Psihodiagnoză

Tema 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND PSIHODIAGNOZA

Notiunea de psihodiagnostic

In sens larg psihodiagnosticul este o colectie de tehnici si strategii constituite pentru a permite o evaluare sistematica si realista a conditiei psihice - procese, dispozitii, abilitati si aptitudini, trasaturi de personalitate, structuri tipologice, structuri relationale ale unei persoane sau grup de persoane.In sens restrans: utilizarea testelor psihologice in examinarea psihologica.

Terminologie

Testare psihologica este o procedura folosita in procesul de evaluare; reprezinta procesul de administrare, scorare si interpretare a testelor psihologice destinat obtinerii unui esantion de comportament. Evaluare psihologica se refera la strangerea unor date psihologice integrate cu scopul de a realiza o evaluare psihologica. Aceasta strangere de date este realizata prin utilizarea mai multor procedee precum testarea, intervievarea, studiul de caz, observatia comportamentului si a unor aparate si proceduri de masurare specifice.Testul este o procedura sau un instrument utilizat pentru a masura variabile psihologice (intrument, proba) In ceea ce priveste scopul testarii, ea, testarea se face doar cand exista o problema specifica, suficient de bine definita. Cand se face o testare psihologica, se obtin informatii care sa sprijine psihologul in rezolvarea unei probleme prezente (in consiliere, selectie, psihoterapie, expertiza ) In testarea psihologica este necesar ca examinatorul sa aiba capacitatea a traduce informatia data de test in prescriptii cu sens, practice si adecvate, precum si de a formula

recomandari pentru cel testat. Este necesar sa se conceapa strategii specifice in functie de tipul de beneficiar care poate fi subiectul insusi, profesor, pacient, consilier, angajator, medic etc. Este necesara evitarea unor pericole ale testarii si evaluarii, cum ar fi:

1. Invadarea vietii private a subiectului,

2. Cresterea nivelului de anxietate pentru subiectul examinat,

3. Interpretarile gresite, diagnostice eronate datorate unei tendinte de autoindeplinire a perceperii subiective,

4. Decizii pe baza unei singure probe,

5. Imaturitatea si nesiguranta emotionala a examinatorului.

Personalitatea psihologului examinator; Trasaturi de preferat

-sanatate si siguranta emotionala; umor; flexibilitate;

-abilitatea de a intra in legatura cu oamenii;

-interes pentru rezolvarea problemelor prin intermediul aplicarii rezultatelor conceptuale sau clinice ale testelor (opus interesului exclusiv pentru performanta cantitativa);

-sa-si dezvolte o orientare teoretica compatibila cu explicarea unui comportament; astfel poate conceptualiza problema prezenta a subiectului intr-un mod teoretic care are sens si consistenta (nu incoerenta si bazata pe presupuneri).

Rezultatele testarii pot fi influentate de:

-Caracteristici ale testului ca stimul si anume:

- Continutul testului in sine

- Formatul testului: viteza, simplitate, maniera de a raspunde

- Efecte secventale sau de model a unor parti anterioare ale testului

- Caracteristici care tin de cultura

-Caracteristici ale situatiei de testare:

o?Metoda de administrare

o?Contextul interpersonal; include si influenta celui care examineaza

o?Contextul fizic: lumina, zgomot, distractori posibili

o?Context social: singur, in grup; observat sau nu

o?Metoda de inregistrare a raspunsurilor

-Caracteristici ale persoanei testate:

o?Scopuri personale pentru care da testarea

o?Stil de raspuns: claritate, aparari si rezistente, dezirabilitate sociala

o?Conditii fiziologice: oboseala, disabilitati, conditia de sanatate

o?Fluctuatii de atentie si / memorie, distractori interni

o?Abilitatea de a intelege instructiunile la test si itemii testului; abilitatea de a citi

o?Probleme psiho-sociale in intelegerea testului si a scopurilor sale

o?"norocul" intamplator in ghicirea raspunsului sau dorinta de a ghici

o?Abilitati interpersonale si atribute caracteristice ale personalitatii (trasaturi, motive,

conflicte etc.)

Functiile psihodiagnozei

-Surprindera corecta a trasaturilor si capacitatilor psihice individuale, evidentierea variabilitatii comportamentale intragrupale: psihodiagnoza diferentiala, individualizata

-Evidentierea cauzelor care au condus la o anume realitate psihocomportamentala (mai ales in cazul unor destructurari: psihodiagnoza cauzala

-Formularea unui prognostic, anticiparea evolutiei psiho-comportamentala a subiectului in anumite conditii

-Utilizarea datelor in consilierea educationala si profesionala (privind cariera) preum si in selectia profesioala

-Utilizarea in consilierea psihologica si in psihoterapie

-Evidentierea cazurilor de abatere in sens pozitiv / negativ de la graficul dezvoltarii normale

-Evaluarea si validarea unor programe de invatare si formare profesionala

-Formularea unor capacitati de cunoastere si autocunoastere

Istoric al psihodiagnosticului

Testul psihologic este o inventie a societatilor industrializate de tip urban si a aparut din necesitatea de a economisi timp si efort in cunoasterea personalitatii individului. Testul psihologic ne ofera o masura standardizata a anumitor caracteristici ale omului, relevante pentru societate sau pentru el insusi. Iata o serie de intrebari la care poate raspunde testul psihologic:

- cat de inteligent este individul?

- cat de stabil sau instabil este emotional?

- cat de rapid este in reactiile lui?

- cat de activ sau pasiv este in relatiile interpersonale?

Istoric vorbind, nevoia de teste psihologice a fost presimtita initial in principal in zona educationala si clinica. Aceasta nevoie initiala de a aplica teste se referea mai precis la nevoia unei identificari clare a copiilor cu handicap mental pentru a fi inclusi in clase speciale. Astfel, un medic francez - Esquirol, in 1838, era preocupat in a face distinctia intre nebunie si retardul mental. Nebunia, in sensul clasic al termenului, implica o forma

de dezorganizare mintala, cu impact asupra multor planuri de existenta (maniacul este opus depresivului). Pe de alta parte, retardul mental implica un deficit la nivel intelectual (o intarziere). Esquirol a incercat sa gaseasca niste criterii prin care sa diferentieze retardul mental fata de copii normali. Una din concluziile lui Esquirol, care este valabila si astazi, este ca folosirea limbajului este cel mai bun criteriu in evaluarea nivelului intelectual. El a

incercat sa construiasca o proba care avea un continut verbal. Un alt medic francez, Seguin, in 1848, a lansat ideea ca retardul mental al copiilor ar putea fi ameliorat. El a incercat sa contribuie la dezvoltarea copiilor cu handicap mental folosind niste tehnici de discriminare senzoriala sau de dezvoltare a controlului motor. Ex.: placa formelor - cutie in care apar diferite forme din metal si alaturi o alta cutie cu decupaje in forma pieselor.

Tot in seccolul XIX, un biolog englez, Fransis Galton s-a ocupat de diferentele dintre oameni in ceea ce priveste anumite caracteristici ale individului. El a masurat o serie de parametri antropometrici, cum ar fi: inaltimea, greutatea, a studiat diferite forme ale fetei, raportul dintre lungimea capului si trunchi, rapiditatea reactiilor s.a.m.d., interesat fiind sa vada care sunt acele caracteristici pe care le mostenim sau care se modifica de-a

lungul vietii si nu se transmit. Si el a realizat niste teste de discriminare senzoriala pentru a-i putea depista pe copii cu retard. De exemplu, el a observat ca deficientele mentale foarte grave sunt asociate cu incapacitatea copilului de a simti adecvat frigul, durerea sau caldura, adica daca simturile unui om nu functioneaza bine inseamna ca nu are un nivel de inteligenta ridicat. Adevarul este undeva la mijloc. F. Galton mai este cunoscut si a ramas in istoria psihologiei si pentru ca a fost primul care a incercat sa organizeze si sa ordoneze datele masuratorii pentru a fi semnificative sau pentru a servi unui anumit scop. Un psiholog american, J.M. Cattell a folosit pentru prima oara notiunea de test mental (mental test) pentru instrumentele pe care le-a conceput pentru a evalua functiile intelectuale. La fel ca si Galton, el considera ca putem cunoaste inteligenta subiectului daca stim cat de bine sau de ascutite ii sunt simturile. Ca atare, el a crezut ca masurarea inteligentei se face folosind tot tehnici de discriminare senzoriala sau de timpi de reactie. O alta etapa in in istoria psihodiagnosticului au fost studiile lui Emil Kraepelin. In 1880 a folosit pentru prima data in evaluarea psihiatrica anumite probe care sa masoare integritatea functiilor psihice. Testul Kraepelin - cifre 1-9; subiectul trebuie sa faca urmatorul lucru: daca prima cifra este mai mica decat a doua trebuie sa le adune, si invers. Acest test masoara: atentia, capacitatea vizuala, memoria si rabdarea si rezistenta la monotonie. In secolul XX, cel care a inventat testul mental in acceptiunea lui moderna, este Alfred Binet, in 1905. Era preocupat si a fost insarcinat cu discriminarea copiilor cu handicap mental fata de cei normali. Aspecte prin care Binet se diferentiaza de predecesorii lui:

a. A folosit pentru masurarea inteligentei nu probe sau nu numai probe senzoriale motorii ci si probe care se adresau mai direct functiilor cognitive superioare, adica judecata, rationamentul, rezolvarea de probleme, limbajul (ex.: "buturuga mica rastoarna carul mare").

b. A incercat pentru prima data sa asigure standardizarea si obiectivitatea masuratorilor testului. A ajuns la dimensiunea de nivel mental sau varsta mentala. Varsta mentala poate fi independenta de cea cronologica a subiectului. Cu alte cuvinte, un copil de 4 ani care rezolva usor probe pentru 5 ani este precoce si are varsta mentala a celor de 5 ani.

Prima varianta a testului realizata de Binet a fost ulterior imbunatatita si revizuita, de un alt psiholog american, Terman care a folosit pentru prima data termenul de coeficient de inteligenta (IQ) exprimat ca un raport intre varsta mentala (adica rezultatul la test) si varsta cronologica a subiectului. In 1917, un psiholog american, Yerkes a incercat sa foloseasca pentru prima data un test de inteligenta de grup in cadrul armatei, pentru a recruta, incorpora sau pentru a promova anumite cadre militare. O varianta a testelor folosite de el se mai foloseste si astazi (cuburile