Conceptele Fundamentale ale Psihopedagogiei-Educatiei Speciale 1

CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE PSIHOPEDAGOGIEI/ EDUCATIEI SPECIALE (1)

A. VIZIUNEA DREPTURILOR OMULUI SI ALE COPILULUI

a) Drepturile omului

La sfârsitul anilor 60', s-au dezvoltat si intensificat miscarile organizatiilor si persoanelor cu handicap, în scopul dobândirii recunoasterii drepturilor egale, cu semenii lor, ale acestor persoane, ca derivatie si particularizare a “Declaratiei universale a drepturilor omului”, din anul 1948.

Motto-ul Declaratiei de la 1948 poate fi considerat ca un fir rosu al evolutiilor democratice si în acest domeniu: ‘Toate fiintele umane sunt nascute libere si egale, în demnitate si drepturi”

Sunt semnificative în acest sens si adevarate pietre de hotar, rezolutii ale Adunarii Generale ONU si evenimente marcate de acest organism, dupa anul 1970:

- 1971 – “Drepturile persoanelor handicapate mintal” (rezolutie)

- 1975 – “Drepturile persoanelor handicapate” (rezolutie)

- 1981 - “Anul International al Persoanelor cu Handicap”

- 1982 - Adoptarea Programului Mondial de Actiune pentru Persoanele cu Handiaap” (1983- 1992 (rezolutie)

- 1993 – “Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor Persoanelor cu Dizabilitati” (rezolutie)

- 2001 – Pentru o Conventie a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (rezolutie de initiere)

Esenta respectivelor documente si evenimente consta în recunoasterea deplina a acestor copii ca fiinte umane, cu toate drepturile si implicatiile care decurg de aici.

Declararea perioadei 1983-1992 ca ‘Decada a Persoanelor Handicapate’, a însemnat nu doar o declaratie de intentii ci si stabilirea unei orientari clare a actiunilor comunitatii internationale pentru aceasta perioada, printr-un ‘Program mondial de actiune’ în acest sens, Rezolutie a Adunarii Generale a ONU din 1982.

In legatura cu educatia, Programul din 1982 stipuleaza cu claritate necesitatea integrarii (inclusiv administrative) a educatiei copiilor si persoanelor cu handicap, precum si asigurarea ‘universalitatii dreptului la educatie’ pentru acesti copii.

‘Educatia persoanelor handicapate trebuie sa se faca, pe cât posibil, în cadrul sistemului scolar general.

Responsabilitatea pentru educarea acestora trebuie sa revina autoritatilor din domeniul educatiei si învatamântului, iar legile cu privire la învatamântul obligatoriu trebuie sa includa copiii cu toate tipurile si nivelurile de handicap, inclusiv pe cele mai severe“.

Regulile Standard pentru egalizarea sanselor persoanelor cu handicap (1993)

Accentul pe incluziune sociala, pe o educatie incluziva mai este evident, comparativ cu anul 1982. Regula 6 a precizeaza foarte clar ca:

- autoritatile din domeniul învatamântului general sunt responsabile pentru educarea persoanelor cu dizabilitati, în contexte integrate. Aceasta educatie trebuie sa fie o parte integranta a sistemului national de:

- planificare a învatamântului;

- dezvoltare a curriculum-ului;

- dezvoltare a organizarii scolare.

Altfel spus, recomandarea este clara în ce priveste obligatia statelor de a adapta a practicile educationale la persoanele cu dizabilitati din învatamântul obisnuit (practici incluzive).

b) Drepturile copilului

Recunoasterea efectiva si plenara, a tuturor drepturilor, pentru toti copiii, a fost realizata în 1989, odata cu adoptarea de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite a Conventiei cu privire la drepturile copilului.

Conventia cu privire la drepturile copilului este un document care a fost ratificat de cele mai multe state, într-un timp foarte scurt, ceea ce nu are precedent cu alte documente internationale din domeniul drepturilor omului. Conventia este foarte importanta si semnificativa, deoarece exprima o viziune asupra copilului, reflectând câteva valori de baza cu privire la tratamentul copiilor, la protectia si la participarea lor în societate. Aceste valori, denumite principii de baza se regasesc la articolele 2, 3, 6 si 12 ale Conventiei. Principiile alese de Comitetul ONU pentru fundamentarea drepturilor copilului sunt:

- nondiscriminarea

- interesul superior al copilului

- asigurarea supravietuirii si dezvoltarii

- exprimarea opiniei copilului (participarea la deciziile legate de propria soarta)

Foarte important este si principiul indivizibilitatii drepturilor, complementar

nondiscriminarii.

La articolul 2, care se refera la nondiscriminare si la indivizibilitatea drepturilor, se afirma clar ca, toate drepturile se aplica tuturor copiilor, fara nici un fel de discriminare, inclusiv pe criteriul incapacitatii (dizabilitatii). Altfel spus, toti copiii beneficiaza de toate drepturile enumerate în Conventie, “indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie a copilului ori a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala, de incapacitate, de nasterea lor sau de alta situatie”.