățătură.

- Definirea psihologiei: Știința care studiează procesele și fenomenele psihice și legile care le guvernează, fenomenele care constitue o funcție a creierului, o funcție de reflectare a realității.

- Putem spune ca psihologia ilustrează știința comportamentului, comportamente care sunt de două feluri: deschise, observabile și închise, neobservabile, interne sau psihice.

Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul.

a) prin raportare la materie (la substratul material al psihicului):

psihic = produs/funcţie a creierului

b) prin raportare la realitatea înconjurătoare (lumea obiectivă a lucrurilor şi fenomenelor naturale):

psihic = reflectare subiectivă a realităţii obiective

c) prin raportare la interacţiunea universală a lucrurilor:

psihic = caz particular/formă/expresie a vieţii de relaţie

d) prin raportare la realitatea socială:

psihic = element condiţionat şi determinat socio-istoric şi socio- cultural.

Psihologia educației

Definire: Ramură distinctă a psihologiei, disciplină cu metode şi tehnici de cercetare proprii, cu teorii proprii, o ştiinţă complexă care studiază problemele curente ale educaţiei pentru a formula principii, modele, teorii cu privire la metodele de predare şi instruire, la procesele cognitive şi afective ale elevilor, la procesele sociale şi culturale care au loc în şcoală.

Disciplină ştiinţifică distinctă - în cadrul psihologiei - care include atât concepte cât şi metode de studiu specifice pe de o parte psihologiei, pe de altă parte educaţiei.

Psihologia educației cuprinde un corp de cunoştinţe structurat prin întrepătrunderea conceptelor şi modelelor explicative oferite de:

- psihologia generală

- psihologia învăţării şi dezvoltării

- psihologia vârstelor

- psihologia adaptării

- consilierea psihopedagogică

- ştiinţele educaţiei

- psihologia socială şi organizaţională

Arii şi teme de cercetare:

Tetrada Instrucţie - Educaţie – Învăţare –Dezvoltare

- instrucţia în centrul căreia se află acţiunea de predare - proces de informare şi mod de relaţionare informaţională a profesorului cu elevul;

- educaţia - procesele de influenţare, modelare şi formare a personalităţii umane;

- învăţarea - dobândirea de experienţă;

- dezvoltarea - câştigurile interne, sedimentarea experienţei în structuri de personalitate stabilă

Rolul psihologiei educaţiei:

- este de a formula principii generale privitoare la relaţiile dintre variabilele care ţin de mediul educaţional şi variabilele care ţin de actele de comportament.

- asigură înţelegerea proceselor predării şi învăţării care au loc în cadru formal precum şi dezvoltarea modalităţilor de optimizare a metodelor acestor două procese.

- Teme importante ale psihologiei educaţiei: dezvoltarea psihică (dezvoltarea cognitivă, motivaţional-afectivă, morală), învăţarea relaţiilor sociale în cadrul şcolii, predarea.

Teme predilecte de cercetare în psihologia educaţiei:

- legile activităţii psihice şi psihosociale ale şcolarilor

- bazele psihologice ale instruirii şi educării şcolarilor

- relaţiile dintre actele comportamentale ale profesorilor şi elevilor şi multitudinea variabilelor educaţionale care intervin în cursul procesului interacţional din şcoală: relaţia profesor-elev; studiul grupului şcolar, integrarea socioprofesională a tineretului şcolar;

Psihologia educației și rolul ei în pregătirea viitorilor profesori:

- Orice disciplină ar preda, profesorul trebuie să posede o componentă comună și anume aceea de a forma, cu mijloace specifice specialității lui personalitatea elevului, de a cristaliza și dezvolta inteligența și modul de comportare al acestuia.

- Pentru profesorul contemporan cunoștințele de psihologie dețin o pondere certă. Aceastea pot oferi o imagine clară cu privire la dezvoltarea copilului și tânărului, despre formele și legile învățării, despre mecanismele inteligenței și conduitei, despre factorii care contribuie la dezvoltarea personalității.

- Psihologia este pentru profesor ceea ce este anatomia pentru medic, ceea ce este rezistența materialelor pentru inginerul constructor.

EDUCAŢIA reprezintă ansamblul activităţilor şi influenţelor pozitive, pe termen lung, care implică fiinţa umană ca factor al propriei sale deveniri.

Educaţia proiectează dezvoltarea psihică şi asigură condiţiile realizării acestei proiectări.Educaţia este cea care asigură legătura între potenţialităţile de dezvoltare (date de ereditate) şi oferta de condiţii şi oportunităţi a mediului, selectând atât însuşirile determinate genetic, cât şi componentele de mediu care corespund obiectivelor educaţionale.

Acţiunea educativă trebuie să armonizeze datele oferite de ereditate şi mediu, în mod creator şi adaptat fiecărui individ (sau grup de indivizi). Aceasta deoarece ceea ce s-a dovedit, într-un moment sau pentru un individ, benefic, poate fi dăunător într-un alt moment sau pentru un alt individ. Deoarece dezvoltarea este un proces cu legităţi interne proprii, educaţia nu trebuie să exercite o presiune exterioară, coercitivă, asupra individului.

Educaţia trebuie să fie stimulativă, în sensul că demersurile sale trebuie să fie cu un pas înainte a ceea ce poate, a ceea ce se vrea şi a ceea ce ştie individul, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor şi cerinţelor individului (evitându-se suprasolicitarea sau subsolicitarea). Educaţia depinde de ceilalţi doi factori (ereditatea şi mediul) şi nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa în totalitate o ereditate afectată şi nici un mediu total defavorabil). Într-o anumită măsură educaţia poate accelera dezvoltarea psihică prin varietatea experienţelor de învăţare care-şi propun reducerea decalajului între capacităţile prezente ale individului şi un nivel superior al acestora.