Metoda introspectivă

Introspectionismul - este curent de trecere, de la psihologia de fotoliu la cea stiintifica.

Socrate este precursor deoarece pune accent pe introspectionism. Prin maxima: "Cunoaste-te pe tine insuti" ne orienteaza spre lumea noastra interioara.

Metoda psihologiei - stiinta sufletului - este introspectia, observatia interioara a fenomenelor de constiinta cu ajutorul analizei - sustinea R. Descartes.

Termenul introspectie provine din latinescul introspectio, introspectare - a privi in interior, deci vederea sau privirea orientata spre interior spre propriile stari subiective. (Extrospectie = orientare spre exterior, lumea externa).

Introspectia este inteleasa ca:

1) vedere sau privire orientata spre interior, spre propriile stari si desfasurari subiective, autoobservare sau autostudiere, autoanaliza;

2) metoda de cercetare psihologica ce consta in examinarea propriilor

procese si fenomene psihice;

3) drept curent in psihologie

Curentul introspectionist are rol important:

- terapiile cognitiv comportamentale

- terapiile pun baza pe introspectie (ex. spovedania)

- legatura intre spovedanie (marturisire, autodezvaluire)

Istoriceste, introspectia ca metoda insarcinata cu descrierea si explicarea

fenomenelor psihice descinde din filosofia clasica aprecia P.P. Neveanu (1978,

p.377), din care s-a desprins si reprezinta o extensiune a meditatiei si

contemplarii speculative asupra vietii psihice individuale. Absolutizata in

psihologia inca filosofica, drept unica modalitate de acces in lumea fenomenelor psihice, introspectia era motivata printr-un amestec de spiritualism si empirism.

A fost denumita psihologie introspectiva acea directie de studiu in psihologie care foloseste introspectia in calitate de metoda cardinala (si unica) de studiu deci observarea de catre individ a actelor propriei constiinte, reducand psihologia la privirea interioara asupra faptului de constiinta.

Ca fondatori ai curentului introspectionist dictionarele ii dau pe R. Descartes si J. Locke. Ei sustineau ca putem cunoaste, studia constiinta umana prin alte metode decat cele prin care cunoastem lumea externa - si anume prin intermediul contemplarii interne sau a experientei interne care au ca obiect imaginile psihice, gandurile si trairile sutletesti. Popularitatea imensa a introspectiei (observatia interioara) se explica prin crearea impresiei existentei unui contact direct cu fenomenul psihic, considerat ca fenomen pur subiectiv si intern, accesibil pentru studiu numai celui care il traieste.

Descartes mediteaza in lucrarea "Regulile pentru conducerea spiritului" asupra cailor posibile de descoperire a adevarului si evitare a erorilor. El era de parere ca introspectia permite nu numai sa ne cunoastem ci si sa ne conducem bine pentru a descoperi adevaruri pe care deseori le ignoram. Analiza carteziana consta in a descompune fenomenele in elementele lor si a pleca apoi de la simplu la complex.

In "Tratatul depsre om" al lui Descartes, aparut postmortem in 1660 multi oameni au descoperit gandirea si metoda carteziana si au acceptat metoda introspectiva continuand sa cerceteze problema cunoasterii, gandirii si conditiile sale individuale.

Unul dintre cei mai importanti continuatori ai lui Descartes este Nicolas Malebranche (1638 - 1715). El considera metoda introspectiei ca una din metodele fundamentale ale psihologiei, subliniind ca facultatile noastre de cunoastere sunt simturile, imaginatia si intelegerea. Toate facultatile noastre sunt izvoare de erori si el cauta sa descopere erorile comise in observatia interna si analiza fenomenelor psihice (Lucrarea "Recherche de la verite" 1674). Posibilitatile introspectiei dupa Malebranche nu sunt nelimitate, deoarece nu cunoastem spiritul decat prin constiinta si de aceea cunoasterea care o avem despre acesta este imperfecta.

Deoarece nu avem o cunoastere atat de perfecta a naturii spiritului ca aceea despre natura corpurilor, Malebranche va examina in opera sa fenomenele psihice din doua puncte de vedere: fiziologic si psihologic. El sustine ca "nu putem cunoaste fenomenele psihice care se produc in constiinta noastra decat pe calea introspectiei, analizandu-le, descoperindu-le, dar legaturile si raporturile dintre fenomene, precum si cauzele care le provoaca le putem stabili numai pe cale experimentala". Astfel Malebranche schitand limitele introspectiei afirma un paralelism psiho-fizic (adoptat ulterior de Spinoza care militeaza in fond pentru edificarea psihologiei ca stiinta experimentala).

John Locke (1632 - 1704), contemporan cu Descartes, este considerat de

asemenea unul dintre intemeietorii introspectionisinului. Problema majora care 1-a interesat pe Locke era problema valorii cunoasterii pe care el incearca sa o abordeze psihogenetic. Cautand sa descopere procesele psihice prin intermediul carora cunoastem lumea exterioara, modul in care se reflecta ea in noi, Locke ajunge sa concluzioneze ca atat cunoasterea cat si celelalte fenomene complexe sunt derivate (provin) din senzatii. Locke apreciaza ca omul are doua izvoare.de cunoastere:

1) cunoasterea prin senzatii - simtul extern;

2) cunoasterea prin simtul intern care este perceptia operatiilor propriei noastre minti, rezultatul reflectarii sufletului asupra ideilor pe care el le-a primit.

Ca urmare a acestei reflectii apar serii de idei noi care nu puteau veni din lumea externa. Simtul intern este constiinta propriei noastre functii psihice, un simt al subiectivitatii noastre generale.

In esenta, simtul intern, introspectia, ramane pentru J. Locke un procedeu de analiza, o metoda psihologica.

In istoria psihologiei sunt delimitate introspectia clasica, introspectia experimentala, introspectia psihofizica, introspectia in patologie.

Introspectia clasica (sau introspectia ortodoxa a lui W. Wundt)

Istoricii psihologiei sunt unanimi cand apreciaza ca introspectia clasica isi are inceputurile in cercetarile timpurii ale lui W. Wundt realizate in laboratorul din Leipzig. Acele cercetari au generat formularea primelor reguli, principii ale studiului introspectionist. Dupa Wundt ,,omul dispune de o facultate speciala de cunoastere nemijlocita a propriului sau psihic prin intermediul introspectiei". Introspectia este conceputa ca o perceptie interna, datorita careia constiinta se sesiseaza nemijlocit pe sine insasi printr-un act de autoreflectare.

In acest caz datele introspectiei sunt absolut veridice deoarece in privinta psihicului, fenomenul si esenta coincid. Incercand sa formuleze principiile studiului constiintei, W. Wundt face distinctie intre introspectie si autoobservatie (care desi este valoroasa in esenta sa totusi nu poate furniza date stiintifice). De aceea Wundt utiliza introspectia antrenata care presupune ca subiectii sa fie instruiti si antrenati pentru a sesiza momentul abaterii constiintei de la sarcinile introspectiei, facandu-se delimitarea stricta a dualitatii modului de perceptie a propriei persoane. Wundt si discipolii sai mentionau ca omul este capabil de o dubla cunoastere : 1) una prin care el sesizeaza propriile senzatii, ganduri, sentimente; 2) si alta prin care el se cunoaste pe sine in acelasi chip in care ii cunoaste pe altii.

Autoobservatia este o observatie aplicata asupra propriei persoane, ceea ce inseamna nu numai cunoasterea reprezentarilor gandurilor, sentimentelor proprii (introspectia), ci si cunoasterea din activitatea proprie, din relatiile cu semenii, din incercarile vietii.

Introspectia este in esenta numai o latura a autoobservatiei. Ca urmare, introspectionistii cereau subiectilor sa relateze numai aspectul psihic "pur" evitand orice referire la obiect (stimul). Introspectia clasica cerea abstragerea de la relatarea obiectului care producea perceptia, gandirea (denumit stimulus eror) si cerea relatarea aspectului psihic pur.

Generatorul unei noi directii in dezvoltarea curentului introspectionist este considerat O. Kulpe (1862 - 1915) care, stabilindu-se la Scoala din Wurtzburg, (1901 - 1905) incearca sa demonstreze ca si gandirea ca si celelalte procese psihice poate fi studiata prin introspectie. El cerea subiectilor special pregatiti (antrenati) o dare de seama introspectiva asupra proceselor gandirii. Subiectul trebuia ca in timp ce desfasoara o operatie sau rezolva o problema sa se exprime cu voce tare, oferind pe aceasta cale, "a reflexiei vorbite" unele informatii asupra modului in care gandeste si a etapelor parcurse. Se studia gandirea fara imagine si fara vointa. O Kulpe argumenteaza ca specifica pentru gandire este cunoasterea reconstructiva, mijlocita a impalpabilului, a cea ce exista dar nu se ofera direct perceptiei. Principala dificultate intalnita de O. Kulpe si discipolii sai se reducea la faptul ca introspectia, desi le permitea sa descrie judecati sub forma unor termeni si sa urmareasca lantul imaginilor asociative nu le ajuta sa descopere calea de miscare a gandului spre scopul propus, precum si modul de formare a diverselor judecati.

Pentru a face introspectia mai eficienta, H. Watt inventeaza procedeul fractionarii. El sectiona evenimentul psihologic in cateva etape consecutive cercetand fiecare etapa in parte, delimita memoria si concluziile incluse in darea de seama introspectiva. Completand procesul fractionarii cu controlul cronoscopic, el da o denumire noua metodei: introspectia experimentala sistematica.

Metoda centrala utilizata de Scoala de la Wurtzburg a fost autoobservatia introspectiva sistematica, in cadrul proceselor de gandire, adica provocarea experimentala a anumitor procese psihice si descrierea exacta a trairilor care ies in evidenta cu aceasta ocazie.

Sa remarcam faptul ca rezultatele psihologilor din Wurzburg au derivat intr-un punct important de la psihologia constiintei lui W. Wundt si anume: ei au considerat ca multe ganduri au un caracter neintuitiv.

Sensul unor expresii abstracte si generale, dupa O. Kulpe, poate fi dovedit cand in constiinta nu mai poate fi descoperit nimic intuitiv. Astfel de continuturi de constiinta neintuitive au fost denumite de Narziss Ach precugetari.

N. Ach (1871-1946) a fost elevul lui O. Kulpe, in scoala de la Wurzburg. Ca reprezentant al acestei scoli a incercat studierea gandirii pe calea introspectiei.

1. Allport, G.W. - 1981; Structura si dezvoltarea personalitatii (trad.), EDP. Bucuresti.

2. Andrei P. (1997) - Personalitatea ca valoare sociala - in vol Filozofia valorii - Editura Polirom, Iasi

3. Arkin R.M. (1981) - Self presentation styles. In J.T. Tedeschi (Ed.), Impression management theory and social psychological research, New York: Academic Press.

4. BIBLIOGRAFIE

5. Brehm, Sharon si Kassin, S.P. - 1990; Social Psychology, Houghton Mifflin Company Boston.

6. Bullmer K., (1975), - The Art of Empathy, Human Science Press, New York

7. Byrne, P.S. Freeman, L., Comisky, J.G. - 1970; General Practitioners Observed: a study of personality intelectual factors and group behavior, British Journal of Medical Education, Londra.

8. Caluschi Mariana (2001 a) - Grupul mic si creativitatea, Ed. Cantes, Iasi.

9. Caluschi Mariana, (2001-b) - Grupul creativ de formare. Experimente-programe-proiecte - Ed Cantis, Iasi

10. Ciofu I., Marcus S., (1969), - Investigarea electrofiziologica in transpunerea scenica, Rev. de Psihologie nr. 3, Editura Academiei, Bucuresti

11. Corey, G., Marianne Corey, - 1982, Groups:Process and Practice, Brooks/Cole Publishing Company - California.

12. Davis, M.H. - 1983, Measuring Individual Differences in Empathy: Evidence for a Multidimensional Approach, Journal of Personality and Social Psychology, Vol.44, N0.113-126.

13. Feldman R.S. - 1985 ; Social Psychology,; Mc.Graw-Hill Bock Company, New York.

14. Gherghinescu, Ruxandra - 1996; Empatia si eroarea de atribuire (teza de doctorat), Institutul de Psihologie "M. Ralea" Bucuresti.

15. Guilford, J.P. - 1959; Traits of Creativity, (ed.), in Creativity and its Cultivation, H.H. Anderson Harper New York:.

16. Heider F., (1958), - The Psychology of Interpersonal Relations, John Wiley and Sohns Inc., New York

17. Larson, D. - 1984; Teaching Psychological Skills. Models for Giving Psychology Away, Brooks/Cole Publishing Company, California Monterey.

18. Lindzey G., Aronson E., (1969), - The Handbuch of Social Psychology, Vol 2, Addison - Wesley, Publishing Company, SUA

19. Maisonneuve, J. - 1966; Psycho-Sociologie des Affinites, , Editura P.U.F. Paris.

20. Manstead A., Miles M. - 1995,The Blacwell Encyclopedia of Social Psychology, New York.

21. Marcus, S. - 1971; Empatia, Ed. Academiei R.S.R.

22. Marcus, S. - 1986; Preocupari privind dezvoltarea capacitatii empatice, in Revista de Psihologie nr. 3.

23. Marcus, S. - 1987; Empatia si relatia profesor elev, Ed. Academiei, Bucuresti.

24. Marcus, S. - 1991; Note definitorii ale tipului empatic de personalitate, in Revista de Psihologie nr.1/2.

25. Marcus, S. - 1997, Empatie si personalitate, Editura Atos Bucuresti.

26. Marcus, S., Doina Saucan - 1994; Empatia si literatura, Ed. Academiei Romane, Bucuresti.

27. Marcus, S; Catina, A. - 1980; Stiluri apreciative, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti.

28. Mehrabian, A.; Ksicnzky, S.A. - 1979; A Theory of Affiliation, Lexington Book&Heathand, Company. London

29. Munteanu, Anca, - 1994 Incursiuni in creatologie, Editura "Augusta" - Timisoara.

30. Neveanu, P.P. - 1978; Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti.

31. Odobleja, St. - 1982; Psihologia consonantista, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

32. Pavelcu, V, - 1972, Motivatia creatiei stiintifice, in Revista de Psihologie, nr. 2

33. Pavelcu, V. - 1976, Metamorfozele lumii interioare, Ed. Junimea, Iasi

34. Pavelcu, V. - 1982, Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, EDP, Bucuresti

35. Roco, Mihaela - 1979, Creativitatea individuala si de grup, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R.

36. Rogers, C. - 1973, Les groupes des rencontre, Dunod Paris,.

37. Rogers, C. - 1959, Towards a Teorie of Creativity, in Creativity and its Cultivation, H. Anderson Ed. Harper, New York

38. Rogers, C. et C. M. Kinget - 1971, Psychoterapie