Psihosociologia Familiei

Previzualizare curs:

Extras din curs:

De ce este important să ne cunoaştem elevii şi familiile lor?

Probabil că multe ghiduri sau materiale de formare încep cu o introducere, adesea prea oficială şi plictisitoare, în care sunt prezentate motivele pentru care s-a scris acel text sau care este cea mai potrivită modalitate de a-l utiliza. Ghidul de faţă nu va începe astfel, ci printr-un exerciţiu, să-i spunem de imaginaţie, prin care vă invităm să vă închipuiţi că ne aflăm faţă în faţă şi pe parcursul unor ore petrecute împreună vom găsi răspunsuri, dar şi întrebări legate de cunoaşterea elevilor noştri.

Să cunoaştem elevii şi familiile lor

Iată întrebările asupra cărora ne vom opri pentru început:

• În prima zi de şcoală, atunci când vă întâlniţi cu elevi noi, cum vă prezentaţi? Ce spuneţi despre dumneavoastră?

• Cum vă place să se prezinte elevii dumneavoastră? Ce anume vă interesează cel mai mult?

• Din experienţa avută până în prezent, ce anume vă ajută să vă cunoaşteţi elevii?

Primul pas fiind făcut, vă vom spune că ne apropiem de cele mai importante răspunsuri la întrebarea „Cum să ne cunoaştem elevii?” doar pe măsură ce ne asigurăm că putem răspunde onest şi direct la întrebări legate de noi înşine, de cât de mult ne cunoaştem pe noi şi, mai ales, cât de mult suntem dispuşi să-i lăsăm pe ceilalţi să ne cunoască.

Aşa cum vă invitam mai devreme, vă propunem să acceptaţi pe parcursul acestui modul o abordare complexă şi atractivă a celei mai importante provocări pentru un cadru didactic: cunoaşterea fiecărei eleve/ a fiecărui elev.

Vom parcurge acest drum împreună respectând deopotrivă promisiunea faţă de noi înşine că, odată cunoscut stilul de învăţare sau tipul de inteligenţă dominant sau care este motivaţia pentru învăţare a unui elev, urmează să dezvoltăm materiale de învăţare adecvate lui şi să dezvoltăm noi abilităţi care să-i fie utile în timpul şcolii, dar mai ales după aceea.

Cât despre motivaţia acestui demers, adăugăm că avem responsabilitatea cunoaşterii elevilor pentru a le descoperi şi dezvolta potenţialul şi pentru a-i ajuta pe ei să se cunoască. Vor fi uşor de atins etapele necesare dacă îi vom aborda ca individualităţi şi nu ca parte a unui grup.

Reflectaţi asupra listei de mai jos cu valori şi atitudini necesare profesorilor care vor să îşi cunoască elevii.

• încredere,

• empatie,

• conştientizarea şi eliminarea prejudecăţilor,

• interes autentic egal pentru elevi,

• respect pentru toţi elevii,

• creativitate,

• disponibilitate pentru învăţare continuă.

Adăugaţi şi altele pe care le consideraţi importante acum:

• ...

Cum puteţi grupa ideile identificate? Care ar putea fi criteriile de grupare?

Amintiţi-vă din experienţa de elev/elevă, cine a fost profesoara / profesorul preferat?

• Enumeraţi calităţile sau caracteristicile prin care puteţi descrie persoana aleasă.

Veţi putea selecta din următoarele exemple de activităţi pe cele care se potrivesc cel mai bine clasei dumneavoastră, fie că este nou formată sau cu o experienţă comună de 2-3 ani. În alegerea activităţii, vă propunem să ţineţi cont de:

o nevoile elevilor,

o obiectivele propuse,

o situaţiile noi, evenimentele clasei,

o istoria şi cultura grupului.

De dumneavoastră depinde să asiguraţi un mediu securizant, de încredere, în care fiecare să se simtă acceptat, valorizat şi nu judecat. În astfel de ocazii, se solicită elevilor propunerea şi respectarea unor reguli (de exemplu, „să ascultăm fără să întrerupem”).

1. Exerciţii de prezentare a elevilor

• Istoria prenumelui. Începeţi dumneavoastră prin a vă spune de unde aveţi prenumele, a cui preferinţă a fost (a mamei/ a tatălui), ce semnificaţie are numele, dacă v-a plăcut întotdeauna sau cum altfel v-ar fi plăcut să vă cheme, dacă aveţi un alint preferat /nepreferat, chiar porecla, dacă o cunoaşteţi. Acest prim pas va sparge sigur gheaţa şi veţi numi o elevă sau un elev care v-a continua în acelaşi mod. Se vor numi între ei până când ne vom asigura că s-au prezentat toţi elevii participanţi. Este şi o modalitate pentru a-şi reţine numele (chiar puteţi folosi ecusoane desenate de ei) şi de a sesiza anumite preferinţe ale lor pentru unii colegi. Atenţie! Dacă cineva nu se simte pregătit să răspundă, nu insistaţi. Eventual, reveniţi cu delicateţe la final.

• Activităţile preferate (interese, pasiuni). Fiecare elev(ă) îşi va realiza, de preferat pe o hârtie colorată, o „carte de vizită” originală prin care va putea face cunoscute celorlalţi colegi preferinţele sale de petrecere a timpului liber. Odată prezentate cărţile de vizită, ele pot fi expuse. O modalitate mai atrenantă poate fi şi afişarea acestora pe unul dintre pereţii clasei, urmând ca, pe rând, să descopere despre cine este vorba în acea carte de vizită. Opţional, copiii pot crea şi colaje autoportret din diferite materiale: textile, plastice, cartoane etc.

Observații:

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS ARAD

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

Filiala BAIA MARE

Specializarea: PEDAGOGIE

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Psihosociologia Familiei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
5 318 cuvinte
Nr caractere:
26 512 caractere
Marime:
27.24KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Profesorului:
Ardelean Delia
Sus!