Prejudecata Socială

Capitolul 1. Rezultatele cercetării

Prin aplicarea chestionarului nr.1 am putut reliefa următoarele date, la prima întrebare din chestionar

Î.1) Care este din punctul dumneavoastră de vedere, cea mai discriminată etnie din România? procentul a fost de 70% pentru romi și de 25% maghiari, și 5% restul de minorități. Ceea ce denotă faptul că românii conștientizează percepția discriminatorie asupra romilor.

Î2.) Prin educație se poate schimba modul de viață al romilor și șansa lor de a se integra în societate

Figura 1.1 Prin educație se poate schimba modul de viață al romilor și șansa lor de integrare

50% dintre participanții la chestionar au răspuns cu Da, 30 % cu Nu, 15 % Nu știu, iar restul de 5 procente nu s-au pronunțat. Se concluzionează că românii privesc într-un mod optimist șansa romilor de a-și depăși condiția de oameni cu o viață nomadă, fără un spor precis, de cele mai multe bazată pe activități infracționale sau pe cerșetorie printr-o educație bună.

Atât în România, cât şi în Europa, situaţia populaţiei de etnie romă continuă să fie una problematică, neexistând un consens general şi o soluţie viabilă pentru elucidarea acesteia. Peste 4 milioane de romi din Europa Centrală şi de Est sc luptă, pentru a putea trăi, cu lipsa locurilor dc muncă (şi, implicit, a veniturilor sigure), se confruntă cu bolile şi sărăcia, cu ostilitatea populaţiei majoritare şi tendinţele de marginalizare ori expulzare, practicate de autorităţile publice, care exersează, după cum apreciază unele organizaţii umanitare, un „apartheid tacit". În mod deosebit, abuzul poliţiei, discriminarea în domeniul angajării, abuzul şi discriminarea în dobândirea dreptului la locuire, segregarea în domeniile educaţiei şi sănătăţii sunt forme ale discriminării pe care romii le înfruntă zi de zi. Mai mult, femeile rome sc confruntă cu discriminare multiplă şi sunt mai vulnerabile la abuz şi violenţă. După aderarea României la Uniunea Europeană, Guvernul ţării noastre trebuie nu doar să rămână consecvent cu politicile iniţiale, ci trebuie să şi consolideze politicile asumate, asigurând respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi libertăţi pentru toţi cetăţenii.

Problema complexă a incluziunii sociale a romilor în viaţa socială a statelor europene, cu deosebire dezvoltate, a fost atent monitorizată prin iniţiativa „Decade of Roma Inclusion" („Deceniul integrării romilor"), lansată în anul 2005 de nouă guverne din centrul şi estul continentului nostru.

Principala concluzie care s-a degajat din practica acestei monitorizări este că, în pofida fondurilor instituţionale alocate de Uniunea Europeană pentru integrarea socială a romilor, se remarcă o lipsă acută de voinţă politică a organismelor europene pentru soluţionarea radicală şi globală a problemei romilor. Astfel, se ignoră o realitate inacceptabilă moral şi completdăunătoare economiei şi vieţii sociale: faptul că peste trei sferturi dintre romi nu lucrează şi trăiesc în condiţii materiale de mizerie, sunt o sursă de destabilizare a ordinii sociale în comunităţile în care locuiesc şi atrag oprobriul public, precum şi măsuri oficiale dure de expulzare în ţara de origine (în cazul imigranţilor în ţările dezvoltate). În cursul lunii septembrie 2008, Comisia Europeană a avertizat guvernul de la Roma că regulile preconizate de expulzare automată a cetăţenilor U.E. pun probleme de compatibilitate cu dreptul comunitar. Anterior, executivul italian a recurs la măsuri de amprentare a populaţiei rome din principalele oraşe ale ţării (fapt ce a amintit de vechile practici naziste). în scopul identificării persoanelor fără acte de identitate şi al combaterii infracţionalităţii în rândul imigranţilor. De altfel, în prima jumătate a anului 2008, guvernul Italiei a trimis executivului european spre avizare o serie de măsuri pentru a stopa imigraţia ilegală şi a asigura ordinea publică, în urma unor delicte repetate comise de către membrii comunităţii rome aflaţi pe teritoriul italian. Unele acte criminale au fost comise cu o violenţă extremă, ceea ce a alertat opinia publică italiană şi unele jurnale, care au devenit intolerante faţă de cetăţenii români, în special faţă de cei de etnie romă. Cazul „Romulus Mailat" - românul de etnie romă acuzat de uciderea italiencei Giovanna Regiani, în octombrie 2007, şi care, în septembrie 2008, se resemnase cu ideea că va face 30 de ani de închisoare (mai sperând doar în justiţia divină) - a declanşat nu doar un val naţional de ostilitate publică faţă de românii din Peninsulă, dar şi o reacţie oficială imediată din partea dreptei politice, asociate cu măsuri dure luate de autorităţile italiene împotriva delincvenţilor imigranţi şi a taberelor clandestine ale romilor.

În ccea ce priveşte răspândirea actuală pe glob a acestei etnii, cercetătorii ţiganologi au concluzionat că ţiganii trăiesc în prezent în 61 de ţări. Asupra numărului lor total şi pe ţări, opiniile sunt diverse şi contradictorii, cifra minimă indicând 15-20 de milioane, iar cea maximă de 75 de milioane de ţigani pentru întreaga lume, răspândiţi în Europa, ţările fostei U.R.S.S., Asiei Centrale, Orientului Mijlociu, Americilor şi Australiei. Conform opiniei profesorului american J.F. Hancoock, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Romilor, "populaţia ţigănească" din Europa ar fi "cu mult mai numeroasă"decât se afirmă.

Potrivit acestuia, "România este o ţară fruntaşă de necontestat cu cei 3,5 milioane de ţigani" (deşi statisticile, după cum am văzut anterior, indicau sub 1,5 milioane în 2002); urmează Ungaria eu 900.000, Bosnia-Herţegovina, Slovacia cu câte 750.000; Spania cu 650.000; Rusia şi Franţa — cu câte 500.000; Ucraina, Grecia — cu câte 200.000; Italia, Austria, Germania, Marea Britanic — cu câte 100.000: Albania, Elveţia — cu câte 80.000; Olanda — cu 60.000; Croaţia şi Portugalia — cu câte 35.000; Polonia — cu 25.000; Letonia, Belgia — cu câte 20.000; Suedia - cu câte 15.000; Norvegia, Danemarca — cu 5.000 de ţigani. Alte surse mai indică: circa 600.000 de ţigani în Republica Moldova; 550.000 — în Turcia; 300.000 în Cehia; 25.000 în Irlanda (M. Băcanu, 1996). Valorile statistice avansate de J.F. Hancoock sunt discutabile şi aparent exagerate, în lipsa unor surse credibile de susţinere a acestora, însă consemnarea lor este edificatoare pentru cunoaşterea răspândirii naţionale şi teritorial-continentale a membrilor acestei etnii.