Mentalități

Problema studiului mentalitatilor se dezvolta odata cu procesele paralele de secularizare si modernizare ale unor sectoare diferite din cultura moderna. Astfel, pornind de la dezvoltarea ideii de critica in filosofie, relationand experimentul stiintific cu aplicatiile lui tehnologice si ideea de progres in societatea europeana (vestul Europei), se poate constata ca secularizarea si modernizarea infaptuite radical sau gradual, tintesc la schimbarea societatii umane. Pe de alta parte, descoperirile geografice ale perioadei post-renascentiste, precum si ascensiunea la putere ale unor noi entitati statale, formarea altora, constituie premisa majora pentru interesul manifestat pentru mentalitate, pentru ceea ce este ascuns inapoia motivatiei comportamentului cultural al individului uman. Aparitia unor stiinte noi, precum antropologia, psihologia, sociologia, stiintele politice concretizeaza procesul de secularizare, prin aceea ca creeaza noi teritorii ale cunoasterii, prin diviziunea si separarea a ceea ce mai inainte constituia o unitate a filosofiei umanului. Secularizarea consta si in ceea ce s-ar putea numi pierderea unei "aure" de mister, metafizice ori transcendente, pe care cultura o emana. Procesul de "desvrajire" al lumii poate fi cercetat dupa Max Weber, prin studierea unui anume model religios transpus intr-o lume care nu mai este institutional religioasa, ci se alcatuieste transformand religiozitatea experientei vechi intr-o formula noua. Interesul pentru culturile vechi, pentru "salbatic" si din acest moment pentru "celalalt", pentru imaginarul alteritatii, accentueaza cercetarile a unor categorii diferite de participanti si beneficiari ai procesului de cultura, spre sesizarea felului in care experienta culturala se depoziteaza intr-o memorie activa, reactivabila, transmisibila, care se poate invata, perfectiona. Desigur, in acest punct trebuie mentionata modificarea definitiei culturii insasi, si inceputurile unei actiuni de deconstructie si reconstructie a sensurilor culturii, prin renuntarea treptata la viziunile fundationaliste, esentialiste asupra culturii, spre definirea unei culturi terapeutice. Studiul mentalitatilor este o dovada elocventa a interesului actual pentru existenta diferentelor culturale, pentru inteelegerea acestora ca versiuni ale aceluiasi fenomen, si nu ca nivele superioare ori inferioare ale acestuia, prin urmare o chestiune care priveste de asemenea si democratizarea canonului cultural, fenomen la care suntem martori prin procesele de decolonizare si iesire din communism. Studiul mentalitatilor acopera arii, dupa cum banuim, trans-disciplinare. Metodele folosite de studiul mentalitatilor sunt transdisciplinare, fara a exclude celalalate stadii ale dezvoltarii conceptului, multi- si inter- disciplinaritatea. Transdisciplinaritatea este solutia care acomodeaza nevoie de a crea solutii la problemele pe care cultura secolului acesta si a celui care a trecut le-au ridicat ( exemple aplicate sunt ecologia, bio-etica,etc).

Literatura moderna, literatura secolului 20 ofera un teren fertil pentru studiul mentalitatilor in societatea europeana. Sa examinam pe scurt ratiunile pentru care consideram acest lucru posibil. Literatura moderna, in special romanul si eseul, care constituie de fapt si baza bibliografica a acestui curs, au devenit cunoscute la un interval relativ scurt dupa producerea lor ca "noutati". In connditiile in care in secolul 20 vorbim de institutia literaturii, si in care in unviersitati si scoli se studiaza literature ca disciplina aparte, autori literarari si operele acestora, se poate afirma ca acestea nu redau doar mentalitatatea unui singur individ de exceptie, autorul, ci si ca modeleaza ceva din sensibilitatea cititorilor, si dupa cum vedea, modeleaza rationalitatea acestora, aducand un aport considerabil la formarea unui imaginar colectiv. Un exemplu la indemana poate fi genul melodramei, nascut in cultura operei italiene, foarte raspandit apoi in cultura populara, prin romanul gotic ori povestirea senzationala. Exemplele ar putea continua cu romanul de dragoste, actiune, politista ori politica. Operele literare ale secolului 20 s-au dovedit la o privire mai atenta, in sensul unei relocari a interesului pentru literatura din unghiul contextualitatii culturale, trecand (fara a parasi terenul autonomiei esteticului) la un canon comunicational, martori de exceptie ai mentalitatii culturale. Astfel, scriitorii precum cei din lista operelor propuse pentru studiu si exemplificare, au evidentiat momentele de varf ale epocii lor, ori chiar devansandu-si epoca (Franz Kafka, James Joyce). Studiul acestor opere in conexiune cu ideea de mentalitate ne aduce in situatia de a observa care sunt invariantii comparatisticii literare si mai apoi de a face o paralela cu cei culturali, cu care sunt de fapt in stransa legatura. Asadar, se poate observa ca studiul literaturii si cel al mentalitatilor coincide in unele privinte cum ar fi acela in care este descries un comportament cultural, cum este cel al eroului de roman burghez (Bildungsroman), ideea de critica sociala, precum si de autonomizare tot mai accentuata a individului. Literatura a oferit o tipologie de erou cultural inaintea star-sistemului, si mult timp de acum inainte va fi capabila sa provoace (chiar pe un suport electronic) noutatea insasi sub diverse forme ale avangardei literare.

Legatura dintre canonul cultural si cel literar apare pentru unul din sociologii de mare ecou cum este Pierre Bourdieu ca esentiala pentru explicarea fenomenului cultural, ca pilda prin creearea campului de putere, ori prin nasterea intelectualului.

II. Conceptele de literatura universala si nationala. Marile curente literare ale secolului 20. Avangarda literara. Decanonizarea si recanonizarea canonului cultural si a celui literar.

Conceptul de literatura universala este evident legat de dezvoltarea romantismului. Inaintea anului 1832 cand Goethe proclama existenta unei Weltliteratur, exista numeroase tentative de a investiga