Metodica instruirii

Delimitări conceptuale

Metodologia didactică se referă la ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de învăţământ şi constituie un subiect extrem de abordat în teoria şi practica instruirii datorită faptului că indică căile de dobândire a cunoaşterii. Raportată la cadrul conceptual oferit de teoria curriculum-ului, metodologia instruirii constituie latura acţională, executorie, ce mobilizează ansamblul componentelor şi interdependenţelor caracteristice unui curriculum, totdeauna cu referire la situaţii de instruire strict determinate .

Metoda didactică(meta-„spre”, „către”; odos-„cale”) este o cale de organizare şi desfăşurare a predării-învăţării în vederea atingerii obiectivelor educaţionale. Ea reuneşte profesorul şi elevul în cadrul unui proces de asimilare a cunoaşterii. Din acest punct de vedere trebuie precizat că metoda nu este doar a profesorului ci şi a elevului. Acţiunile profesorului şi ale partenerului său – elevul, implică raportări reciproce şi tind să se contopească stabilind interdependenţe deosebit de subtile. Metodele didactice transmit, vehiculează cunoştinţe, re-descoperă adevăruri sedimentate, în timp ce metodele de cercetare descoperă adevăruri, elaborează cunoştinţe.

Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, metoda participă la realizarea concomitentă a mai multor obiective:

- funcţia cognitivă exprimă faptul că pentru elev, metoda constituie un mod de a afla, de a înţelege, de a cerceta, descoperi, interpreta realitatea; printr-un demers planificat sistematic, profesorul conduce elevul către realizarea anumitor achiziţii;

- funcţia formativ-educativă este solidară cu cea cognitivă evidenţiind faptul că metoda este un prilej de antrenare, activizare şi exersare a unor capacităţi cognitive, a unor deprinderi, aptitudini, comportamente, atitudini; toate acestea se vor cristaliza treptat în competenţe variate: cognitive, socio-afective, morale, în schimbări de conştiinţă şi conduită;

- funcţia instrumentală(operaţională) ilustrează faptul că metoda mediază atingerea obiectivelor; ea este un instrument folosit de profesori şi elevi în atingerea obiectivelor, respectiv în obţinerea transformărilor dorite;

- funcţia normativă atrage atenţia asupra faptului că metoda exprimă ceea ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut astfel încât să asigurăm eficienţa acţiunii didactice; ea prefigurează o formă raţională de obţinere a rezultatelor dorite constituind astfel o cale de optimizare a activităţii didactice;

- funcţia motivaţională reflectă capacitatea unei metode de a trezi curiozitatea şi interesul elevului, de a organiza cât mai atractiv activitatea de învăţare;

În raport cu obiectivele urmărite, metoda poate realiza prioritar o anumită funcţie alături de care se pot realiza corelat toate celelate funcţii, motiv pentru care metodele au un caracter polifuncţional.

Procedeul didactic reprezintă o secvenţă a metodei, un detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune. O metodă devine astfel un ansamblu de procedee care se articulează adecvat pe o situaţie concretă de învăţare. Un exemplu relevant, un exerciţiu demonstrativ în cadrul unei expuneri, dezbateri, etc. pot concretiza mai bine o idee. Metoda exprimă aspectul molar în timp ce procedeele reflectă aspectul molecular al activităţii de instruire. În structura unei metode, procedeele pot să varieze, să-şi schimbe locul.

Relaţiile dintre metodă şi procedeu sunt dinamice în sensul că un procedeu integrat în structura unei metode poate fi ridicat la rang de metodă, în timp ce în alt context, metoda poate deveni un procedeu. De exemplu, în cadrul unei lecţii, explicaţia profesorului poate avea o pondere mare fiind susţinută în anumite momente de procedee demonstrative; într-o altă lecţie, situaţia se poate inversa, demonstrarea funcţionării unei instalaţii, a producerii şi manifestării unui fenomen este ceea ce primează, în anumite secvenţe scurte intervenind ca-ntr-o paranteză procedee explicative. Ordonarea procedeelor este flexibilă, fiind posibile permutări multiple în vederea asigurării unei învăţări active. Procedeele prezintă o serie de avantaje: operaţionalizează învăţarea, variază acţiunile, asigură mobilitate şi supleţe predării/învăţării, asigură solicitarea diferenţiată a elevilor, înlătură schematismul metodologic, monotonia şi oboseala, motivează şi stimulează acţiunea.