Didactica specialității

Predarea eficientă implică decizii dificile şi fundamentate pedagogic, utilizarea unor judecăţi minuţioase şi respectarea naturii complexe a misiunii educaţiei. În plus faţă de cunoştinţele şi deprinderile tehnice pe care trebuie să le folosească în practica educaţională curentă, cadrele didactice trebuie să conştientizeze şi dimensiunea etică a profesiei lor. Din această perspectivă, misiunea primordială a profesorilor este aceea de a forma deprinderi şi atitudini, precum şi aceea de a promova înţelegerea, prin recunoaşterea responsabilă a diversităţii nevoilor şi trăsăturilor umane. Astfel, cadrele didactice trebuie să stăpânească un repertoriu de metode şi strategii educaţionale şi totodată, să reflecteze critic asupra activităţii lor. Responsabilităţile lor profesionale se concentrează atât asupra educării elevilor, cât şi asupra participării la activităţi diverse, care implică parteneriatul cu părinţii şi comunitatea.

Datorită dezvoltării actuale a domeniului pedagogic, predarea a încetat să mai fie doar o activitate de conservare a patrimoniului cultural şi de transmitere a acestuia către noile generaţii. De aceea, cadrele didactice au şi responsabilitatea de a lua în considerare noile structuri, practici şi definiţii ale cunoaşterii, de a inventa şi experimenta noi demersuri şi, dacă este necesar, de a implementa shimbări organizaţionale în vederea îmbunătăţirii mediului şcolar. Ca agenţi ai autorităţii publice într-o societate democratică, cadrele didactice contribuie la dialogul privind conservarea şi îmbunătăţirea mediului social şi iniţiindu-i pe viitorii cetăţeni în participarea consecventă la viaţa publică.

Cadrele didactice utilizează deprinderea de a crea noi curricule, în vederea dezvoltării cunoaşterii şi înţelegerii actuale a elevilor şi a avansării acestora spre abilităţi, cunoştinţe, concepte şi performanţe înalte. Ei îşi adaptează acţiunile la nivelul de interese şi abilităţi al elevilor, elaborând şi implementând activităţi educaţionale în „zona proximă” a învăţării şi a dezvoltării, un concept propus şi descris de Vygotsky. În plus, aceşti educatori utilizează o gamă largă de strategii şi resurse instrucţionale adaptate la varietatea deprinderilor elevilor şi la diferitele modalităţi ale acestora de a explora idei şi concepte. Ei înţeleg cum să lucreze ca mediatori, antrenori, modele, evaluatori, manageri şi consilieri. Mai mult decât atât, cadrele didactice utilizează forme variate de jocuri didactice, strategii diverse de grupare a elevilor şi diferite tipuri de resurse şi materiale media.

Cadrele didactice îi observă şi îi evaluează pe elevi în timpul activităţilor din clasă. Ele au deprinderea de colecta şi interpreta în diverse moduri informaţiile şi de a evalua stadiul atins de fiecare elev în procesul de învăţare şi dezvoltare. Ele cunosc modalităţile de utilizare a datelor evaluării în vederea luării deciziilor cu privire la curriculum-ul, la suportul social şi la strategiile educaţionale necesare îmbunătăţirii activităţii de învăţare.

Profesorul înţelege şi respectă diversitatea culturală, valorică şi cea a contextului familial al elevilor, foloseşte membrii şi resursele comunităţii ca resurse de învăţare şi implică părinţii şi familia ca parteneri în dezvoltarea totală a elevilor.

Fiecare moment constituie pentru profesor o oportunitate de a răspunde creativ provocării vieţii şcolare. El analizează în profunzime şi aplică observaţii individuale, pentru fiecare elev şi mediul acestuia pentru a-şi ghida judecăţile şi răspunsurile. Ei reflectează asupra propriei performanţe în lumina progresului elevilor, fiind interesat de opinia colegilor şi a părinţilor gândindu-se la direcţiile, opţiunile şi la consecinţele pe care le pot avea.

În ştiinţa pedagogică, metodica se defineşte ca ansamblul regulilor, mijloacelor şi modalităţilor de predare a diferitelor discipline, transmitere de cunoştinţe din anumite domenii ale ştiinţei, sistemului de metode de învăţare şi în consecinţă a educaţiei. Cu toate acestea metodica predării nu se suprapune la acest ansamblu de mijloace şi modalităţi. Ea posedă teoria proprie (didactica), metodologia şi practica proprie. Numai bazându-se pe acestea, cadrul universitar poate să stăpânească mijloacele şi modalităţile de învăţare a studenţilor sau elevilor la disciplinele socio-umane.

În legătură cu semnificaţia deosebită a eficienţei proceselor de învăţământ, o definiţie mai precisă şi mai corect formulată a metodicii de predare poate fi formulată ca sistemul celor mai eficiente mijloace şi instrumente de învăţare a diferitelor discipline pe baza didacticii şi metodologiei bazate pe descoperirea legităţilor procesului de învăţare şi educaţie.

Volumul complex şi deosebit de complicat al cunoştinţelor acumulate pe baza experienţei umane şi necesitatea transmiterii rapide a acestora sunt însoţite de dificultăţi în procesul de învăţare. Cu cât societatea este mai dezvoltată, cu atât este mai amplă experienţa, cu atât mai mult se îmbogăţesc cunoştinţele ştiinţifice şi tot mai dificilă devine însuşirea lor. Pentru a depăşi aceste dificultăţi, în transmiterea cunoştinţelor apare necesară elaborarea anumitor metode şi mijloace de învăţământ şi educaţie, care să contribuie la dezvoltarea şi facilitarea însuşirii acestora.

În legătură cu cele de mai sus se impun câteva sublinieri cu privire la metodică:

­ metodica este o ramură a didacticii generale care studiază metodele (inclusiv normele) procesului de predare pentru profesori şi de învăţare pentru elevi, la o anumită disciplină de studiu;

­ metodica stabileşte locul disciplinei respective în cadrul planului de învăţământ, scopul şi sarcinile ei instructiv-educative, programarea conţinutului, formule şi mijloace de predare (privind pe profesor) şi cele de învăţare (privind elevii), raportul dintre elev şi disciplina de studiu;

­ metodica înregistrează astăzi o deosebită evoluţie, sporindu-şi capitolele cu unele noi: tehnologia didactică, legat de instruirea programată, laboratorul lingvistic, mijloacele audiovizuale etc.;

În pedagogia contemporană se deosebesc două direcţii metodice:

Direcţia normativă, practică, care pune accentul pe normele de lucru şi pe metodele de predare;

Direcţia experimentală, care face cercetări pentru a verifica şi stabili normele şi metodele cu rezultate optimale.

Studiul ştiinţelor socio-umane în liceu, îşi propune cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, asimilarea valorilor democraţiei, care să permită o inserţie activă şi responsabilă a individului în viaţa socială.

Pornind de la experienţa de viaţă a elevilor, ştiinţele socio-umane îi ajută să treacă dincolo de simţul comun, generator de erori în percepţia realităţii sociale şi să pătrundă în universul cunoaşterii ştiinţifice, printr-un aparat conceptual specific şi printr-o metodologie proprie. Prin obiective şi finalităţi, ştiinţele socio-umane continuă la nivelul învăţământului liceal, aprofundarea şi dezvoltarea cunoştinţelor, capacităţilor şi atitudinilor formate în gimnaziu la disciplina Cultură civică.

Pentru ca un tânăr să răspundă adecvat unor realităţi în schimbare, el trebuie să dispună de competenţele proprii gândirii critice, de capacitatea de inserţie socială activă, precum şi de un set de atitudini şi valori personalizate; el trebuie să posede motivaţia şi disponibilitatea de a reacţiona pozitiv la schimbare – ca premisă a dezvoltării personale. În acest orizont de aşteptare, cunoaşterea de sine şi a celorlalţi devine esenţială.

Pentru a răspunde acestor exigenţe şi specificului de vârstă al elevilor, studierea disciplinelor socio-umane trebuie să asigure adolescentului:

- formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii;

- valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa muncii şi/sau pentru învăţământul superior;

- dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite: familie, mediu profesional, prieteni etc.;

- dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe;

- cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de calitate;

- formarea autonomiei morale.