Psihologia Educației - Parte Integrantă a Fenomenului Educațional

CURS 1

Psihologia educaţiei – parte integrantă a fenomenului educaţional

Parte integrantă a dezvoltării sociale şi personale, educaţia poate fi întâlnite în multiple ipostaze: ca fenomen, proces, relaţie, ansamblu de influenţe, intervenţii şi interacţiuni etc. Esenţa educaţiei ne este dezvăluită chiar de sensurile pe care le au „rădăcinile” latine ale cuvântului : educo, educare= a creşte, a hrăni (din punct de vedere cultural, moral, social).

Ca fenomen - educaţia apare ca element determinant al devenirii noastre ca fiinţe umane, atât în ceea ce priveşte formarea personalităţii, cât şi în ceea ce priveşte evoluţia societăţii. Astfel, educaţia apare şi ca important agent al socializării (procesul de integrare a fiecărui individ în structurile sociale), prin intermediul dezvoltarea fiecărei persoane beneficiind şi de aportul aspectelor culturale.

Ca proces – educaţia vizează transformarea , în sens pozitiv, a fiinţei umane, într-o succesiune de etape, achiziţii şi restructurări care au drept scop atât integrarea individului uman în societate, cât şi afirmarea maximă a potenţialului său individual.

Ca relaţie - educaţia se referă la interacţiunile şi comunicarea specifică ce se stabilesc între principalii actori ai sferei educaţionale: educatorul (învăţătorul/ profesorul) şi educabilul (elevul /studentul). Se regăseşte în calitatea şi tipul de raporturi pe care le stabilesc persoanele ce modelează fiinţa umană cu cei care sunt formaţi şi instruiţi, adică susţinuţi în dezvoltarea lor psihosocială.

În esenţă educaţia se referă la „orice act uman prin intermediul căruia se realizează o anumită influenţă asupra unui individ, influenţă capabilă să determine o anumită reacţie a individului, o anumită modificare a personalităţii sale. Aceste modificări pot afecta toate dimensiunile personalităţii : intelectivă, afectivă, atitudinală, comportamentală, acţională” (Dumitru, 2001, p16, apud. Sălăvăstru, 1994).

În literatura de specialitate se vorbeşte despre o triplă ipostază a fenomenului educaţional:

1. educaţia formală –ansamblul influenţelor şi intervenţiilor intenţionate şi organizate ce se realizează în cadrul instituţiilor specializate (grădiniţe, şcoli, universităţi);

2. educaţia nonformală – totalitatea influenţelor educative derulate în alte instituţii decât cele de învăţământ (activităţi extraşcolare realizate în cluburi pentru copii/ adolescenţi, teatre etc), prin intermediu unor activităţi opţionale sau facultative , având acelaşi efecte formative asupra formării personalităţii elevului;

3. educaţie informală - influenţe exercitate de diverse „medii educaţionale” şi care sunt mai degrabă nesistematice, întâmplătoare, neselectate şi neorganizate din punct de vedere pedagogic. Multe din aceste influenţe îşi lasă amprenta asupra dezvoltării noastre datorită numeroaselor împrejurări şi contexte ale vieţii cotidiene pe care le trăim.

La nivel practic cele trei forme ale educaţiei reuşesc să se completeze, oferind atât o viziune integratoare a fenomenului educaţional, cât şi o susţinere multiplă a devenirii umane (pe mai multe dimensiuni şi arii de influenţă şi manifestare).

În literatura de specialitate educaţia este privită sub 2 aspecte de bază (Dumitru, 2001,p.16):

1. În sens larg, educaţia se referă la ansamblul tuturor influenţelor, intervenţiilor şi acţiunilor exercitate asupra indivizilor umani (de regulă copii şi tineri) de către alţi indivizi umani (de regulă adulţi) având drept scop formarea personalităţi, a omului ca fiinţă socio-culturală şi ca entitate psihoindividuală.

2. În sens restrâns, educaţia reprezintă ansamblul de acţiuni specializate, realizate în mod explicit, sistematic şi intenţionat, orientate valoric şi finalist de către persoane specializate şi pregătite corespunzător (educatorii) asupra altor persoane (elevi, studenţi), într-un cadrul organizat, instituţionalizat, cu scopul formării personalităţii lor, al pregătirii acestora pentru a face faţă solicitărilor vieţii profesionale, personale şi sociale.