1. Ce este psihologia copilului?
Câmpul de studiu al psihologiei copilului cuprinde dezvoltarea intelectuala,
afectiva si psihica a copilului din momentul concepiei pâna la adolescena.
Practic, exista o multitudine întrebari cu privire la dezvoltarea psihologica a
copilului care ne preocupa pe fiecare dintre noi si la care acest domeniu al
psihologiei încearca sa ofere raspunsuri:
• Cum se dezvolta fiina umana înainte de momentul nasterii? Ce
putem face pentru a asigura premisele pentru o dezvoltarea normala
a copilului înca din perioada prenatala si a ne asigura ca nounascutul
va fi sanatos?
• Cum percepe lumea un nou-nascut? Ce anume înelege noul-nascut
din ceea ce se întâmpla în jurul sau, cum si ce învaa de-a lungul
timpului?
• Cum reusesc copii sa învee sa utilizeze un sistem lingvistic extrem
de complex într-un timp relativ scurt?
• Cum apar diferenele la nivelul personalitaii si inteligenei? Ce rol
are ereditatea? Ce aspecte ale mediului în care se dezvolta copilul
determina aceste diferenieri?
• Cum trebuie sa se comporte parinii pentru a asigura o dezvoltare
plenara, emoionala si cognitiva, a copilului? Trebuie sa fie
permisivi sau foarte strici? Care este strategia optima? etc.
Observam ca raspunsurile la aceste întrebari nu prezinta doar un interes pur
stiinific ci, mai ales, unul practic. Aceasta explica de ce studiul dezvoltarii
psihologice a copilului este în prezent un domeniu extrem de important,
dezvoltarea sa fiind stimulata si accelerata sub influena presiunii sociale.
De exemplu, dezvoltarea învaamântului de masa în prima parte a secolului
trecut, precum si diversificarea formelor de educaie a solicitat permanent
cunostine stiinifice cu privire la ce si în ce mod ar trebui sa învee copii de
diferite vârste.
Specialistii din domeniul socio-uman (terapeui, asisteni maternali,
consilieri etc.) solicita permanet cunostine privind dezvoltarea psihosociala a
copilului pentru a interveni eficient în rezolvarea problemelor comportamentale
sau emoionale ale copilului. Nu în ultimul rând, parini solicita permanent sfatul
specialistilor în psihologia copilului pentru a oferi copiilor lor o îngrijire cât mai
buna si a facilita dezvoltarea optima a copilului.
Privire istorica
Abordarea copilariei ca o etapa unica, distincta a dezvoltarii umane este un
concept relativ nou. Ca urmare, sunt necesare câteva puncte de reper pentru a
înelege evoluia rapida si diversificarea puternica a teoriilor privind dezvoltarea
psihologica a copilului care a avut loc pe parcursul secolului XX.
Ca domeniu de studiu, psihologia copilului are o istorie foarte scurta:
premisele sale se plaseaza la începutul secolului XX si s-a dezvoltat puternic
dupa al doilea razboi mondial. De-a lungul secolelor precedente copilaria era
considerata o parte neglijabila a vieii individului. Datorita amneziei infantile, se
credea ca aceasta etapa a vieii este adesea uitata pentru ca este lipsita de
importana. Absena unor urme mnezice la nivel constient cu privire la copilarie
si, mai ales, cu privire la mica copilarie, era un argument important pentru a
susine ca la aceasta vârsta nu putem vorbi despre o viaa interioara. În opinia
generala, copilul nu avea emoii, sentimente, era incapabil de raionament.
În 1905, Sigmund Freud arata ca, pâna în acel moment, autorii care
încercau sa explice comportamentul individului adult acordau o mai mare atenie
unei preistorii costituita din viaa stramosilor (deci, mostenirea ereditara) decât
acestei perioade a vieii individului: copilaria. Ca urmare, frapat de aceasta
amnezie infantila, Freud a început sa se intereseze de perioada copilariei si, mai
ales, de mica copilarie, la care faceau referire muli dintre pacienii sai.
Practic, studiile lui Freud au condus la o rasturnare de situaie
spectaculoasa: în loc de a considera ca primii ani ai vieii sunt lipsii de
importana, stersi din memorie datorita amneziei infantile, aceasta perioada
devine fundamentala tocmai pentru ca este acoperita de amnezie! Pentru acei
ani, a vorbi despre viaa psiho-afectiva a copilului era un gest revoluionar.
Între timp, schimbarile socioculturale care au avut loc pe parcursul
secolului trecut, în special schimbarile dramatice de la nivelul nucleului familial
(de exemplu, schimbarea statutului femeii si controlul nasterilor) au condus la o
schimbare importanta a modului în care înelegem astazi rolul si importana
dezvoltarii psihologice a copilului.
Darwin si începutul studiului stiinific al dezvoltarii psihologice a
copilului
La mijlocul secolului XIX, Charles Darwin (1809 – 1882) elaboreaza
teoria evoluiei prezentata în celebra sa lucrare “Originea speciilor” (1859).
Dupa cum se cunoaste, teoria sa discuta doua principii importante: selecia
naturala si supravieuirea celui care este mai bine adaptat la condiiile de
mediu.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
