Sociologia Educației

SOCIOLOGIA EDUCAŢIEI

CURS 1

1. OBIECTUL SOCIOLOGIEI EDUCAŢIEI

Definirea obiectului sociologiei este strâns corelată cu definirea sociologiei ca ştiinţă. Preocuparea pentru această problemă este prezentă pe tot parcursul istoriei sociologiei, reflectând concomitent:

1). dificultăţile reale legate de definirea obiectului sociologiei;

2). diversitatea concepţiilor despre societate, fenomenele sociale şi, în funcţie de aceste concepţii, diversitatea poziţiilor privind definirea obiectului sociologiei şi a sociologiei ca ştiinţă. Astfel se explică marea diversitate a definiţiilor, aşa cum acest lucru se poate observa în analiza diferitelor curente, orientări, şcoli sociologice.

Dificultatea definirii obiectului sociologiei (şi, deci a sociologiei) decurge din faptul că sfera socialului este, simultan, obiectul cercetării a o serie de ştiinţe, de la istorie la pedagogie, de la demografie la politologie etc., iar numărul acestor ştiinţe se află în continuă creştere.

Prin urmare, definirea obiectului sociologiei (şi a sociologiei ca ştiinţă), la fel ca şi în cazul altor ştiinţe care studiază socialul presupune:

- delimitarea, în cadrul sferei socialului, a unui domeniu distinct, propriu numai ştiinţei respective;

- precizarea sistemului tematic, conceptual, a unghiului de vedere specific şi, în strânsă legătură cu aceasta

- aplicarea unei metode proprii în investigarea obiectului.

Demersurile pentru definirea obiectului sociologiei servesc concomitent:

- delimitarea cât mai corectă a domeniului sociologiei (şi totodată a celorlalte ştiinţe care se ocupă de sfera socialului);

- stabilirea punctelor de contact, a posibilităţilor şi cerinţelor de cooperare între aceste ştiinţe.

O problemă specifică în definirea obiectului sociologiei (şi nu numai în cazul acesteia) decurge din faptul că, spre deosebire de o relativă stabilitate, uneori deosebit de îndelungată, a fenomenelor şi proceselor din natură, societatea se caracterizează printr-un pronunţat dinamism, accelerare a ritmurilor transformărilor şi creştere a complexităţii fenomenelor, ceea ce impune ştiinţelor din acest domeniu un efort permanent de reînnoire, conform cu schimbările obiectului studiat.

Într-un sens larg, sociologia poate fi definită ca o ştiinţă a realităţii sociale, a fenomenelor, relaţiilor, proceselor, instituţiilor sociale, a formelor de asociere şi viaţă colectivă, a comportamentelor, conduitelor şi acţiunilor sociale, a societăţii ca totalitate şi a legităţilor realităţii sociale.

Obiectul sociologiei îl constituie studiul şi reconstrucţia teoretică, într-un sistem conceptual coerent, a fundamentelor vieţii sociale: condiţiile ecologice şi biosociale, organismul social de producţie, structurile şi comunităţile social-umane, activitatea umană în formele ei specifice, valorile materiale şi spirituale rezultate din această activitate.

Sociologia, ca ştiinţă unitară a realităţii sociale considerată ca totalitate, studiază:

a). Condiţiile naturale ale vieţii sociale – noţiunea de viaţă socială, condiţiile biologice, geografice şi demografice ale vieţii sociale (sociologia geografică, demografia şi ecologia socială, iar în cadrul acesteia din urmă, sociologia mediului urban şi sociologia mediului rural) etc.;

b). Structurile fundamentale ale formaţiunilor sociale şi dinamica acestora – categoriile de grupuri sociale (grupuri mici, de nivel mediu şi grupuri mari, grupuri primare şi secundare, formale şi neformale, grupurile cu scop etc.), colectivităţile teritoriale, clasele şi păturile sociale, statul, naţiunea, etc.

Această analiză se referă totodată la geneza structurilor sociale, la problemele coeziunii sociale, contactul spaţial şi social, interacţiunea reciprocă, acţiunea socială, relaţiile şi dependentele sociale, instituţiile sociale, controlul social, organizaţia socială, etc.

c). Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială şi, în primul rând, activitatea practică productivă, a căror studiu în profunzime este obiectul sociologiei industriale, sociologiei rurale sau agrare, sociologiei muncii, sociologiei pieţei etc.

d). Ansamblul instituţiilor suprastructurale, a structurilor spirituale, ideologice, etc., de care se ocupă în special sociologia politică, sociologia dreptului, sociologia religiei, a moralei, a educaţiei, artei, mijloacelor de comunicaţie de masă etc.

e). Ansamblul structurilor, tipurilor de civilizaţie şi cultură istorice şi, în special, a celor care coexistă în cadrul structurilor sociale contemporane – cercetări complexe de sociologie istorică, antropologie socială, etnologie etc.

f). Procesele sociale, tipurile de procese sociale, problemele dezvoltării sociale, mişcările sociale, progresul social.

Dintotdeauna, într-o formã mai mult sau mai puţin conştientizată omul a încercat, sã se cunoascã pe sine şi lumea în care trăieşte – lumea materialã, lumea socialã şi cea spiritualã.

Termenul de sociologie a fost folosit pentru prima dată de cãtre Auguste Comte (în 1832), fiind preluat de diferiţi autori, care au definit sociologia ca studiu ştiinţific sau pozitiv al faptelor sociale.

Sociologia este ştiinţa care studiazã realitatea socialã şi procesualitatea devenirii şi realizãrii acesteia. Noţiunea de sociologie a fost introdusă de Auguste Comte în anul 1832, în locul noţiunii de "fizică socială".

Cu mai bine de 2300 de ani înainte, Aristotel scria că "omul este prin natura sa un animal social", fără ca această reflecţie să întemeieze propriu-zis o ştiinţă.

Majoritatea autorilor au definit sociologia ca studiul ştiinţific sau pozitiv al faptelor sociale. Ca variante de definiţii menţionăm câteva exprimate succint:

E.Durkheim - ştiinţa faptelor sociale;

G.Gurvitch - ştiinţa fenomenelor sociale totale;

D.Gusti - ştiinţa realităţii sociale;

Tr.Herseni - ştiinţa societăţilor omeneşti.

Sociologia este o ştiinţã a societăţii abordată ca “întreg” – sub aspectul ansamblului ei de componente, de laturi şi interacþiuni dintre acestea.