1. OBIECTUL DISCIPLINEI ORGANE DE MAŞINI
Ca disciplină de sinteză, disciplina Organe de Maşini face legătura cu disciplinele tehnice de
specialitate, care preiau metodicile de proiectare deduse la această disciplină, stabilindu-şi datele de
proiectare, pentru diversele maşini şi utilaje cu destinaţie concretă, în funcţie de regimurile de
funcţionare ale acestora.
Procesul de proiectare este un proces complex, ale cărui etape principale sunt prezentate în figura
Proiectarea începe în momentul în care există o cerere pe piaţă pentru un produs nou sau pentru o
variantă optimizată a unui produs existent; această cerere poate fi rezultatul concurenţei sau a unui
răspuns la schimbările sociale apărute. După identificarea cerinţelor impuse de piaţă, în etapa
următoare, se realizează definirea datelor de intrare pentru proiectarea produsului; în acest sens, se
realizează un studiu de marketing, în vederea stabilirii tendinţelor pieţei, se stabilesc materialele care
vor fi utilizate în procesul de producţie (ţinînd seama de utilitatea concretă a produsului, de costuri şi
de impactul acestora asupra mediului) şi se realizează studii asupra literaturii de specialitate şi
comparaţii referitoare la soluţii oferite de producţia ansamblelor sau maşinilor proiectate, similare. Se
creează astfel o serie de date de intrare (lista de cerinţe), care se sistematizează în funcţie de ponderea
priorităţilor acestora în procesul de producţie şi se trece la proiectarea conceptuală. În această etapă,
pe baza listei de cerinţe, a funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească produsul, se identifică diferite
soluţii funcţionale ale produsului, fără a intra în detalii referitoare la formă, asamblare, tehnologie.
Procesul de identificare a soluţiilor funcţionale ale produsului poate fi realizat printr-o serie de metode
conceptuale: brainstorming, metoda Delfi etc.
Etapa de proiectare constructivă reprezintă etapa în urma căreia rezultă specificaţiile de proiectare
ale produsului concret, necesare pentru producţie. În acest sens, se ţine seama de configuraţia
sistemului mecanic identificat la etapa de proiectare conceptuală şi, coroborat cu solicitările mecanice
ale fiecărei piese componente, se determină, prin calcule sau în urma alegerii din cataloage de firmă
sau din standarde, forma şi dimensiunile produsului finit. Produsele finite care pot fi calculate,
proiectate şi executate separat se numesc organe de maşini. Proiectarea constructivă trebuie să ţină
seama şi de o serie de cerinţe referitoare la: perfomanţele produsului; testare; calitate; tehnologie;
masă; standarde; costuri de producţie; ergonomie; siguranţă în exploatare; estetică; număr de produse
necesar a fi executate; materiale.
Etapa de producţie este precedată de etapele în care se realizează optimizarea produsului, prin
identificarea unor soluţii care să răspundă la un nivel înalt cerinţelor legate de utilizare, cost, estetică şi
siguranţă în exploatare şi de etapa în care se realizează calculul costurilor de producţie. După
manufacturare, produsul este oferit pieţei spre vânzare.
Prin locul lor în procesul de proiectare, organele de maşini sunt părţi componente ale
mecanismelor, maşinilor şi utilajelor, care pot fi calculate, proiectate şi executate separat, ţinându-se
seama de condiţiile de funcţionare ale sistemelor din care fac parte.
Din punct de vedere al complexităţii, organele de maşini pot fi simple – formate dintr-o singură
piesă (exemple: şurubul, bolţul, ştiftul, pana, arborele etc.) sau compuse – formate din mai multe
piese, care constituie un element unitar din punct de vedere constructiv şi funcţional (rulmentul, roata
melcată, lanţul etc.). Construcţia organelor de maşini compuse este impusă de materiale scumpe şi/sau
deficitare, de posibilităţile de execuţie, de condiţiile de montaj sau transport etc.
Din punct de vedere al domeniului de folosire, organele de maşini pot fi cu destinaţie universală
sau specială. Organele de maşini cu destinaţie universală se întâlnesc în majoritatea maşinilor şi
utilajelor (exemple: şuruburi, piuliţe, bolţuri, ştifturi, pene, arcuri, arbori etc.) şi, de regulă, sunt
standardizate şi se execută de către firme specializate; cu studiul acestora se ocupă disciplina Organe
de maşini. Organele de maşini cu destinaţie specială se întâlnesc numai la anumite maşini (exemple:
arbori cotiţi, biele, pistoane etc.); cu studiul acestora se ocupă disciplinele tehnice de specialitate .
De regulă, maşinile şi utilajele sunt divizate, după anumite criterii, în ansamble şi subansamble,
care – la rândul lor – sunt formate din organe de maşini. Ansamblele reprezintă grupuri de mecanisme,
cu rol funcţional bine determinat, reprezentând unităţi distincte din punct de vedere constructiv
(exemple: cutiile de viteze, reductoarele de turaţie, module de translaţie etc.). Subansamblele sunt
alcătuite din organe de maşinii, şi au un rol funcţional mai limitat decât ansamblele (exemplu: arborele
unui reductor sau cutii de viteze, pe care sunt montate roţile dinţate, rulmenţii şi alte piese auxiliare,
necesare fixării axiale etc.).
Funcţionarea sigură şi economică
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
