Teoria și Metodologia Evaluării

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Societatea contemporană, caracterizată printr-o dezvoltare accelerată şi printr-un ritm galopant al progresului, generate şi de amploarea fenomenului globalizării, este dominată de tendinţa creşterii permanente a standardelor de performanţă, astfel încât evaluarea reprezintă un proces indispensabil în toate sistemele şi domeniile de activitate. Sistemul de educaţie, în calitate de subsistem fundamental al sistemului social, are ca obiectiv general satisfacerea exigenţelor, aşteptărilor şi nevoilor societăţii, perspectivă din care este la rândul său evaluat, pentru a i se stabili eficienţa prin prisma raportului dintre resursele materiale şi financiare investite de societate şi rezultatele învăţământului, concretizate în calitatea forţei de muncă şi în contribuţia sa la creşterea productivităţii muncii. Evaluarea de ansamblu a sistemului educaţional se realizează prin evaluarea componentelor sale (instituţiile de învăţământ, planurile şi programele şcolare, resursele materiale disponibile, cadrele didactice, elevii) şi vizează obţinerea de informaţii referitoare la rezultatele procesului de învăţământ, astfel încât factorii de decizie să intervină, prin măsuri ameliorative, de reglare/autoreglare a sistemului, în vederea îmbunătăţirii performanţelor acestuia.

La nivelul sistemului, evaluarea şcolară (pedagogică) reprezintă una dintre componentele de o complexitate deosebită ale acestuia, iar locul, rolul şi importanţa evaluării în sistemul educaţional au fost reconsiderate şi redimensionate în ultimele decenii, când au fost elaborate foarte multe lucrări pe această temă şi au fost întreprinse numeroase cercetări în vederea investigării unor aspecte ale acestui proces. Ca parte integrantă a curriculumului, evaluarea reprezintă feed-back-ul eficienţei procesului de predare-învăţare şi este realizată de către cadrele didactice prin strategii didactice adecvate, finalizându-se cu aprecieri asupra funcţionării interne a acţiunii educaţionale. Obiectivul principal al evaluării şcolare nu este doar de a obţine nişte date, ci, pe baza analizei acestora, de a perfecţiona procesul educativ.

Evaluarea şcolară, în accepţiunea lui Constantin Cucoş, este procesul prin care se obţin şi se furnizează informaţii utile, în vederea adoptării unor decizii ulterioare pentru îmbunătăţirea randamentului şcolar

Ştefan Păun consideră evaluarea ca fiind procesul de măsurare şi apreciere a rezultatelor sistemului de educaţie şi învăţământ, a eficienţei resurselor, în vederea comparării rezultatelor cu obiectivele propuse şi adoptării unor decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare

Ioan Jinga este de părere că evaluarea este procesul de comparare a rezultatelor instructiv-educative cu obiectivele planificate şi cu resursele utilizate

Conform lui Ioan Bontaş, evaluarea cunoştinţelor este actul didactic complex care asigură evidenţierea atât a cantităţii cunoştinţelor dobândite, cât şi a calităţii lor, şi care stabileşte valoarea (nivelul, performanţele şi eficienţa) acestora la un moment dat (curent, periodic şi final), oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare

În opinia lui Ioan Nicola, evaluarea vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare

Laura Căpiţă şi Carol Căpiţă consideră că evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare, în scopul emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Teoria si Metodologia Evaluarii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
73 pagini
Imagini extrase:
73 imagini
Nr cuvinte:
18 945 cuvinte
Nr caractere:
106 211 caractere
Marime:
103.89KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Sus!