Managementul Clasei de Elevi

TEMA 1. Implicaţii ale managementul în educaţie

1.1.Managementul - fenomenul conducerii ştiinţifice

Având ca scop limitarea empirismului în conducere, managementul ştiinţific, raţional ne conduce la ideea profesionalizării, a căutării de modalităţi şi instrumente în măsură să traducă teoria în practică, pe baza unor principii specifice (al eficienţei, eficacităţii şi randamentului, al rolului central al obiectivelor, al asigurării dinamismului conducerii etc.).

Managementul este o ştiinţă relativ recentă ce a cunoscut o dezvoltare pregnantă după cel de-al doilea război mondial în domeniul industrial, extinzându-se ulterior în toate domeniile de activitate. Definiţiile numeroase date de lucrările ştiinţifice în domeniu identifică managementul cu: tactul, abilitatea, maniera, tehnica de a conduce; procesul de coordonare a resurselor; activitatea cu indivizi sau grupuri, arta conducătorului de a mobiliza efortul tuturor membrilor pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţionale; arta şi ştiinţa conducerii; doctrină administrativă.

Dar managementul se deosebeşte de administraţie şi administrare prin cateva aspecte specifice: fixarea obiectivelor pe termen scurt, revizuirea lor la intervale mici, practicarea delegării de autoritate, considerarea managerului ca protagonist al organizaţiei, folosirea celor mai buni membrii în exploatarea ocaziilor, specularea oportunităţilor în căutarea succesului, situarea resurselor în centrul atenţiei, atitudini active ale participanţilor, presiune la factorul timp, analiza complexă a rezultatelor.

La nivelul de bază, managementul se realizează prin activitatea directă cu executanţii, activitate cu şi prin oameni, în vederea îndeplinirii obiectivelor. Accentul cade pe înţelegerea sarcinilor specifice şi includ cunoaşterea foarte bună a resurselor procedurale şi materiale implicate. La nivelul mediu, managementul presupune o relaţie între executanţii direcţi şi managerii de la nivelul superior, de aceea abilităţile umane sunt extrem de importante în acest registru. În fine, la nivelul de vârf, managementul se bazează pe o viziune pragmatic-procesuală. Organizaţia este privită ca întreg, iar acentul se pune pe capacitatea de a anticipa, previziona, de a gândi strategic, în perspectivă.

În lipsa asocierii cu spiritul vizionar al conducerii, managementul poate duce la scăderea performanţelor, după cum accentuarea conducerii empirice în detrimentul managementului nu este o soluţie viabilă.

1.2.Leadership-ul - atitudine în cadrul grupului/organizaţiei

Proces de influenţă socială, leadership-ul reprezintă capacitatea de a îi determina pe oameni să acţioneze; de aceea, acesta se află în relaţie directă cu capacitatea de a influenţa comportamentul oamenilor.

Termenul de “leadership” descrie un set de comportamente, nu un grup de oameni care ocupă anumite poziţii sau posturi într-o organizaţie sau alte sisteme sociale. Sunt unele definiţii care şterg diferenţele dintre management şi leadership şi altele care creează diferenţe forţate. Iată câteva exemple:

- set de comportamente, asumate de o persoană, care au asupra celorlalţi un impact mobilizant şi motivant la o acţiune sau o credinţă, cu condiţia ca aceştia să nu fie în stare, singuri, de asemenea comportamente sau să adopte aceste credinţe, alegând astfel să urmeze persoana care şi le asumă - liderul;

- participarea unei game întinse de influenţe, mergând de la controlul strict până la persuasiune, tranzacţii şi cooperare”;

- latura funcţională a puterii instituţionalizate, care include numai acele modele motivate axiologic şi validate prin activităţi concret determinate.

Înţeles ca o relaţie între oferta de abilităţi şi acţiuni ale liderului şi nevoile şi aspiraţiile colectivului, leadership-ul pune în corespondenţă propriul stil de conducere cu nevoile grupului.

Leadership-ul este un exemplu, nu o tehnică. Este un spirit de pionierat care inspiră prin exemplu. De aceea, subliniem necesitatea abordării leadershipului ca atitudine în cadrul grupului şi, prin extensie, a organizaţiei. Leadership-ul şi încrederea sunt teme obişnuite în mitologia şi literatura diverselor culturi. În ciuda acestei preocupări intense, există puţine cercetări sistematice despre legătura dintre aceste doua constructe. Din analiza relaţiilor dintre oamenii care lucrează într-o organizaţie rezultă că dacă un lider are încredere în subordonaţi, sunt mari şanse ca aceştia să fie mai dispuşi să-l urmeze. Dacă un subordonat se simte investit cu încredere, va lucra el cu mai multă sârguinţă şi cu mai multa loialitate. Pe de altă parte, şi subordonaţii trebuie să aibă încredere în lider, uneori acest lucru fiind un stimulent în activitatea lor.

Asupra acestor judecăţi de valoare îşi pun amprenta tipurile de leadership.

Constatăm că în literatura de specialitate o atenţie deosebită li s-a acordat următoarelor tipuri sau forme de leadership:

- leadership-ul previzional (anticipează coordonatele viitoare ale organizaţiei);

- leadership-ul strategic (stabileşte strategia care trebuie urmată de organizaţie);

- leadership-ul dinamic (concepe şi dirijează procesele derulate în timp);

- leadership-ul prin obiective (coordonează obiectivele tuturor subsistemelor organizaţionale);

- leadership-ul bazat pe principii (include principiile pe baza cărora se dezvoltă practicile);

- leadership-ul prin inovare (implementează schimbările);

- leadership-ul transformaţional (accentuează efectul de transformare pe care liderii îl produc asupra oamenilor şi organizaţiilor).

Leadership-ul este o formă de putere, dar o putere a oamenilor, nu asupra lor; ea reprezintă o relaţie reciprocă între lider şi grup (spiritul de echipă - rezultatul integrării a patru procese: construirea încrederii între persoanele implicate, stabilirea unei misiuni şi a unor scopuri clare, derularea proceselor decizionale participative).