Diplomatie veche si diplomatie noua
Meseria de diplomat este foarte veche. Unele tratate de pace si de alianta se numara într-adevar printre cele mai vechi monumente ale epigrafiei (studiul inscriptiilor). Însa, foarte mult timp, raporturile între triburi, iar mai apoi cele feudale, care luau în mod progresiv un caracter national, nu au fost decât sporadice.
O revolutie în metodele care guvernau relatiile între state s-a produs atunci când acestea au luat obiceiul de a întretine misiuni permanente în capitale straine. Aceasta practica, inaugurata în sec. al XV-lea, s-a impus pe masura ce statele nationale puternice si unificate înlocuiau suveranitatile feudale. Ea s-a generalizat în Europa în sec. al XVII-lea când, dupa Tratatul de la Westphalia (1648), dezvoltarea relatiilor pasnice a multiplicat problemele care trebuiau solutionate. Cardinalul Richelieu a fost, în al sau "Testament politic", marele teoretician al "negocierii permanente". Aceasta constituie actul de nastere al diplomatiei moderne.
Când termenul "diplomatie" a intrat în limbaj, la sfârsitul sec. al XVIII-lea, el viza stiinta care permitea regasirea drepturilor înscrise în vechile charte si pe care suveranii puteau sa-si sustina revendicarile.
De atunci, termenul a capatat mai multe sensuri, Noi vom întrebuinta acest termen pentru a desemna tehnica care guverneaza dezvoltarea relatiilor internationale, denumita cândva "negociere", cuvânt care defineste mai bine actiunea ambasadorilor, ca si termenul "negociator", înlocuit apoi de "diplomat", care caracterizeaza mult mai exact profesiunea acestora.
Un moment de referinta în istoria diplomatiei l-au constituit Congresele de la Viena din 1815 când inamicii si invingatorii lui Napoleon au încercat sa impuna Frantei o pace distrugatoare. Talleyrand a probat calitati diplomatice greu de egalat si a reusit prin impunerea unor norme de ceremonial si protocol (…) ca si prin adoptarea, pentru prima data, a notiunilor de mare si mica putere nu numai sa salveze Franta nu numai de la o pace rusinoasa si… dar sa o si includa printre marile puteri. Viena a intrat în istorie pentru adoptarea la cele doua Congrese din 1815 a unora dintre normele de protocol si ceremonial valabile si astazi (ex. sistemul alfabetic pentru conferinta ordinea de precadere dupa criteriul vechimii etc.).
Se cunoaste ca pâna în 1914, Europa facea, practic, singura jocul politicii internationale. Se promova atunci pe scara larga o politica a Curtilor. Raporturile personale între suverani exercitau o influenta puternica asupra relatiilor internationale. Cercurile conducatoare care se ocupau de relatiile externe erau restrânse, iar secretul constituia regula.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
