Cunoastere comună versus cunoastere stiintifică
Cunoasterea comună: caracteristici
Trăind în societate, fiecare individ îsi însuseste în cursul existentei sale o sumă de
cunostinte despre traiul laolaltă al oamenilor. Aceste cunostinte se bazează pe
experienta directă a indivizilor. Este ceea ce numim „cunoasterea comună” (sau
„spontană”, „cotidiană”, „la nivelul simtului comun”, „la nivelul bunului simt”).
Cunoasterea comună reprezintă însusirea de către agentul cunoscător a unei
informatii legate nemijlocit de conditiile praxiologice în care actionează. În activitatea
lor practică oamenii, ca agenti cunoscători individuali sau colectivi, utilizează
cunostintele dobândite anterior, transmise cu ajutorul limbajului natural de la o
generatie la alta în procesul socializării.
Structura si configuratia activitătilor practice contemporane, modul de raportare la
mediul natural si social, sistemul de valori, orizontul cunostintelor anterioare
alcătuiesc ”situatia praxiologică determinată” în care se realizează actul cunoasterii.
Simtul comun, la care apelăm cu totii pentru a explica ceea ce se întîmplă si pentru a
prevedea ce se va întîmpla, se derulează în două etape. În prima etapă, în mod
spontan, ne facem o idee despre evenimentele trecute. Cea de-a doua etapă în
cunoasterea la nivelul simtului comun constă în extrapolarea explicatiilor de la
situatiile trecute la cele prezente sau viitoare.
Evident, această extrapolare nu se face în termeni de probabilitate, ci într-o
modalitate mecanicistă de transpunere a explicatiilor de la o situatie la alta.
Între activitatea practică a oamenilor si activitatea de cunoastere există o largă
interferentă, tipul cunoasterii comune fiind în decursul evolutiei societătii depăsit de
cunoasterea stiintifică. Si în ceea ce priveste cunoasterea societătii, a traiului laolaltă
al oamenilor, asistăm la acelasi proces de depăsire, prin aparitia si evolutia
sociologiei si a celorlalte discipline socioumane, a cunostintelor la nivelul simtului
comun de către cunoasterea teoretică.
A rămâne la nivelul simtului comun ”înseamnă a-i acorda acestuia o autoritate pe
care el n-o mai are de multă vreme în celelalte stiinte” (Durkheim, 1895/1974, 35).
Într-o serie de experimente s-a demonstrat influenta limbajului, ca element al culturii,
asupra procesului de memorare: un lucru este mai usor readus în memorie dacă
pentru el există un termen lingvistic corespunzător.
Un alt factor care limitează cunoasterea spontană este socializarea, procesul de
formare a personalitătii în acord cu normele si valorile societătii în care individul se
naste si trăieste.
Fără a nega rolul simtului comun în initierea cercetărilor psihologice sau sociologice
– multe studii stiintifice au pornit de la observatiile cotidiene sau de la situatia
concretă a cercetătorului –, făra a contesta posibilitatea formalizării si structurării
teoretice a propozitiilor generate de cunoasterea comună – vezi teoria echilibrului
(Fritz Heider, 1946) sau teoria crizei de identitate (Erik H. Erikson, 1968) –
considerăm că stiinta oferă o cunoastere ce depăseste perfor5mantele simtului
comun. Suntem de acord că: “că si în perimetrul socioumanului, alături de
continuitate, pe anumite dimensiuni, între cunoasterea de tip comun (cotidiană) si
cea sistematică (stiintifică) există – si este de dorit să fia asa – deosebiri de esentă”
(Ilut,1997, 10). Asadar, relatia dintre cele două tipuri de cunoastere este dialectică,
de negare si de preluare, implicând “ruptura”, dar si “continuitatea”.
Caracteristicile cunoasterii stiintifice
De-a lungul istoriei s-au impus mai multe modalităti de generare si testare a
adevărului enunturilor despre realitate. Walter Wallace (1971) ia în discutie patru
astfel de modalităti.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
