Stiluri de Conducere

Stilul de conducere este modul concret de jucare a unui rol, deci de transpunere efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce derivă din statutul de conducător. (Zlate, 2004: p. 97)

O problemă ce poate fi abordată în legătură cu stilurile de conducere o constituie tipologiile stilurilor de conducere. Numărul tipologiilor stilurilor de conducere este foarte mare şi de aceea am avut în vedere o clasificare în funcţie de numărul dimensiunilor luate în calcul de diverşi cercetători.

Tipologiile unidimensionale pornesc de la mai multe activităţi ale conducătorului dar avantajează una dintre acestea, care devine astfel esenţială.

Cea mai ilustrativă tipologie unidimensională este propusă de Kurt Lewin şi colaboratorii săi R. Lippitt şi R. K. White, în 1939, care distinge trei stiluri:

- autoritar sau autocratic, în care conducătorul determină activitatea grupului, fixează sarcinile de muncă şi metodele de lucru. Pe termen scurt stilul este eficace dar generează tensiuni, nemulţumiri, frustrări, ostilitate şi chiar agresivitate;

- democratic, în care conducătorul discută problemele şi adoptă deciziile împreună cu grupul, chiar dacă face aprecieri obiective şi realiste asupra activităţii celorlalţi. Stilul este eficace, asigură interdependenţa de acţiune a membrilor grupului, precum şi stabilirea unor relaţii de bună colaborare şi a unui climat socio-afectiv plăcut;

- laissez-faire sau liber, când conducătorul lasă subordonaţilor săi întreaga libertate de decizie şi acţiune, furnizează anumite informaţii suplimentare şi nu se interesează de derularea activităţii, deşi la început favorizează instalarea unei atmosfere destinse. Stilul generează o eficienţă scăzută, deoarece în cadrul grupului se lucrează fără angajare profundă în muncă şi la întâmplare.

Criterii de evaluare Stil Autoritar Democrat Laissez-faire

Eficienţă Secvenţial – mare

Ca tendinţă – în scădere Mare şi constantă Fluctuantă

Ca tendinţă - slabă

Satisfacţie Centrare pe lider

Subordonaţii exprimă mai multă nemulţumire

Satisfacţia scade în timp Centrare pe grup

Satisfacţie mare şi generalizată Individualizată

Agresivitate Mare Scăzută Scăzută

Climat de grup Agresiv-apatic Cooperator Anarhic

K. Lewin – Specificul şi efectele stilurilor de conducere

N. R. F. Maier (1957) şi-a imaginat un triunghi echilateral şi a aşezat în fiecare vârf cele trei stiluri clasice, iar la mijlocul fiecărei laturi a trasat alte trei stiluri intermediare:

- paternalist, caracterizat prin faptul că autoritatea ia decizia, dar ţine cont într-o oarecare măsură şi de dorinţele indivizilor;

- majoritar, bazat pe participarea membrilor grupului şi pe dominarea minorităţii de către majoritate;

- liber cu discuţii, presupune o discuţie fără a se viza însă nici o acţiune organizată.

Nu este exclus ca un conducător să „cadă” în interiorul triunghiului, ceea ce înseamnă că el va prezenta toate caracteristicile enumerate. Dacă stilul e definit prin gradul de libertate acordat, singura situaţie liberă este cea de laissez-faire. Sistemul autocratic şi cel democratic restrâng libertatea prin presiunea şefului, respectiv a grupului.

Autoritar

Majoritar Paternalist

Democrat Laissez-faire

Liber cu discuţii

Maier – Tipologia stilurilor de conducere

J. A. C. Brown (1954, 1961) descrie trei tipuri de de conducători autoritari (strict, binevoitor, incompetent) şi două tipuri de conducători democratici (democratul autentic şi pseudodemocratul):

- autoritarul strict este sever dar corect, nu-şi deleagă niciodată autoritatea, utilizează formule de tipul „afacerile sunt afaceri”, „timpul costă bani”, are tendinţe conservatoare, este generos cu cei din jur care îşi îndeplinesc conştiincios îndatoririle, ţine la distincţia dintre conducător şi muncitor;

- autoritarul binevoitor este chinuit de conştiinţa faptului că sarcina lui nu este doar aceea de a produce obiecte, ci de a răspunde şi de subordonaţii care îi sunt încredinţaţi. Se interesează de viaţa lor extraprofesională, de credinţele, de moralitatea lor, fapt pentru care este întotdeauna apreciat;

- autoritarul incompetent este un conducător „infantil”, lipsit de scrupule, minte, brutalizează, corupe, ia toate măsurile care crede că îl vor ajuta la realizarea scopurilor sale;

- democratul autentic este cel care îşi deleagă autoritatea până la eşaloanele cele mai de jos ale ierarhiei, conduce munca liber aleasă de oameni; când lipseşte, nu se întâmplă nimic rău în grup;

- pseudodemocratul nu prea diferă de autoritarul incompetent, adoptă formule verbale aparent democratice, dar, în esenţă, nu se interesează de problemele oamenilor, ci îşi urmăreşte propriile interese.