Istoria Psihologiei

In istorie identificam baza pe care stiinta psihologica de astazi a cumulat

treptat cinci principii de determinism in functionarea psihicului uman:

1) Principiul determinarii biologice, in dublu sens:

a) psihicul este o functie a sistemului nervos ce consta in orientarea "sub

forma de imagini" a lumii obiective (interne si externe);

b) psihicul este forma superioara de reglaj a relatiei individului cu mediul,

indeplinind astfel o functie de adaptare, deci de "problem solving" pentru

supravietuire;

2) Principiul determinarii sociale: homo sapiens este diferit de restul lumii vii prin

faptul ca "inmagazineaza" si "imprumuta" experienta de specie. Uneltele,

limbajul, conceptele, algoritmii, valentele obiectelor, chiar expresiile emotionale,

mecanismele de decentrare si empatie, chiar tot ce a putut acumula omenirea in

suta-milenara ei existenta sunt insusite, folosite si dezvoltate de fiinta umana in

context social.

3) Principiul dezvoltarii: orice functie psihica este supusa principiului invatarii si

dezvoltarii; nici un fenomen, stare sau competenta nu poate capata o explicatie

suficienta fara aportul experientei capatate prin interactiunea Subiect-mediu.

Psihicul este nu numai un service al acestei interactiuni, ci si un beneficiar. Orice

functie psihica se dezvolta in timpul vietii, fiind in fapt produs al dezvoltarii.

Factorii de progres ai acestui proces tin de particularitati neuro-functionale,

mediul de viata, continuturile si ritmurile activitatii.

4) Principiul actiunii: orice organism se afla intr-un raport activ cu mediul in care

traieste, psihicul deserveste acest proces, dar este si influentat prin continut si

procesualitate de aceasta interactiune. La diferite niveluri ale psihismului, in

filogenie si ontogenie, potentialul de activitate este diferit, fiind indicator si

conditie a "orientarii in situatie", deci a reglajului psihic. Subiectul uman invata sa

raporteze scopurile partiale ale actiunilor (dispuse in serii continue sau paralele) la

scopul ultim al activitatii.

5) Principiul functionarii sistemice. problema unitatii structural -functionale a

psihicului a fost intotdeauna o preocupare in planurile teoretic si aplicativ.

Modulele cognitiv, afectiv-motivational si volitiv, definite de catre Aristotel, apoi

nivelurile definite de psihanaliza si componentele personalitatii - toate au atributul

functionarii in sistem. Demonstratiile vin in principal din doua directii: cea a

tratarii genetice si cea a compensarii in caz de disfunctii.

Secolul al XX-lea a fost marcat, printre altele, de nasterea unor stiinte

despre sisteme: consonantismul, sinergetica, cibernetica; instructiv este

faptul ca toate s-au inspirat din comportamentul ghidat psihic, oferindu-i

psihologiei un loc central intre celelalte domenii de cunoastere.

Evolutia psihologiei poate fi urmarita sub mai multe aspecte, nici unul dintre

acestea, singur, nefiind suficient pentru constituirea identitatii unei stiinte.

1. Terminologie. Istoricii au cautat sa defineasca data si autorul care a folosit

prima data termenul psihologie: unii cred ca prioritatea o are Marco Marulik,

umanist croat, care l-a folosit in 1506; in 1524, tot el a publicat o carte (primul

volum) - "Psihologia gandirii umane"; altii o recunosc la Christian von Wolff,

care in 1732 a publicat un tratat de psihologie empirica si, in 1734, un altul de

psihologie rationala.

Terminologia psihologica a cunoscut schimbari in planurile lexical si

semantic, atat sub efectul metodologiei experimentale si a tehnicilor de prelucrare

statistica a datelor, cat si prin extinderea campurilor de aplicatie a cunostintelor de

psihologie in industrie, medicina, transporturi, invatamant, arta, comert, politica etc.

In ultima jumatate de veac psihologii s-au familiarizat cu termeni ca set, invatare

latenta, insight, gandire divergenta, model cognitiv, creatologie, reluctanta,

disonanta cognitiva, construct, actualizare etc.

2. Obiectul de studiu: Data fiind multitudinea de forme in care se manifesta psihicul,

precum si diversitatea functiilor sale, obiectul psihologiei a fost redefinit adesea

1. Aristotel, Despre suflet, Bucuresti, Editura StiinNifica, 1996.

2. Laertios Diogene, Despre vieNile si doctrinele filosofilor, Iasi, editura

polirom, 1997.

3. Grigore Nicola, Istoria psihologiei, Bucuresti, Editura FundaNiei

Romania de Maine, 2001.

4. M. Bejat, Geneza psihologiei ca stiinNa experimentala in

Romania, Bucuresti, Editura didactica si pedagogica,

1972.

5. V. Pavelcu, Drama psihologiei, Bucuresti, Editura