Motivația învățării școlare

Motivatia este o stare interna, traita subiectiv ca o nevoie, dorinta, trebuinta care starneste, directioneaza si asigura persistenta unui comportament. Motivatia se refera la "cauza interna" a comportamentelor umane, intrucat exprima desfasurarile interne, subiective, care au stat la baza unor anumite decizii si a unor anumite conduite.

Tipuri de motivatie:

- motivatie intrinseca - motivatie extrinseca

- motivatie cognitiva - motivatie afectiva

- motivatie pozitiva - motivatie negativa

Structuri ale motivatiei:

(1) trebuintele; (stari de tensiune, neliniste, necesitate interna, care semnaleaza privatiunea sau excesul)

(2) impulsurile; (resimtirea accentuata, expansiva a tensiunii generate de o anumita trebuinta);

(3) intentiile (structuri de actiune pregatite in minte pentru a raspunde unui impuls);

(4) motivele (mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea)

(4) interesele (orientari selective, relativ stabile spre anumite obiecte sau activitati);

(5) convingerile (idei puternic traite afectiv care determina actiunile);

(6) idealurile (sensurile, scopurile si modelele de viata pentru o persoana);

(7) conceptia despre lume si viata ( ansamblul ideilor personale despre om, natura, societate).

Psihologia umanista. Psihologul american A. Maslow (1970) a conturat un tablou al motivelor care pot sta la baza conduitelor omului, tablou cunoscut sub numele de "piramida motivelor umane"

- distinctia intre "trebuinte inferioare" si "trebuinte superioare". Primele sunt legate de supravietuire, sunt puternice, intense si de satisfacerea lor depinde masura in care individul va resimti trebuintele superioare. Se afla la baza piramidei si sunt

(1) trebuintele fiziologice (hrana, adapost, repaus, sexualitate, activarea si exersarea simturilor;);

(2) trebuintele de securitate (trebuinta de perseverare impotriva primejdiilor, de echilibru emotional, de asiguare a conditiilor de munca si de viata, dar si obtinerea starii de buna dispozitie, cresterea sentimentului de securitate, mentinerea optimismului, entuziasmului, sperantei s.a).;

(3) trebuintele sociale fac trecerea la treptele superioare. Printre ele se numara cele de dragoste si de proprietate, de afiliere si adeziune, de identificare cu altii, de apartenenta la o familie, grup, comunitate culturala. Lor li se adauga, pe trepte tot mai inalte,

(4) trebuintele relative la eu (trebuinta stimei fata de sine, de reputatie si prestigiu, de participare la luarea deciziilor);

(5) trebuinte cognitive ( trebuinta de a cunoaste, de a intelege, de a descoperi, de a inventa, tinerea sub atentie a ceva interesant sau amenintator, intelegerea mai buna a unui lucru, rezolvarea unei probleme, luarea unei decizii corecte, reprezentarea si eliminarea unui risc s.a.;);

(6) trebuintele estetice (trebuinta de frumos, simetrie, puritate, de ordine);

(7) trebuintele de autorealizare (indeplinirea scopurilor personale, realizarea idealului personal, controlul asupra propriei vieti, eliminarea obstacolelor din calea realizarii idealului personal, reducerea controlului detinut de alte persoane asupra propriei vieti; trebuinta de creativitate, de obiectivare a propriului potential creativ);

(8) trebuintele de concordanta intre gandire, simtire si actiune, intelegerea scopurilor propriei vieti, conectarea propriei fiinte la valori fundamentale ale umanitatii s.a.