Managementul Calității

2. MANAGEMENTUL CALITĂŢII

2.1. CONSIDERAŢII PRIVIND MANAGEMENTUL ÎN CONDIŢIILE

ECONOMIEI DE PIAŢĂ

Economia de piaţă este un sistem economic concretizat prin cinci trăsături caracteristice care se referă la : scop , componente , mijloace , mecanism şi suport economic .

Pentru a putea prezenta şi înţelege trăsăturilor caracteristice ale economiei de piaţă , este necesar a defini noţiunea de ” agent economic ” .

Prin agent economic înţelegem o organizaţie care urmăreşte obţinerea de profit , utilizând predominant mijloacele economice cunoscute şi a cărei supravieţuire şi dezvoltare sunt condiţionate de obţinerea profitului .

-Scopul urmărit de către agenţii economici este maximizarea profitului ( câştigului ) .

-Componentele de bază ale economiei de piaţă sunt repre-zentate de agenţii economici , în principal întreprinderile .

-Mijloacele sunt reprezentate de managementul şi funcţiona-rea agenţilor economici , care se realizează folosind preponderent pârghii economice de tipul preţ , salariu , credit , dobândă , investiţie, dividende , etc .

-Mecanismul este componenta care stabileşte că , în ansam-blul dirijării şi funcţionării economiei naţionale , rolul decisiv îl are piaţa .

-Suportul economic al economiei de piaţă îl constituie proprie-tatea privată .

Întrunirea concomitentă a celor cinci trăsături caracteristice este obligatorie pentru a poseda o veritabilă economie de piaţă .

Managementul este ştiinţa ” de a planifica , dirija şi controla efortul uman în aşa fel încât să se atingă obiectivele prestabilite cu anumite politici acceptate “ .

A . Rolul şi funcţiile întreprinderii în economia de piaţă

Caracteristic economiei de piaţă este situarea întreprinderilor , a firmelor , în general , în prim – planul activităţii economice , pornind de la premisa că , dacă acestea sunt rentabile , toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv , inclusiv economia naţională .

Pentru a fi eficientă , o economie naţională trebuie să cuprindă şi să se bazeze pe întreprinderi rentabile , competitive .

Prin întreprindere sau firmă înţelegem un grup de persoane , organizate potrivit unor cerinţe juridice , economice , tehnologice , administrative etc. , care concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă , folosind cel

mai adesea şi anumite mijloace de muncă , concretizate prin obţinerea de pro-

duse şi asigurarea de servicii , în vederea obţinerii unui venit net sau profit , de regulă , cât mai mare . Orice întreprindere poate fi considerată ca o combinaţie de resurse tehnice , comerciale , financiare şi umane ; toate aceste resurse jucând un rol bine definit în costurile de producţie .

Unul din cele mai importante elemente ale acestei ecuaţii îl reprezintă managementul resurselor umane .

Firmele devin mai competitive protejându-şi salariaţii în faţa accidentelor , îmbolnăvirilor profesionale şi / sau incidentelor tehnice .

Accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale sunt :

- costisitoare din punct de vedere al urmărilor economico-soci-ale şi al cheltuielilor financiare , originate de tratamentul medical şi de recuperare al victimelor , de plata despăgubirilor şi al eventualelor penalităţi , de luarea măsurilor pentru evitarea unor evenimente similare etc. ;

- un semn al slabului management al resurselor ;

- o disfuncţie serioasă a procesului de producţie .

B . Tipuri de manageri

Tipul de manager este definit de un ansamblu de componente caracteristice principale , proprii unei anumite categorii de cadre de conducere , referitoare la calităţile , cunoştinţele , aptitudinile , competenţa , temperamentul , personalitatea , stilul de muncă , autoritatea şi răspunderea acestora , care le conferă , în esenţă , capacitatea unor abordări diferite , pentru aceleaşi aspecte de bază , ale procesului de conducere şi ale comportamentului .

Conform unor specialişti în domeniu , adevăratul manager este un lider , adică o persoană care conduce prin exemplul personal , direct din ” din focul luptei ” şi care trebuie să-şi inspire subordonaţii , respectiv să le trezească entuziasmul pentru ţelurile organizaţiei , fiind o combinaţie , aproape perfectă , de ” forţă intelectuală ” şi ” impact emoţional ” . Este de reţinut că acest deziderat se poate obţine printr-o bună cunoaştere a afacerilor organizaţiei şi a personalului , printr-un contact permanent ca subordonaţii , dar păstrând , în acelaşi timp , o viziune de ansamblu asupra a cea ce se întâmplă .

Este important de înţeles că a fi manager nu înseamnă a face totul de unul singur , astfel că administrarea corectă a timpului propriu şi delegarea efectivă a atribuţiilor , reprezintă două căi prin care se poate îmbunătăţi performanţa managerială .

Pentru a avea succes , un manager trebuie să fie atât eficace , cât şi eficient . Un manager eficace întocmeşte planuri , exercită control , organizează , îi conduce pe alţii , comunică şi se adaptează schimbărilor . El trebuie să învingă cele cinci dificultăţi cu care se confruntă toţi managerii : eliminarea tărăgănărilor ( a timpilor morţi ) , realizarea unei delegări eficiente , redactarea documentelor , ţinerea unor întruniri cu rezultate palpabile şi stabilirea priorităţilor .

În Anexele nr. 1-4 încercăm să prezentăm ceea ce , în opinia noastră , reprezintă principalele cerinţe privind : calităţile , aptitudinile tempera-mentul , personalitatea , stilul de muncă , comportamentul , capacitatea , compe-tenţa , autoritatea şi răspunderea unui manager eficient .

În unităţile industriale româneşti , aflate în amplul şi complexul proces de tranziţie la economia de piaţă , deosebim trei tipuri de manageri :

-participativi ;

-autoritari ;

-participativi – autoritari ;

Managerii de tip ” participativ ” se caracterizează printr–o solidă pregătire , atât în domeniul managementului cât şi în domeniul în care se înscrie activitatea colectivului condus , de unde şi lipsa de reticenţă pentru a aborda în comun cu subordonaţii , şefii şi colegii , problemele implicate . Managerii de acest tip , consideraţi ” manageri eficienţi ”, au uşurinţa lucrului cu toate caracterele umane , inclusiv cu cele dificile , impunându-se prin cunoştinţe , tact şi ataşament . Deleagă pe scară largă , ori de câte ori este necesar , realizarea unei sarcini . Pune un accent deosebit pe asigurarea unui climat de muncă destins , favorabil dezvoltării personalităţii subordonaţilor . Utili-zează puterea şi competenţele acordate cu precauţiune , acestea reprezentând doar un suport pentru realizarea obiectivelor fixate .