Comunicare

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Acest capitol evidentiaza importanta comunicarii interpersonale pentru procesul de management. Se pune accent pe rolul critic, dar adesea neglijat al comunicarii interpersonale deschise si expresive în realizarea unui management eficace.

1.1. Rolul managerului si comunicarea

Managementul este arta de a realiza obiectivele organizatiei prin intermediul subordonatilor . De aceea, comunicarea constituie parte integranta a exercitarii functiilor managementului. Nu putem conduce fara a comunica. Nu putem lua decizii corect fundamentate si nu le putem pune în aplicare fara a comunica.

În mod traditional, rolul managerului în cadrul unei organizatii este cel de a previziona, organiza, antrena, coordona, controla si regla activitatile subordonatilor, în combinatie cu celelalte resurse: materiale si financiare.

Relativ putina importanta se acorda relatiilor managerului cu ceilalti membrii ai organizatiei. Se considera ca managerii nu ar trebui sa se preocupe de sentimente si emotii, exprimarea acestora fiind în mod traditional evitata si cenzurata în cadrul organizatiilor.

Însa, tocmai neglijarea factorilor interpersonali, este cea care conduce de multe ori la reducerea eficacitatii grupurilor si indivizilor si la nerealizarea obiectivelor organizatiei.

Pentru a ilustra aceasta afirmatie va propunem urmatorul exemplu:

“Sa respecti planurile exact asa cum le-a desenat Dan. Nu putem face nici o greseala. Daca prototipul nu e gata pâna joi, vom pierde un contract important.”

Cu aceste cuvinte, Dragos Dragomirescu, seful compartimentului Cercetare - Dezvoltare al unei mari întreprinderi de produse electronice, a pus pe bancul de lucru al lui George Petrescu un set de planuri pentru un nou dispozitiv de control. George a dat din cap, în semn ca a înteles, dar de fapt abia îsi stapânea furia. Înca o data, îsi spunea el, Dragomirescu si-a aratat preferinta pentru Dan Ionescu, proiectantul. Dan era cel care primea laudele pentru o treaba bine facuta, cu Dan se consulta seful când avea vreo problema, în timp ce tot ceea ce spunea el era tratat “de sus” si superficial.

Dupa ce Dragomirescu a iesit din laborator, George a început sa se uite peste planuri. Deodata, ochii i s-au marit de interes: vazuse o greseala la dispozitivul de cuplare…Deci, Dragomirescu vrea ca el sa respecte întocmai planurile lui Dan. Ei bine, exact asa va face.

George a terminat dispozitivul pâna joi, asa cum fusese programat. În timp ce Dragomirescu se grabea sa iasa cu prototipul din laborator, George i-a aruncat un surâs batjocoritor. O ora mai târziu, Dragomirescu se întorcea rosu de furie, cu prototipul în mâna.

“Nu merge! Nu mai putem obtine contractul si seful meu tipa la mine! Ce naiba s-a întâmplat, George?”

George se scarpina în cap, prefacându-se nedumerit: “Nu pot sa înteleg. Am respectat întocmai planurile lui Dan, asa cum mi-ati spus. Poate e o greseala…”

Relatia dintre comunicare si procesul de management poate fi descrisa prin schema urmatoare:

Figura 1. Procesul de management si comunicarea

(Sursa: Henry Albers, “Principles of Management: A Modern Approach”, John Wiley & Sons, 1990)

Comunicarea descendenta este, în principal, de natura directiva si urmareste sa transmita asteptarile managerului referitoare la performantele subordonatilor. Acest tip de comunicare este legat de exercitarea functiilor de previziune, organizare, coordonare si antrenare. Comunicarea ascendenta constituie un feedback care informeaza managerul în legatura cu rezultatele efectiv obtinute sau orice problema care ar putea apare. Acest tip de feedback este legat în principal de functia de control - reglare a managementului, dar este utilizat si pentru culegerea de informatii necesare în previziune, coordonare si antrenare.

Comunicarea poate fi realizata pe canale formale sau informale, poate fi scrisa, orala sau nonverbala. Indiferent de canalul utilizat, comunicarea va fi influentata de atitudinile si valorile participantilor. De aceea am inclus sentimentele în schema de mai sus.

Chiar daca un manager pare a îsi îndeplini functiile în mod adecvat, el poate esua în realizarea obiectivelor daca nu este competent si în domeniul comunicarii interpersonale. Se pune deci întrebarea ce anume produce esecuri în comunicare si cum pot fi acestea evitate.

1.2. Un model al comunicarii interpersonale

Pentru a întelege cum putem îmbunatati comunicarea interpersonala trebuie sa stim mai întâi ce trebuie îmbunatatit. Vom încerca, cu ajutorul modelului de mai jos, sa identificam domeniile în care apar probleme în comunicare si mecanismele care le produc.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cap7.doc
  • Increderea in sine si comunicarea eficace.doc
  • managementul si comunicarea.doc
  • Modele pentru intelegerea relatiilor interpersonale.doc
  • Obstacole in comunicare.doc
  • Stiluri de comunicare.doc
  • Tehnici si abillitati de comunicare eficace.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7.1/10 (8 voturi)
Nr fișiere:
7 fisiere
Pagini (total):
41 pagini
Imagini extrase:
43 imagini
Nr cuvinte:
17 664 cuvinte
Nr caractere:
90 984 caractere
Marime:
67.61KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Profesorului:
Rucsandra Rascaru
Sus!