Introducere în Pedagogie

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Termenul „principiu” provine din latinescul princeps, traductibil prin „primul, cel mai mare ori cel mai important” – este clar că şi sensul etimologic originar trimite la importanţa problemei principiilor pentru educaţie;

- principiile educaţiei sînt, deci, teze cu valoare imperativă care au rolul de a orienta, la nivelul cel mai general, întreg fenomenul educativ al unei epoci şi arii culturale;

- întotodeauna şi oriunde, orice act de educaţie se desfăşoară prin raportarea la un set de principii care, de fapt, rezumă întreaga filosofie ce fundamenetează, într-un anume timp şi un anume loc, toate procesele şi activităţile educative;

- pentru orientarea educaţiei, principiile sînt la fel de importante ca şi idealul educativ şi, în sistemele educative construite coerent, la fundamentul ambelor va trebui să regăsim acelaşi set de valori fundamentale – la nivelul sistemelor de educaţie, idealul educativ indică ţinta urmărită, în vreme ce principiile ne arată cum trebuie parcurşi paşii pentru a atinge respectiva ţintă;

- ca şi în legătură cu alte concepte generale privind educaţia, de pildă idealul educativ deja amintit, principiile au funcţionat ca forţe diriguitoare ale educaţiei încă înainte de a fi conştientizate lori riguros formulate;

- primul moment important în istoria principiilor, este reprezentat de Comenius, cel care a construit pedagogia ca disciplină autonomă. Comenius este cel care formulează întîia oară în mod sistematic principiile pe care, crede el, trebuie să le urmărească educaţia în toţi paşii săi;

- Este foarte important faptul că marele filosof, teolog şi pedagog reuşeşte să confere principiilor educaţiei un caracter didactic, avînd în atenţie aspectele tehnice ale procesului de educaţie luat în ansamblul său, fără a se raporta la diferitele domenii şi laturi ale educaţiei – este, totuşi, vizibil faptul că principiile par a fi totuşi axate mai ales pe educaţia intelectuală; acest relativ intelectualism are, totuşi, o explicaţie dacă ne amintim că educaţia intelectuală este fundamentul tuturor celorlalte domenii şi dimensiuni ale educaţiei;

- în formularea lui Comenius, principiile educaţiei, deci tezele de maximă generalitate ce privesc educaţia în general, sînt următoarele:

- principiul intuiţiei,

- principiul relaţiei dintre teorie şi practică,

- principiul învăţămîntului sistematic şi continuu,

- principiul învăţării continuie şi conştiente,

- principiul învăţării temeinice,

- principiul considerării particularităţilor de vîrstă şi individuale.

- nu vom discuta principiile în formularea lui Comenius, pentru că le vom regăsi şi în formula contemporană a acestora;

- totuşi, trebuie să precizăm că vizînd îndeosebi aspectele legate de educaţia intelectuală, după Comenius, alţi pedagogi şi filosofi ai educaţiei au încercat să elaboreze principii care să se refere, în mod explicit, la alte domenii şi dimenisuni ale educaţiei, cum ar fi, de pildă, educaţia morală ori educaţia estetică – însă controversele privind principiile educaţiei sînt prea n umeroase pentru a insista excesiv asupra lor;

- între altele, secolul al XX-lea a fost martorul tentativelor de ideologizare şi politizare a chestiunii principiilor, în cele mai diverse direcţii, îndeosebi în cele legate de regimurile politice totalitare de dreapta şi de stînga, prmotoare ale celor două tipuri de om nou;

- principiul naţionalizării educaţiei – în regimurile fasciste;

- principiul caracterului de clasă ori al partinităţii educaţiei – în regimurile

comuniste;

- În cele din urmă, ceea ce este sigur, fiind vorba despre principii, este faptul că ele trebuie să aibă o valabilitate generală, adică să se refere la toate componentele educaţiei globale şi în orice formă de organizare şi de desfăşurare efectivă a acesteia; --- de aceea, ne vom axa doar pe acele teze ce au într-adevăr o aplicabilitate generală --- în acest sens, pedagogia contemporană a reţinut în calitate de principii următoarele teze educative:

- principiul integrării educaţiei cu viaţa reală,

- principiul educaţiei permanente,

- principiul unităţii dialectice dintre senzorial şi logic în procesele

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Introducere in Pedagogie.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
34 pagini
Imagini extrase:
34 imagini
Nr cuvinte:
14 025 cuvinte
Nr caractere:
74 482 caractere
Marime:
50.64KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Profesorului:
Liviu Antonesei
Sus!