Ceea ce a fost observat de E. J. Langer (1978) ramane valabil si in prezent : o mare parte din cercetarile din psihologia contemporana se bazeaza pe ipoteza ca oamenii proceseaza constient si sistematic informatia oferita de mediu pentru a constri si reprezenta mental lumea si pentru a planui si a se implica in activitati. Asemenea lui E. J. Langer, si alti autori pun sub semnul intrebarii aceasta ipoteza. Mai intai, ei cerceteaza dovezile care sustin ca abilitatea de a exercita un asemenea control constient si intentionat este destul de limitata, astfel incat cea mai mare parte din viata psihica din fiecare moment se produce prin mijloace aflate in afara constiintei. Apoi acesti autori descriu diverse mecanisme care ar putea exercita un control automat asupra diferitelor fenomene din mediu si trec in revista dovezile care atesta atat existenta acestor mecanisme, cat si influenta lor asupra gandirii, emotiilor si comportamentelor. Au fost identificate trei forme principale de auto-reglare : o influenta automata a perceptiei asupra actiunii, urmarirea automata a scopurilor si o evaluare automata continua a experientei. Din aceste dovezi, autorii ajung la concluzia ca aceste sisteme psihice inconstiente functioneaza dupa regula << celui mai puternic >> in distribuirea sarcinilor de auto-reglare, urmarind mentinerea individului conectat la mediu cu cele mai multe beneficii.
<< Cea mai importanta cunoastere-aceea a completei lipse de libertate a vointei umane- este totodata cea mai saraca in a-si gasi adepti pentru ca are un dusman puternic : vanitatea umana >>
(F. Nietzsche, " Omeneste, prea omeneste")
Imaginati-va pentru o clipa ca sunteti un profesor de psihologie care cerceteaza cunoasterea constienta. Va dati seama tot timpul ca manipularile voastre subtile asupra judecatilor subiectilor si chiar asupra comportamentului acestora va reusesc -ii determinati pe subiecti sa le placa o anumita persoana sau sa o antipatizeze, sa fie veseli sau tristi, sa fie impertinenti sau sa actioneze cu un calm imperturbabil. Totusi, nici unul dintre ei nu-si da seama ce l-a facut sa se simta sau sa se comporte intr-un anumit fel.
Acum sa ne inchipuim ca sunteti acasa cu familia, in vacanta sau in concediu. Matusa sau cumnatul vostru se intereseaza politicos la ce lucrati in acea perioada. Voi incercati sa-i explicati cercetarile pe care le faceti si care sunt cele mai interesante concluzii la care ati ajuns. Va confruntati din nou cu neincrederea celorlalti. "Asta nu poate fi adevarat >> va raspunde cumnatul vostru. "Eu nu-mi amintesc sa mi se fi intamplat asa ceva nici macar o data .>>
Teza noastra, pe care o vom expune in continuare -aceea ca viata de zi cu zi nu este determinata de intentiile noastre constient deliberate, ci de procesele psihice declansate de caracteristicile mediului care actioneaza in afara controlului si orientarii constiente- este greu de acceptat de catre oamenii obisnuiti. Prin definitie, nimeni nu ar putea relata nici o experienta sau amintire a unei situatii in care a fost influentat din afara constiintei. Dar sa trecem de la opiniile persoanelor obisnuite la cele ale expertilor (cercetatorii din psihologie) si sa vedem ce au ei de spus in privinta rolurilor inegale jucate de cauzele constiente si non-constiente in viata cotidiana.
Principalele teorii vehiculate de-a lungul secolului 20 pot fi diferentiate in functie de modul in care ele au abordat aceasta problema: oamenii isi aleg si controleaza (prin acte de vointa) in mod constient si activ propriile experiente si comportamente sau acestea sunt determinate direct de alti factori, cum ar fi stimulii externi sau interni, forte inconstiente ?
Freud, de exemplu, a sustinut ca orice comportament uman este declansat mai ales prin impulsuri biologice si prin interventia interactiunii inconstiente a fortelor psihice pe care aceste impulsuri le activeaza. S-a considerat ca omul ignora de obicei aceste conflicte intrapsihice si efectul lor cauzal asupra comportamentului, desi este posibil ca ele sa devina constiente (de obicei pe divanul lui Freud) si, ca urmare, persoana sa-si shimbe comportamentul.
Teoriile behavioriste timpurii (Skinner, 1938; Watson, 1913) au avansat de asemenea ideea unui control non-constient al comportamentului, dar nu au plasat sursa acestui control in interiorul psihicului, ci in caracteristicile si evenimentele stimulatoare ale mediului extern. Aceste evenimente, ajutate de intaririle primite de persoana in trecut, directioneaza orice comportament al acesteia.
A treia perspectiva importanta a aparut la mijlocul secolului, o data cu teoria lui C. Rogers (1951) care are in centru eul si cu miscarea umanista (Kelly, 1955; Rotter, 1954). Ca reactie la perspectivele freudiana si behaviorista dominante in acea perioada, in care << oamenii erau vazuti ca actionand fie din cauza impulsurilor interne, fie atrasi de evenimentele externe >> (Seligman, 1991, pag 8-9), <<eul cauzal>> a fost conceput ca mediator intre mediu si raspunsul individului la acesta. Potrivit acestor teorii ale eului, comportamentul se adapteaza la mediu, iar acesta este un act de alegere constienta. Cincizeci de ani mai tarziu aceste teorii raman dominante in randul teoriilor motivationale si ale auto-reglarii (Bandura, 1986, 1990; Cantor & Kihlstrom, 1987; Deci & Ryan, 1985; Dweck, 1996; Locke & Latham, 1990, Mischel, Cantor & Feldman, 1996).
Ultima perspectiva, cea cognitiva contemporana, incearca sa explice atat teoretic, cat si practic, fenomenele psihologice in termenii mecanismelor deterministe. Desi exista modele care admit rolul jucat de procese de selectie sau <<executive>> de ordin superior, initiatorii acestora recunosc in general ca abenta informatiilor suplimentare privind modul in care sunt facute alegerile este un punct slab al acestui model teoretic. De exemplu, cartea de capatai scrisa de Neisser (1967), <<Psihologia cognitiva>>, descrie <<problema executiei>>, in care procesul de alegere flexibila si de selectie apare reprezentat sub forma unor homunculusi sau <<mici fiinte din creier>>, imagine care nu poate constitui baza unei explicatii stiintifice. Aceasta pozitie se regaseste si in textul lui Barsalou (1993) in care el aseamana vointa libera cu un homonculus, atragand atentia ca <<majoritatea psihologilor cognitivisi cred ca legile fundamentale ale lumii fizice guverneaza intregul comportament uman>> (pag 91).
Din fericire cea mai mare parte din psihologia contemporana a deplasat accentul
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
