Managementul Clasei de Elevi

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Definiţii:

asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea şi reglementarea activităţii unor oameni, care lucrează pentru un scop comun, astfel încât, rezultatul corect să fie eficient şi economic.

lucrul cu indivizi sau grupuri, pentru îndeplinirea unor obiective organizaţionale.

dirijarea aspectelor tehnologice, comerciale şi umane ale unei situaţii în scopul obţinerii unui progres; organizarea sistematică a resurselor.

Trăsăturile conducătorului

Componente axiologice :

calităţi care vizează personalitatea managerului:

aptitudini pentru meseria de bază şi aptitudini pentru exercitarea profesiunii de manager;

temperamentul ca sursă energetică - cei înzestraţi cu forţă şi energie psihică pot depăşi mai uşor dificultăţile muncii de conducere (asta nu înseamnă că toţi sangvinicii şi flegmaticii vor fi mari conducători!) - tot aşa cum şi cei echilibraţi emoţional şi comportamental, asigură calitatea relaţiilor interpersonale

caracterul.

calităţile intelectuale sunt reliefate ca primordiale în ansamblul profilului managerului, în mod deosebit inteligenţa, alături de celelalte procese de cunoaştere-gândire, memorie, imaginaţie, creativitate.

aptitudinile de comunicare, capacitatea de relaţionare, calitatea relaţiilor interpersonale.

Managerul performant are capacitatea de a identifica problemele , de a emite noi idei pentru soluţionarea lor, de a le aplica şi de a plasa rezultatele pe piaţă, cu alte cuvinte în a fi orientat spre excelenţă.

Caracteristicile orientării spre excelenţă în activitate managerială sunt următoarele:

a fi total dedicate îndeplinirii responsabilităţilor;

a fi total dedicate satisfacerii nevoilor grupului ţintă;

străduinţa de a fi unic şi de a dezvolta o strategie inovatoare, ignorând răspunsul ”nu s-a inventat încă” (axarea pe dezvoltarea gândirii critice);

a măsura progresul realizat ca urmare a oricărei perfecţionări

a face din cei mai inventivi subalterni, adevăraţi eroi, campioni în activitate;

a investi timp în recrutarea resurselor umane şi asigurarea cu personal calificat al tuturor posturilor;

a stimula lucrul în echipă;

“debarasarea” cât mai rapidă de cei incompetenţi ori rezistenţi la schimbare;

a simplifica procedurile birocratice, a reduce “hârtiile” şi a distruge “aparatul”;

orientarea cu precizie asupra a ceea ce trebuie schimbat şi a urgenţei acestei schimbări;

a conduce prin exemplul personal, folosind un management “vizibil” şi utilizând metode cât mai simple pentru a stimula înţelegerea şi participarea celorlalţi;

Managementul educaţional – definiţii şi caracteristici

Managementul pedagogic este definit ca ştiinţă pedagogică elaborată interdisciplinar, angajată în studiul evenimentelor care intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestionarea programelor educative.

Managementul educaţional constă în studierea proceselor şi relaţiilor ce se manifestă în cadrul instituţiilor de învăţământ, în timpul desfăşurării procesului educaţional, în vederea descoperirii legilor care-l generează şi a elaborării unor metode şi tehnici de conducere pe baza acestora, care să asigure creşterea eficienţei acestui proces.

Managementul educaţional are caracter multiplu determinat:

social, după obiectul activităţii sale;

educativ, având în vedere rolul predominant educaţional al şcolii;

sistemic, în concordanţă cu sistemul general de management;

economic, urmărind continuu creşterea eficienţei muncii;

multidisciplinar, datorită interferenţei informaţiilor din domenii diferite in timpul actului educaţional;

Interdisciplinaritatea domeniului este generată de preluarea informaţiilor din alte domenii.

Ordonare a tipurilor de manageri educaţionali:

educatoare, învăţător, profesor care conduce activitatea didactică la nivelul unui colectiv - clasă sau grupă;

profesorul-diriginte, conduce activitatea educativă la nivelul unei clase sau grupe de elevi;

profesorul-logoped, conduce procesul de formare a limbajului şi de asistenţă psihopedagogică specifică elevilor şi părinţilor la nivel teritorial şi judeţean prin centrele logopedice, şi la nivel interşcolar prin cabinete logopedice;

profesorul-consilier, conduce activitatea psihopedagogică a elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor la nivel teritorial-judeţean prin centrele de asistenţă psihopedagogică şi, la nivel interşcolar prin cabinetele de asistenţă psihopedagogică;

profesorul-metodist, conduce activitatea metodică la nivel teritorial şi judeţean prin Casele corpului didactic şi la nivel interşcolar prin comisiile şi catedrele metodice;

profesorul-director, conduce activitatea unei unităţi de învăţământ la nivel global;

profesorul-inspector şcolar, conduce inspecţiile de diferite tipuri: şcolară, generală, teritorială; şcolară de specialitate; şcolară cu scop de perfecţionare şi cercetare pedagogică;

profesorul - învăţământ superior: preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor;

profesor – manager învăţământ superior: rector, prorector, decan, prodecan, şef catedră, director, director adjunct, secretar ştiinţific.

Principiile managementului educaţional

principiul eficienţei implică utilizarea unor metode şi tehnici manageriale care să asigure realizarea obiectivelor instituţiei cu maximum de eficienţă;

principiul motivării se poate realiza prin stabilirea şi utilizarea unor stimuli de ordin moral şi material de către managerii de ordin superior pentru cointeresarea tuturor la realizarea obiectivelor propuse;

principiul managementului participativ, se referă la angajarea angajaţilor în rezolvarea proceselor şi relaţiilor de management, indiferent de complexitatea lor (s-a constatat că această implicare măreşte gradul de loialitate, motivare, participare la funcţionalitatea sistemului şi creşte gradul de eficienţă);

principiul corelării dintre posibilităţi şi cerinţe exprimă necesitatea adaptării sistemului managerial la solicitările factorilor externi.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Managementul Clasei de Elevi.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
21 pagini
Imagini extrase:
21 imagini
Nr cuvinte:
9 577 cuvinte
Nr caractere:
53 321 caractere
Marime:
41.77KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Sus!