Pedagogie Curs

1.1. Definiţia şi trăsăturile principiilor didactice

Conceptul de curriculum are, printre altele, avantajul că asigură o înţelegere sistemică a procesului de învăţământ, înţelegere care conduce la câteva subsisteme şi la interdependenţele dintre ele:

Tradusă în termeni de operaţii, această dublă conexiune se reduce la triada proiectare- organizare / desfăşurare - evaluare. Dacă ne întrebăm care este baza, temeiul sau fundamentul în raport cu care aceste corelaţii se produc in mod necesar, legic şi nu întâmplător, haotic ajungem la categoria de principii ale procesului de învăţământ .

Ele nu doar că orientează demersul de atingere a finalităţilor, cer selectarea / structurarea conţinutului sau utilizarea metodelor şi mijloacelor celor mai utile dar, mai ales, conduc spre şi asigură obţinerea celor mai bune performanţe.

De aceea, fie că pornim de la etimologia latină a termenului (a. principium = bază, temei, început; b. princeps = primul, cel mai important), fie de la modul de înţelegere propus anterior, ajungem să definim principiile procesului de învăţământ drept teze fundamentale, exigenţe de maximă generalitate, cu caracter legic (4, pag. 98) a căror respectare asigură eficienţa procesului didactic ( conform schemei următoare ):

Expresie a necesităţii, a lui “trebuie”, principiile didactice asigură atât de necesarul echilibru dintre “ceea ce are voie“ şi “ceea ce nu are voie“ un educator, dintre permisiv şi restrictiv, dintre libertate şi întâmplare. În calitatea sa de subsistem al sistemului curricular, principiile didactice conturează, alături de o suită amplă de norme, reguli şi legi, domeniul normativităţii didactice.

Sursa constituirii lor o reprezintă practica educativă. Aceasta a scos la iveală necesitatea respectării unor “algoritmi” sau a unor “ proporţii”, dacă dorim să obţinem rezultatele scontate. Aceste cerinţe, impuse, iniţial, în mod empiric, au fost numite de Comenius „ principiile generale ale învăţării şi predării” şi le regăsim astăzi fundamentate teoretic prin achiziţiile pedagogiei şi psihologiei, drept principii ale procesului de învăţământ.

Trăsăturile principiilor didactice sunt: caracter obiectiv, istoric, normativ, sistemic şi asupra lor se va concentra analiza care urmează:

a) caracter obiectiv - Principiile didactice, prin esenţa lor, exprimă nu dorinţe subiective ale educatorilor, nu cerinţe de moment sau întâmplătoare, ci necesarul la scara procesului didactic.Acesta, la rândul sau are o dimensiune internă (procesul de învăţare si legile sale psihologice) şi o dimensiune externă ( idealul educaţiei şi societatea care l-a elaborat). În timp ce latura internă este răspunzătoare de stabilitatea principiilor didactice, latura externă asigură flexibilitatea, dinamismul lor. De exemplu, dacă un învăţător teoretizează excesiv în definirea şi explicarea substantivului şi a tipurilor de substantiv considerând, în mod subiectiv, că aşa este bine pentru elevii săi, el va fi amendat de rezultatele obţinute de aceştia. În măsura în care elevii nu vor fi înţeles aceste aspecte din lipsa unui număr suficient de exemple concrete, pe text, învăţătorul îşi va optimiza intervenţia educativă în direcţia necesarului, impus de principiul asigurării unui raport eficient între teorie şi practică, pe fondul cerinţelor impuse de principiul accesibilităţii;

b) caracter istoric - Atât forma, cât şi conţinutul principiilor didactice se îmbogăţesc, se adaptează la specificul nou al diverselor forme de desfăşurare a procesului de învăţământ. Plecând de la prima prezentare sistematică a principiilor realizată de Comenius în Didactica Magna, asistăm astăzi la o restucturare şi îmbogăţire. Dacă ne referim la formularea principiilor, acestea au căpătat acurateţe şi rigoare ştiinţifică (de exemplu: Comenius propune principiul” conformităţii cu natura “, Rousseau vorbeşte despre “ individualitatea psihofizică a copilului” pentru ca noi să analizăm principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale). În ceea ce priveşte numărul principiilor şi aspectele pe care le vizează, şi aici se înregistrează modificări, cele mai evidente fiind acelea care tind către introducerea în “ lista” de principii consacrată a unora relativ mai noi, cum ar fi: principiul caracterului educativ al instruirii şi principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învăţământ;

c) caracter normativ (procedural) - Principiile didactice degajează, prin esenţa lor, reguli, cerinţe cu caracter concret a căror respectare asigură respectarea principiilor didactice însele şi reuşita didactică. Ele îndeplinesc, prin caracterul lor obligatoriu, o funcţie orientativă, reglatorie, asigurând corelaţia dintre cunoaştere (" ştim ce trebuie”) şi acţiune ("trebuie să facem”), între teoria şi practica educativă. Conducându-se după principii didactice, cadrele didactice alungă pericolul întâmplării sau al improvizaţiei, ceea ce nu înseamnă, în nici un caz, că:

1) S-ar putea elimina, vreodată, toţi factorii întâmplători din derularea procesului de învăţământ. Respectarea principiilor contribuie doar la diminuarea ponderii acestora, la eliminarea dominării lor în procesul de învăţământ;

2) Se anulează creativitatea cadrului didactic. Acestuia îi rămâne, în continuare, suficient "spaţiu de joc” în direcţia lui ” cum să acţioneze creativ” în limitele date de exigenţele principiilor didactice, adică ale lui "cum să ne manifestăm creativitatea în/ prin respectarea” lor.

d) caracter sistemic-În totalitatea lor şi a raporturilor de interdependenţă dintre ele principiile didactice formează un sistem. Această realitate determină două categorii de efecte: pozitive (respectând un principiu atragem implicit şi respectarea celorlalte) şi negative (încălcând un principiu, generăm automat încălcarea altora).

Principiile care formează acest sistem şi pe care le vom analiza în continuare sunt: caracterul educativ al instruirii, însuşirea conştientă şi activă, legătura teoriei cu practica, intuiţia, sistematizarea şi continuitatea, accesibilizarea şi individualizarea, însuşirea temeinică.