Psihologia Conflictelor

DEFINITII

Literatura de specialitate cu privire la conflict, săracă înainte de 1989 la noi, s-a îmbogăţit în ultimul deceniu cu lucrări de psihologia şi sociologia conflictului ca o recunoaştere a funcţiilor importante a acestui complex fenomen psihosocial dar şi a impactului şi efectelor sale la nivelul societăţii.

Conflictele apar între oameni, între diferite grupuri, întreprinderi sau organizaţii, între indivizi şi instituţii statale, între diferite state si naţiuni. "În lumea reală, spune Dahrendorf (1996), există mereu concepţii diferite şi de aici conflict şi schimbare. De fapt, conflictul şi schimbarea sunt libertatea noastră, fără ele nu poate exista libertatea”.

După unii autori, termenul conflict provine din verbul latin confligo, conflingere care înseamnă ciocnire, polemică, luptă. Alţii susţin că termenul derivă tot din latină, dar cuvântul „conflictus” înseamnă "a ţine împreună cu forţa”. (cf. Z.Bogaty, 2002)

O verificare critică a definiţiilor date conflictului în literatura de specialitate are ca rezultat o diversitate de definiţii (acest fapt este valabil la toate ştiinţele socio-umane datorită lipsei unor noţiuni general acceptate). Definiţiile diferă prin varietatea aspectelor incluse, generalitate şi exactitate.

Mic Dicţionar Enciclopedic Român şi Webster's New World Dictionary; menţinându-se la o definiţie foarte generală a termenului de ,,conflict” apropiată de etimon şi de accepţiunea curentă, dicţionarul romanesc conturează sensurile de „neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, cearta, discuţie violentă”. Dicţionarul american adânceşte definiţia a ceea ce la modul general numeşte ,,Un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei etc., care se referă mai degrabă la proces decât la rezulta” şi pentru care se mai folosesc sinonime ca luptă sau orice alt cuvânt general care desemnează bătaie (fizică), luptă (de ex. lupta pentru existenţă), ceartă (în plan verbal) sau competiţie (lupta pentru supremaţie într-o anumită chestiune).

Dicţionarul surprinde mai multe faţete ale conflictului în accepţiunea lui acută: 1. bătaie sau luptă, război; 2. dezacord sau opoziţie acută de idei, interese etc., ceartă zgomotoasă; 3. tulburare emoţională produsă de o ceartă puternică, de impulsuri contrarii sau de incapacitatea de a împăca impulsurile cu principiile realiste sau morale; 4. rareori, spune el, se mai foloseşte şi cu trimitere la coliziunea unor corpuri în mişcare.

Elena Zamfir şi Mihaela Vlăsceanu (1993) consideră că noţiunea de conflict înseamnă o opoziţie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incomparabile, cu efecte disruptive asupra interacţiunii sociale.

În funcţie de localizarea lor în spaţiul social, conflictele se pot produce la orice nivel al organizării sociale: de la cele specifice raporturilor interindividuale şi intragrupale (între prieteni, soţ-soţie, membrii unui grup de muncă etc.), la cele de nivel organizaţional (între conducerea administrativă şi specialiştii tehnici, între sindicate şi patronat, între salariaţi şi reprezentanţii sindicali etc.) sau la cele de nivel macrosocial (între grupări sau parţiale cu interese politice diferite) sau grupuri şi categorii sociale cu interese divergente, de tipul celor dintr-o confederaţie sindicală şi guvern (M. Vlăsceanu, 1993).

Conflictele se produc în manieră cvasi-sistematică între obiectivele unui individ sau serviciu care se lovesc de voinţa altuia văzută ca fiind împotriva intereselor proprii, consideră Burke (1972). O atitudine similară o adoptă şi Myers (1989), în concepţia căruia, conflictul este o "incompatibilitate percepută a acţiunilor şi scopurilor”.

În concluzie, apreciază Z. Bogaty (2002) conflictul este considerat ca o poziţie reciprocă sau o agresiune raportată întotdeauna la o tendinţă, scop indivizibil. La baza conflictului stau ciocnirile dintre interesele particulare (ale grupurilor sau organizaţiilor), condiţiile existente, părerile şi convingerile de grup, condiţiile sistemului social-economic existent, pe de o parte, şi interesele general-umane, legităţile economice, juridice, politice, tendinţele dezvoltării societăţii în ansamblu, pe de altă parte.

Moscovici (1976), afirmă despre conflict că este o sursă de energie şi vitalitate în măsura în care el este cel care reanimă credinţele, stimulează pasiunile şi revigorează simbolurile, pe scurt, creşte nivelul de creativitate şi participare selectivă.

Se cunoaşte că în cadrul organizaţiilor există diferenţe foarte mari între diferite sectoare, secţii, compartimente, ateliere si birouri, facultăţi, laboratoare, catedre şi secţii, în felul în care se munceşte şi se face şcoală, în felul în care simt trataţi salariaţii, elevii, bolnavii sau studenţii. Aceste diferenţe determină apariţia şi existenţa diferitelor culturi organizaţionale. Cu cât aceste diferente sunt mai puţin compatibile, cu atât se creează premisele pentru apariţia şi dezvoltarea conflictelor. Conflictele în organizaţii, instituţii sau întreprinderi sunt practic manifestările diferenţelor a) de valori, b) de conduite, c) de percepţii si d) comportamente.

Marly Fryer (1998, p.119) defineşte conflictul ca „un dezacord sau o nepotrivire între o anumită stare de lucruri şi alta”. Supune atenţiei o altă imagine mentală creată de conflict,- aceea a unei „falii tectonice". Faliile tectonice sunt o cauză a mişcărilor seismice şi influenţează activitatea vulcanică. Analogia cu activitatea vulcanică sugerează efectele pe care un conflict le produce, generând agresivitatea, violenţa sau având o acţiune tectonică asupra relaţiei dintre părţi ce-şi dispută interesele.

Conflictele pot avea şi rezultate novatoare apreciază creatologii M. Deutsch 1988, Ana-Stoica Constantin 1998, Mariana Caluschi, 2000. Conflictele iau cele mai diverse forme şi sunt diferite ca intensitate, gravitate, persistenţă. Ele pot să ia naştere dintr-o anumită cauză şi se pot stinge o dată cu dispariţia cauzei sau a condiţiilor care le-au favorizat.

Cei mai mulţi oameni consideră conflictele ca fiind ciocniri distructive, ireconciliabile, în urma cărora unii câştigă în defavoarea altora, dar preocuparea de tip ştiinţific privind căile de a face faţă conflictelor a dus la dezvoltarea unor modele şi strategii de abordare eficienţă şi control a conflictelor.

Cunoscutul psiholog Vasile Pavelcu (1969, p.52) sintetizează aceste aspecte caracteristice conflictului, delimitându-1 ca „o formă interioară de frustraţie, întrucât satisfacerea unei tendinţe se face în detrimentul alteia, astfel, că acest fenomen relaţional se manifestă ca o tensiune, frământare existentă atât în viaţa personală a individului, cât şi între membrii unui grup social”. Tensiunea ce se naşte în urma unei divergenţe reprezintă o sursă de influenţare şi schimbare a partenerilor şi are drept consecinţă o modificare la nivelul individului sau a grupului.

Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore. Fiecare parte a lui reprezintă o parte componenta a conflictului:

• Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul (familia, colectivul, şcoala).

• Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului.

• Tulpina - părţile implicate în conflict.

• Scorbura - problema clară definită a conflictului.

• Florile - emoţiile proprii pozitive şi negative a celor implicaţi în conflict.

• Frunzele - acţiunile concrete a celor implicaţi în conflict.

• Fructul - soluţia rezolvării conflictului.

Caracteristici ale conflictului

1. Ca fenomen psihosocial (economic, social, politic etc) normal, conflictul se caracterizează prin: trăsătura naturală şi inevitabilă a activităţii umane ce apare atunci când două forţe sunt sau numai se percep diferite, incompatibile, la nivelul trebuinţelor, scopurilor, resurselor sau transferurilor de personalitate (lupta pentru existenţă - afaceri, lupta politică, lupta economică – faliment sau succes, lupta dintre sinele profund (Freud) şi Supraeu – Eul mediatorul şi negociatorul).

2. Are o cauză declanşatoare a) reală, cunoscută, b) ascunsă.

3. Provoacă o stare de tensiune ce se poate amplifica generând alte fenomene psihosociale şi care se reduce sau se şterge odată cu rezultatul sau rezolvarea conflictului.

4. Conflictul ca fenomen psihosocial are mai multe dimensiuni:

a) perceptuală (cognitivă);

b) emoţională (afectivă);

c) voliţională;

d) acţională (comportament atitudini de impact);

5. Se desfăşoară ca un proces ce poate fi declanşat de o provocare de diferite origini. Se derulează în raport cu factori (condiţii, atitudini şi stiluri de abordare a lui), poate creşte, poate fi blocat, controlat sau rezolvat.