Maria Montesori

Maria Montessori(1870 – 1952) este una dintre marii reformatory ai educatiei care prin contributiile sale teoretice a condos la o noua conceptie asupra educatiei. Ea pune in evidenta unul dintre principiile fundamentale ale educatiei noi si anume: libertatea de manifestare a copilului – conditie fundamentala a educatiei.

Teoria Mariei Montessori s-a raspandit in intreaga lume reusind sa creeze din ea un adevarat curent – montessorianismul.

Maria Montessori a facut sdudii medicale, iar din 1897 a lucart ca medic psihiatru in cadrul Universitatii din Roma. Preocuparile din domeniul psihiatriei au condus-o spre copiii dificienti – intarziati mintali – sau cu termen utilizat atunci, anormali. M. Montessori a utilizat in tratament nu numai metode medicale, ci mai ales metode pedagogice constatand ca micii pacienti s-au dezvoltat din punct de vedere psihi, mai bine. Atunci i-a venit ideea sa aplice pentru educarea copiilor normali metodele folosite cu cei “anormali”, rezultate care au fost bune.

Maria Montessori considera ca fiecare fiinta umana ste unica si vine pe lume cu capacitati prin care poate sa-si implineasca propria menire de a contribui la progresul umanitatii. Educatia trebuie sa ajute ca aceasta menire sa fie asumata cu responsabilitate si sa se poata realiza liber, cu deplina satisfactie.

In ce consta noutatea metodei Montessori? Asigurarea unui mediu organizat in care copilul este liber sa se manifeste. Montessori a pretins chiar ca ea a determinat continutul conceptului de libertate, deschizand astfel o noua cale a educatiei. Prin libertatea copilului se intelege manifestarea acestuia in conditii cerute de natura sa. A respecta natura copilului inseamna deci a respecta libertatea lui.

Va prezentam cateva detalii specifice ale metodei Montessori, care ilustreaza necesitatea unui tip de instruire specific:

• Gruparea copiilor de varste diferite. Copiii sunt grupati pe varste si abilitati neomogene, in serii de trei sau sase ani: 0-3, 3-6, 6-12 (uneori 6-9 si 9-12), 12-15, 15-18;

• Exista o interactiune constanta, o permanenta rezolvare de probleme, predare de la copil la copil si o socializare permanenta;

• Copiii lucreaza in conformitate cu propriile lor abilitati si nu se plictisesc niciodata (din aceasta perspectiva, acest sistem ar fi o mana cereasca pentru invatamantul simultan din multe zone rurale din Romania);

• Mediul special pregatit este amenajat in functie de aria curriculara, iar copiii sunt liberi sa se deplaseze prin clasa in loc sa stea in banci;

• Nu exista limita in ceea ce priveste timpul in care copilul poate lucra cu un anume material. In fiecare perioada a zilei, toate ariile curriculare--matematica, limba, stiintele, istoria, geografia, desenul, muzica, etc., pot fi studiate la toate nivelele;

• Metoda de predare - Preda predand, nu corectand;

• Nu exista lucrari de control care sa se inapoieze cu corecturi in rosu. Se respecta munca si efortul copilului asa cum sunt;

• Profesorul, printr-o observare extensiva si prin inregistrarea observatiilor, planifica proiecte individuale prin care fiecare copil sa-si dezvolte capacitatea de a invata ce-i trebuie pentru a-si imbunatati performantele. Raportul profesor-copii: de la 1:1 la 1:30+. Cu exceptia grupelor pentru varstele de 0-3 ani (in care marimea grupului e dictata de regulile Ministerului Sanatatii), raportul este de un profesor Montessori si un supraveghetor (asistent) la 30+ copii. Profesorul este instruit sa predea individual, nu sa tina cursuri unui grup mai mare sau mai mic, si sa supravegheze peste 30 de copii care desfasoara o gama foarte larga de sarcini. El este pregatit in probleme fundamentale de matematica, limba, stiinte si arte, si in calauzirea cercetarii si explorarii copilului, concentrandu-i interesul si emotiile asupra temei. Profesorul nu stabileste teme, nici nu dicteaza ce trebuie sa se studieze sau sa se citeasca si nici nu stabileste limite privind profunzimea interesului copilului.

Se pot distinge mai multe categorii de principii care orienteaza metoda Montessori in cunoasterea copilului, in proiectarea educatiei si realizarea ei cractica, adecvata varstei, capacitatilor si nevoilor de dezvoltare fizica, psiica, culturala, spirituala si concordanta cu standardele stiintifice si axiologice ctuale ale educatiei.

Maria Montessorisi-a propus initial sa realizeze o buna cunoastere a copilului. Conditia unei astfel de cunoasteri o constituie libertatea. Ulterior, prin experientele interprinse, ea a creat ambitia cea mai proprie pentru a lasa copilul sa se manifeste liber. Natura copilului este inteleasa de pedagogul italian ca o putere creatoare prin care fiintele se fauresc pe sine insasi daca nu este impiedicata de fosrtele exteriore.Se considera ca in fiinta umana se afla o impulsie natrala catre crestere, catre propria sa formare.

M. Montessori afirma ca dezvoltarea copilului este pusa in miscare de instincte. Acestea apar in anumite perioade, iar sarcina educatorului este sa creeze conditii pentru satisfacerea lor. Dupa cum copilul – scria ea – se ridica si merge, fara vreun exercitiu prealabil, tot asa apar si trasaturile spirituale, aduse la suprafata constiintei prin satisfacerea unor instincte. Daca pt dezvoltarea fizica trebui sa se lase copilul in deplina libertate, tot asa sa i se acorde libertatea pentru dezvoltarea psihica. Fiinta umana in crestere se dezvolta independent de adulti, natura fiind cea care o formeaza.

Copilul – scrie Montessori – nu imita, ci absoarbe din jur ceea ce ii este necesar, asimileaza ceea ce ii trebuie si transforma in propria sa substanta. Asa se insuseste limba, numarul, cititul, scrisul etc. Daca respectivul copil nu a avut litere in relief sau decupate, acestea ii devin treptata asa de familiareca el ajunge in mod spontan, pront-o adevarata exlozie, la o noua cucerire, cicitul. Se cere o singura conditie:sa se dea copilului, la 4-5 ani, litere. Daca a trecut de aceasta varsta interesul sau nu mai apare. Potrivit teoriei montesoriene, copilul nu este format de educator, nu este modelat, ci se formeaza, se construieste singur. In aceasta conditie, a educa inseamna a crea mediul convenabil nevoii copilului de a asimula spntan. Crearea mediului convenabil presupune pregatirea si organizarea stimulilor corespunzaori perioadelor senzitive, stimulii trebuind sa fie determinati pe cale experimentala.